1. Atunci Suetal a spus: “Aşa ca tine, dragul meu prieten, chiar că nu vorbeşte nici un om de pe acest pământ! Tu trebuie să fii o fiinţă mult mai aleasă, chiar din Cerul Domnului Dumnezeu! Ba poate eşti chiar tu însuti marele Mântuitor din Nazaret?”

2. Iar Rafael a răspuns: “O, asta nicidecum! Căci eu nu voi fi în veci vrednic nici măcar să-i leg Lui şireturile de la încălţări! Potrivit spiritului meu, provin fără îndoială de undeva de mai sus, dar potrivit trupului acesta pământean de acum nu sunt decât acela drept care m-aţi cunoscut!”

3. Şi din nou a spus Suetal: “Acum însă, când la fel ca şi ceilalţi oaspeţi, am terminat de mâncat, aş dori totuşi să-l cunosc şi eu pe învăţătorul cel dumnezeiesc, spre a-i putea arăta veneraţia mea profundă!”

4. Rafael: “Încă nu am împuternicirea să fac acest lucru. Atunci când va sosi timpul, tu şi cu fraţii tăi îl veţi recunoaşte voi înşivă, fără îndoială! Dar vezi tu, mai sunt încă destule lucruri necurate în sufletele voastre! Iar de aceste lucruri trebuie să vă daţi seama chiar voi înşivă şi, dispreţuindu-le, să le alungaţi din voi, astfel ca în momentul în care veţi recunoaşte un lucru drept necurat să nu-l mai făptuiţi nicicând, cu nici un prilej. Abia atunci veţi fi capabili să-L recunoaşteţi în totul pe marele învăţător!

5. Acum însă fiţi cu toţii atenţi! Prietenul care a stat mai înainte de vorbă cu voi pare să dorească, după cum văd eu după expresia Sa, să rostească câteva cuvinte. Căci am observat că guvernatorul general Cyrenius, care stă alături de El, L-a întrebat ceva - şi, vedeţi voi, când cei mari vorbesc, cei mici trebuie să tacă şi să ia aminte, în măsura în care li se permite acest lucru! Haideţi aşadar să tăcem şi să-i lăsăm acum pe ei, pe vecinii noştri cei iluştri, să vorbească!”

6. Dar Suetal tot nu s-a liniştit şi l-a întrebat în continuare pe Rafael: “Dar n-ai putea să-mi spui măcar, dragul şi tânărul meu prieten, cine este de fapt prietenul care se pregăteşte acum să vorbească?”

7. Rafael: “Nu, acum nu, căci acum trebuie să tăcem şi să ascultăm - fiindcă atunci când începe omul acesta să vorbească despre ceva, lucrul acela este mereu de cel mai mare interes şi trebuie neapărat ascultat! Aşa că, din momentul în care începe să vorbească şi până va fi terminat, să nu se mai audă nici măcar o şoaptă de la masa noastră!”

8. Suetal s-a mulţumit cu acest îndemn, la fel ca şi toţi ceilalţi, aşa că au aşteptat cu toţii cu nerăbdare vorbele Mele. Eu însă nu puteam începe să vorbesc înainte de a termina Cyrenius întrebarea lui deosebit de importantă despre căsătorie, despre adulter, despre desfacerea căsătoriei, precum şi despre relaţiile sexuale cu o femeie necununată.

9. După câteva minute de aşteptat în tăcere, Suetal a întrebat din nou: “Ei bine, când va începe el să vorbească?”

10. Rafael a spus: “Bine, omule orb şi surd, dar tu nu vezi că Cyrenius nu a terminat încă de pus întrebarea sa? Sau crezi oare că poţi să începi să vorbeşti răspunzând la o întrebare chiar mai înainte ca întrebarea respectivă să fi fost pusă?! Ai răbdare, răspunsul Său nu va întârzia!”

11. Suetal s-a mulţumit din nou, pentru moment, cu această explicaţie, însă Cyrenius îşi lungea întrebarea sa prin tot felul de observaţii colaterale, iar Eu tot nu puteam începe să-i dau răspunsul. Din cauza Iarei, care stătea chiar alături, Cyrenius vorbea destul de încet, astfel încât vecinii noştri nu înţelegeau mai nimic din întrebarea sa şi începeau să se plictisească, dat fiind faptul că nu auzeau nici o vorbă de la nici una dintre părţi. Căci, la romani, acesta era un fel de principiu de viaţă, ca mii de oameni să tacă de îndată ce un înalt demnitar dădea semne că ar vrea să vorbească.

12. Astfel că au mai trecut câteva minute şi Eu tot nu începusem să vorbesc. Atunci Suetal s-a întors din nou către Rafael: “Prietene, dar iată că cei doi domni vorbesc în şoaptă unul cu altul! Iar din conversaţia lor, fără îndoială extrem de înţeleaptă, noi nu vom avea prea multe de câştigat. Astfel că am putea vorbi foarte bine în continuare între noi, iar pe vecinii noştri poate că i-ar şi bucura acest lucru! Căci atunci când doi domni sus-puşi vorbesc în taină unul cu altul, ei le dau de fapt de înţeles oamenilor care-i înconjoară că nu doresc să fie ascultaţi! Şi atunci facem chiar foarte rău dacă păstrăm o tăcere adâncă, dovedindu-ne în felul acesta faţă de ei necuviinţa noastră. Aşa că haide să vorbim şi noi despre ceva!”

13. Rafael i-a răspuns: “Ia te uită ce individ şiret mai eşti şi tu! Dar ia priveşte acolo, uite că ni se aduc din nou bucate: peşte bine pregătit şi pâine, precum şi mai multe căni pline cu vinul cel mai ales; aceasta pentru că, din cauza poftei mele atât de mari de mâncare, voi aţi avut parte de porţii mai mici!”

14. Iar Suetal a exclamat: “Ei, slavă Domnului! Căci eu, cel puţin, tot mai simt, aşa, un fel de gol în stomac! Peştele pe care l-am mâncat eu nu a fost chiar dintre cei mari, şi nici dinspre partea pâinii nu s-a constatat o abundenţă prea mare la masa noastră, astfel că un asemenea supliment nu poate fi decât binevenit.”

15. Şi iată că Marcu tocmai a sosit cu suplimentul dorit la masă, spunând: “Iertare, dragi prieteni, pentru faptul că masa aceasta a fost adineaori mai puţin înzestrată decât celelalte cu bucate, astfel că am socotit de cuviinţă să pun să se prepare din proviziile mele abundente încă un supliment; Domnul Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru voi toţi!”

16. După care toţi, în afară de înger, au început să se întindă spre castroane şi să mănânce cu nesaţ din peştii atât de admirabil gătiţi, fără să facă economie nici la pâine şi îmbiindu-se din plin şi cu vinul. Şi n-a durat prea mult până când masa s-a golit şi de povara ei cea nouă.

17. După ce au golit masa fără concursul îngerului, Suetal a spus: “Slavă bunului Dumnezeu, Tatăl cel bun al tuturor îngerilor şi al oamenilor! Iată-mă din nou atât de sătul cum n-am mai fost de o jumătate de an! Aşa se mai poate tăcea şi aştepta în linişte cuvântarea anunţată a grecului cel înţelept, care probabil că este un fel de consilier de taină al înaltului guvernator general al întregii Asii. Însă cuvântarea prezisă de tânărul nostru prieten chiar că se lasă foarte mult aşteptată!

18. Guvernatorul general nu mai termină deloc cu întrebarea sa, desigur foarte complicată, iar celălalt fireşte că nu-i poate răspunde până ce guvernatorul nu va fi terminat de formulat întrebarea sa fără îndoială plină de importanţă! Şi uite aşa o să continue lucrurile încă o bună bucată de vreme! Până şi cei treizeci de farisei şi leviţi stau toţi cu urechile ciulite. Dar se pare că nu se întrezăreşte încă nici o cuvântare!

19. Fata cea tânără chiar că îmi place destul de mult - spun asta cu toată seriozitatea. Însă ea pare îndrăgostită până peste urechi de grec! Nu-şi ia ochii de la el şi pare să citească tot felul de lucruri în ochii lui. Pentru fiul cel tânăr al guvernatorului nu are nici o privire, deşi acesta stă, îmbrăcat în veşminte foarte alese, chiar lângă ea, şi începe, după cum se pare, să se cam plictisească! Ei, dar iată că din casă mai vin patru fete tinere destul de drăguţe! Sunt probabil fiicele cârciumarului. Dar ce-or vrea ele oare să facă?!”

20. Iar Rafael i-a răspuns: “Am impresia, prietene, că tu eşti extrem de limbut şi nu poţi tăcea din gură cu nici un chip! Nu vezi oare că fetele gazdei vin să adune vasele cele goale pentru a le curăţa pentru masa de seară?! Eşti oare chiar atât de redus la minte că nu vezi lucrul acesta dintr-o singură privire? Fără nici o îndoială, mai ai mult până să ajungi un Matael!

21. Ia încearcă şi tu odată să taci şi străduieşte-te să gândeşti în toată liniştea; căci o anumită liniştire este foarte necesară pentru trezirea sufletului, fără de care această realizare de cea mai mare importanţă nu va deveni niciodată realitate!”