1. Drept care, la masa respectivă s-a făcut o linişte deplină. În schimb, la masa tinerilor farisei şi leviţi izbucnise o oarecare ceartă, întrucât conducătorul lor, Hebram, încercase şi el să le impună într-un fel tăcerea. Mai deosebit între aceştia se dovedea un anume Risa, ai cărui părinţi deţineau multe moşii, care după moartea lor urmau să-i revină lui, ca unic moştenitor. Acesta s-a înfuriat tare atunci când Hebram l-a făcut atent că este mai bine să asculte în linişte vorbele lui Matael, şi în special pe cele ale Mântuitorului din Nazaret, decât să-şi bată într-una gura în legătură cu moştenirea lui lipsită de orice valoare.

2. Şi, atunci, Risa i-a răspuns plin de năduf lui Hebram, spunând: “Toţi bieţii nevoiaşi devin până la urmă nişte evlavioşi şi iau calea a tot felul de înţelepciuni, fiindcă ştiu că nu au a se aştepta la prea multe de la viaţă. Iar cei mari şi bogaţi devin uneori şi ei evlavioşi şi înţelepţi, pentru a-i putea călăuzi mai lesne înapoi spre smerenie şi răbdare pe bieţii nevoiaşi înfuriaţi şi a-i face să-şi accepte şi în continuare sărăcia lor extrem de apăsătoare!

3. Cel bogat se duce la sinagogă şi se roagă sub privirile săracului, pentru a-l face pe acesta să creadă că trebuie să fii într-adevăr foarte evlavios pentru a fi astfel binecuvântat de Dumnezeu, iar cel sărac se roagă şi el cât mai mult, în primul rând pentru a fi el însuşi binecuvântat de Dumnezeu, iar în al doilea rând pentru ca cel bogat să-l vadă şi să-i mai întindă drept răsplată pentru purtarea sa evlavioasă vreo pomană. Şi ce diferenţă există, prin urmare, între cei doi? Nu există nici un fel de diferenţă! Căci, aici, cel bogat încearcă să-l prostească în faţă pe cel sărac, iar dincolo cel sărac caută să-l prostească cât poate el pe bogat pentru a stoarce ceva de la el. Pe mine însă nu mă prosteşte nimeni, nici chiar vreun făcător de minuni; căci făcătorii de minuni ştiu ei prea bine pentru cine se dau în spectacol! Iar dacă ajung să fie chiar mari maeştri ai artei lor, atunci fac un mare tapaj cu realizările lor şi sunt pur şi simplu adulaţi ca făpturi superioare, iar în felul acesta se îmbogăţesc şi dobândesc putere!

4. Pe scurt, în faţa celor orbi este uşor să te dai drept pictor. Pictezi în faţa lor un urs şi declari: «Vedeţi, aici este o fecioară minunată!», iar ei cred acest lucru. De-ar fi însă să facă cineva în faţa mea o minune, el nu-l va putea păcăli cu ea pe foarte agerul Risa şi nici nu-şi va câştiga astfel şi nu va primi de la el nici un fel de milostenie!

5. Totul pe lumea aceasta este doar escrocherie; iar cel care ştie să escrocheze cel mai bine, acela ajunge şi rămâne mereu în frunte! Acela însă care este mai neîndemânatic în practicarea escrocheriilor sale, acela nu va dobândi merite mari pe drumul spinos al norocului!

6. Fericit însă este doar acela care se află de la bun început în posesia multor bogăţii, iar pe deasupra mai este şi dotat cu o oarecare isteţime, astfel încât să nu i se poată prezenta un urs drept o fecioară delicată! Aceasta este concepţia mea despre viaţă şi despre ascunzişurile ei, ce nu poate fi adumbrită de nici un fel de amărât de nevoiaş!

7. Cât priveşte viaţa cea veşnică de după moarte, mai lăsaţi-mă în pace! Căci ce valoare are ea putem vedea prea bine în oricare mormânt, precum şi la fiecare pom căzut în pădure de bătrâneţe. Ce vine din ţărână în ţărână se întoarce, şi în afară de asta nu există nimic – decât doar iluziile evlavioase ale bieţilor amărâţi, pe care cei bogaţi fireşte că le susţin cu mult interes!”

8. Aşa cum am văzut mai înainte, Hebram era de-a dreptul revoltat de asemenea afirmaţii, astfel încât i-a spus lui Risa: “După părerea ta deci, Moise şi ceilalţi profeţi, mai mari sau mai mici, n-au fost cu toţii decât nişte escroci reali sau doar imaginaţi de omenirea cea oarbă, şi la fel gândeşti probabil şi despre Mântuitorul din Nazaret de acum?!”

9. Iar Risa i-a răspuns: “Chiar dacă nu sunt nişte escroci răuvoitori, sunt totuşi nişte escroci de o factură ceva mai bună; căci toţi s-au priceput foarte bine să le înfăţişeze oamenilor orbi, dacă nu nişte urşi, cel puţin nişte maimuţe în loc de oameni, şi s-au priceput de minune să le prezinte X-ul drept Y!

10. În ceea ce-l priveşte pe Mântuitorul din Nazaret, nu mă îndoiesc că şi el s-a familiarizat extrem de bine, prin instruire, cu puterile cele tainice. Acum el ştie să le folosească. Iar noi, ca nişte neiniţiaţi, privim la faptele sale ca viţeii la poarta nouă şi nu ştim cum să ni le explicăm!

11. Învăţătura sa însă este bună; iar dacă toţi oamenii ar beneficia de o asemenea învăţătură şi ar urma-o întocmai, atunci s-ar putea ca oamenilor să le meargă până la urmă ceva mai bine! Cine ar putea însă să propovăduiască o asemenea învăţătură tuturor oamenilor de pe pământ?! Şi chiar dacă ar fi posibil aşa ceva, stau şi mă întreb: câte piedici şi câte obstacole ar avea de întâmpinat o astfel de întreprindere?!

12. Căci oamenii sunt mai deschişi în oricare altă privinţă decât în cea a diferitelor lor religii şi credinţe în divinităţi!

13. Omul de rând este oricum mai mult un animal decât un om. El este lipsit de orice inteligenţă superioară şi, de aceea, el nu se va lăsa desprins din motivaţia sa milenară, chiar în ciuda celei mai palpabile falsităţi a acesteia şi a stupizeniei ei mai mult decât evidente. Omul puţin mai inteligent însă îşi va spune: «Cu vechea prostie s-a trăit destul de bine; la ce-mi trebuie atunci una nouă, despre care nu ştiu exact cum va fi primită şi cum îmi va face viaţa de acum încolo?» De aceea, asemenea iluminări sunt valabile doar pentru anumite zone şi se cer ţinute pe cât posibil în mare taină, în măsura în care ele îşi pot îndeplini scopul lor de a ferici un număr restrâns de oameni faţă de restul lumii. Odată generalizată însă o asemenea idee, ea îşi pierde valoarea, devine cât de curând ridicolă şi nimeni nu mai are nevoie de ea. Căci ceea ce la început face - să zicem - un singur om, în curând vor face mii de oameni asemenea lui, de îndată ce se vor fi iniţiat şi ei cât de cât în tainele respective!

14. Şi astfel, cred eu, acest - altminteri foarte cumsecade - învăţător din Nazaret îşi va încheia şi el cât de curând cariera, de îndată ce-i va învăţa şi pe alţi oameni ştiinţele lui se crete, aşa cum am văzut nu demult în cazul bărbatului tânăr şi cu chip plăcut, care se pare că a dobândit în facerea de minuni chiar o măiestrie adevărată!

15. Căci, odată ce un ucenic poate făptui lucruri atât de nemaiauzite, ce-i mai rămâne atunci de făcut maestrului? Sigur că dacă ucenicii ar putea păstra taina, s-ar putea naşte din asta măcar o negustorie, în măsura în care ea nu ar intra cumva în contradicţie cu conducătorii lumii; căci aceştia sunt de fapt foarte dispuşi să sprijine astfel de instituţii care, datorită efectelor lor extraordinare, sunt de natură să ţină în frâu poporul prin prezicerile lor teribile referitoare la viaţa din lumea de dincolo şi care constau de regulă fie într-o răsplată binemeritată, fie într-o pedeapsă fără de sfârşit.

16. De îndată însă ce asemenea ştiinţe secrete pătrund în popor, iar acesta începe să descifreze întregul adevăr, s-a zis cu ele. Atunci oamenii încep să devină cârcotaşi şi să ia totul în zeflemea, nimeni nu mai dă doi bani pe ele şi toată valoarea lor - înainte vreme atât de înălţător - măiastră - este definitiv pierdută, iar oamenii încep de-acum să caute ceva şi mai extraordinar. De regulă, ei nu găsesc însă nimic atâta vreme cât îşi păstrează mintea limpede. Abia mai apoi, peste câteva secole, de îndată ce vreo aiureală veche şi ameţitoare va fi prins din nou teren, abia atunci vreun aventurier oarecare, mai şmecher, va reuşi poate din nou să înrobească pentru câteva sute de ani vreun anumit popor, dacă se va pricepe să facă lucrurile cu cap. Dacă însă nu se dovedeşte priceput şi face chiar şi cea mai mică greşeală, atunci el trebuie să vadă cum s-o ia cât mai repede la sănătoasa dacă vrea să scape cu pielea întreagă.

17. Vedeţi voi, eu nu sunt un profet, aşa cum probabil nici nu a existat vreodată un profet adevărat! Mă încumet însă să afirm că Templul, cu escrocheriile sale fabuloase, nu va mai rezista nici măcar un secol, în pofida precauţiilor sale teribile! Căci de îndată ce o asemenea instituţie devine prea însetată de câştiguri, ea se trădează cât de curând, îşi pierde nimbul de măreţie şi s-a zis cu ea! Însă două mii de ani sunt oricum limita maximă până la care se poate menţine o învăţătură; apoi ea va recădea în nimicnicia ei şi doar în vreo cronică oarecare vei mai putea găsi poate unele frânturi din ea.

18. Doar arta socotitului, pe care se pare că au descoperit-o vechii fenicieni şi care a fost apoi mult dezvoltată de către egipteni şi greci, doar ea este nepieritoare, fiindcă ea conţine adevăruri evidente pentru oricine, extrem de utile, şi de aceea invincibile.

19. Orice altă învăţătură însă, care reclamă de la oameni tot felul de sacrificii şi care, atunci când ţi-o însuşeşti, nu-ţi oferă nici un alt avantaj decât cel mult vindecarea câtorva bolnavi sau, la nevoie, chiar înfăptuirea vreunei mici minuni, nu poate rezista prea mult în timp! Pentru că, în primul rând, ea nu este întemeiată pe un fundament matematic demonstrabil, iar în al doilea rând, pentru că ea nu se păstrează niciodată la urmaşii fondatorului - chiar şi cu asigurările cele mai solide din partea acestuia - la fel de simplă şi de curată cum a fost ea preluată iniţial!

20. De regulă, se începe cu tot felul de explicaţii, fiindcă oricare fondator al unei învăţături este întotdeauna mai mult sau mai puţin tributar vechiului misticism şi îşi completează învăţătura sa - adeseori chiar foarte sănătoasă - cu tot felul de elemente mistice neinteligibile, pe care probabil nici chiar el nu le înţelege, iar urmaşii săi cu atât mai puţin. Apoi, cu timpul, o asemenea învăţătură se tot extinde, elementul mistic din ea se amplifică tot mai mult, se construiesc nişte săli de mari dimensiuni şi se desfăşoară în ele tot felul de ceremonii, totul cu expresii de extremă seriozitate, pentru a-i demonstra poporului caracterul divin şi deci imperios necesar al unei învăţături care iniţial era de altfel extrem de simplă. Toate acestea însă nu servesc la nimic, căci cu timpul tot felul de fenomene din domeniul naturii, dar şi raţiunea sănătoasă, le vor deschide oamenilor ochii, şi atunci se va sfârşi definitiv şi cu vechea învăţătură. Căci fragmentele acelea ale ei, care se vor mai păstra pe ici şi colo, nu vor mai putea fi nicicând astfel realcătuite încât să formeze din nou un întreg. Vedeţi voi, aceasta este concepţia mea sănătoasă, pe care însă nu intenţionez să o impun şi nici nu o impun nimănui.”