1. Hebram a spus: “Da şi nu! Din punctul de vedere al omului pământean ai probabil dreptate - după părerea mea - însă din cel pur divin nu ai deloc dreptate şi de aceea te afli în continuare pe drumul cel rău. Căci planurile lui Dumnezeu arată cu totul altfel decât ale noastre. Uite, dacă noi am fi fost de pildă aceia care au pus stelele pe bolta cerului, le-am fi aşezat probabil la distanţe mai egale unele de altele. Aşa însă, Dumnezeu cel unic şi atotputernic ni le-a înfăţişat ca pe nişte luminiţe fantomatice! De ce oare?

2. Priveşte la verdeaţa de pe o câmpie cum este alcătuită din cele mai diverse plante, amestecate unele cu altele! De ce nu există oare nici aici vreo ordine oarecare, care ar stimula probabil gustul nostru pentru simetrie?! Indiferent unde te-ar conduce simţurile tale, vei întâlni mult mai multe elemente care par mai curând haotice decât simetric ordonate, în orice fel de creaţie! Şi totuşi Creatorul trebuie să se fi priceput şi la simetrie, căci despre asta ne oferă dovezi dintre cele mai concludente însăşi forma noastră omenească. Dacă însă bunul Creator ştie, pe de o parte, să respecte simetria cea mai perfectă, iar pe de altă parte pare a nu ţine deloc seama de ea, atunci problema aceasta ascunde cu siguranţă vreun motiv complet necunoscut nouă, bieţi viermi amărâţi ai pământului, datorită căruia Creatorul pe de o parte respectă cea mai perfectă simetrie, iar pe de alta face exact contrarul! Căci de ce oare un an nu este la fel ca celălalt, de ce o zi nu este la fel ca cealaltă?

3. Vezi deci, atunci când priveşti astfel lucrurile, fireşte că aşa-zisa raţiune sănătoasă a omului, orientată spre simetrie, trebuie să găsească ea un motiv oarecare pe care să-l poată critica cu toată asprimea spiritului ei ascuţit. Atunci însă intervine marele învăţător însuşi şi spune: «Cizmarule, doar până la nivelul calapodului tău ai dreptul să judeci - mai sus însă nu!»

4. Aşa cum ne putem da seama că, în marea creaţie a lui Dumnezeu, dezordinea pur haotică este îngemănată cu cea mai perfectă ordine, la fel îmi par mie a sta lucrurile şi cu diferitele revelaţii ale lui Dumnezeu către oamenii de pe acest pământ. El, ca unic Creator, a ştiut cel mai bine ce este cel mai indicat în diferitele perioade de timp şi pentru diferitele popoare pentru dezvoltarea lor spirituală.

5. Şi tot El este Acela care, cu timpul, din motive fără îndoială la fel de înţelepte, lasă de pildă, la un moment dat, să se ofilească o anumită învăţătură, aşa cum pe suprafaţa pământului se ofilesc nenumărate plante şi flori. Sămânţa însă, care se naşte din floare, asemenea adevărului viu şi curat, nu se ofileşte, ci rămâne vie şi se perpetuează continuu.

6. La fel însă cum Creatorul face să piară cu timpul învelişul exterior al tuturor lucrurilor cunoscute de noi şi care poartă o viaţă în ele - oricât de frumos şi necesar arfi acesta pentru o vreme - îndreptându-şi până la urmă toată grija spre dezvoltarea lor interioară, ne mai putem mira oare atunci când constatăm că tot la fel se petrec lucrurile şi cu revelaţiile?

7. Fără cuvântul rostit de o limbă pământeană nu poate ajunge la noi nici cea mai curată învăţătură. Cuvântul rostit însă este de factură materială şi trebuie în mod necesar să piară până la urmă, odată ce se va fi dezvoltat spiritul interior, cel curat. Şi astfel, chiar şi în cazul învăţăturilor exterioare ale lui Dumnezeu, cu timpul fastul exterior se transformă în ceva deplorabil; în schimb însă, se dezvoltă pe fondul lor, într-o măsură din ce în ce mai mare, forţa spirituală curată şi adevărul unei revelaţii prealabile a lui Dumnezeu către oameni. Aşa stau lucrurile sau nu, frate Risa?”

8. Iar Risa a răspuns: “Frate Hebram, te admir cu adevărat! Pe Dumnezeul meu, tu ai reuşit cu discursul tău înţelept să schimbi realmente întregul meu mod de gândire, lucru pentru care îţi sunt cu adevărat recunoscător! Căci lucrurile stau într-adevăr aşa cum le-ai prezentat tu acum; şi în orice parte mi-aş îndrepta gândurile, lucrurile îmi devin tot mai limpezi! Într-un cuvânt, tu ai repurtat în toate privinţele o victorie decisivă asupra modului meu de a raţiona! Şi, pentru aceasta, îţi rămân extrem de îndatorat.”