1. În momentul acela, M-am întors Eu către Hebram şi i-am spus: “Iată că tu ai făcut deja progrese foarte mari în materie de înţelepciune, la fel ca voi toţi de altfel. Şi, cu adevărat, de asemenea ucenici nu poţi decât să te bucuri, iar în curând ei vor putea fi extrem de utili ca muncitori destoinici în via Domnului Dumnezeu! Asupra unui lucru însă vreau să vă atrag atenţia tuturor, iar lucrul acesta este următorul:

2. Voi vă asemănaţi deocamdată cu florile timpurii, care se grăbesc primăvara să îşi ridice căpşoarele cu toată podoaba lor. Dacă nu vor mai veni geruri aprige, atunci unor asemenea flori timpurii şi harnice le va merge foarte bine. Dacă însă, aşa cum ne arată de regulă primăverile, după câteva zile mai calde vor veni din nou câteva zile de geruri aprige, atunci floricelele acelea zeloase îşi vor pleca căpşoarele lor minunat împodobite, şi adeseori vor pieri cu totul.

3. Un lucru vă spun însă vouă: un om se lasă adeseori pătruns de un anumit adevăr şi-l înţelege în toată claritatea sa. Atunci însă când deasupra sufletului omului respectiv încep să se învolbureze norii cei negri, încărcaţi cu tot felul de furtuni, atunci în inima omului lucrurile încep să se tulbure şi se tulbură tot mai tare, şi atunci omul adeseori nu mai vede ceea ce cu puţin înainte strălucea atât de limpede în faţa sufletului său.

4. De aceea, păstraţi în voi ceea ce aţi aflat acum şi ridicaţi-vă capetele frumos împodobite deasupra scoarţei pământului acesta al omenescului vostru exterior abia atunci când veţi fi siguri că gerurile de primăvară au trecut. Căci atunci, cu adevărat, ştiinţa voastră nu va mai putea fi distrusă de nici unul dintre gerurile de primăvară.

5. Totul are însă nevoie de timp ca să crească şi să devină rezistent. La fel stau lucrurile şi cu ştiinţa omului. Căci multe lucruri au fost în împrejurări favorabile foarte lesne înţelese şi învăţate, pentru a fi apoi, datorită altor împrejurări, la fel de lesne uitate! De aceea, ţineţi minte tot ceea ce auziţi şi faceţi asta mai mult cu sufletul decât cu mintea, căci numai aşa ele vor rămâne în voi!

6. Atunci când priviţi o floare, veţi simţi cu siguranţă o mare bucurie la vederea frumuseţii ei; la ce vă serveşte însă bucuria aceasta, care este - în mod necesar - la fel de trecătoare ca şi floarea însăşi, care a trezit în voi asemenea bucurie?! Puterea vitală a florii trebuie însă să rămână în adâncurile acelui vas în care este îngrijită cu deosebită dragoste sămânţa cea nemuritoare şi astfel, chiar dacă bucuria voastră exterioară se va vesteji, puterea ei va coborî în acele adâncuri unde este îngrijită cu dragoste viaţa veşnică a spiritului. Atunci, din ea se va naşte, prin intermediul spiritului, o bucurie nepieritoare pentru frumuseţea ei interioară adevărată, pe care nici o brumă nu o mai poate afecta.

7. Acum însă fiţi cu toţii atenţi, căci am să caut să aduc puţină lumină în acele chestiuni despre care Cyrenius a solicitat anumite lămuriri mai detaliate!”

8. După care M-am întors către Iara şi Josoe, şi le-am spus: “Iar voi, dragii mei copilaşi, vă puteţi duce acum puţin până la bucătărie, la fiicele lui Marcu, căci ele vor avea Cu siguranţă multe a vă povesti despre toate întâmplările din zilele acestea în legătură cu gătitul lor, lucruri care vă vor fi amândurora de mare folos. Căci ceea ce am să le explic acum oaspeţilor noştri reprezintă pâine tare ca piatra şi este nevoie de nişte dinţi foarte puternici şi bine dezvoltaţi pentru a putea mesteca cum se cuvine o asemenea bucată de pâine atât de tare, pentru ca ea să nu afecteze stomacul extrem de sensibil al sufletului, producându-i dureri şi diferite afecţiuni. Mai târziu, când dinţii sufletului vostru vor deveni şi ei mai puternici, veţi putea afla şi voi lucrurile în cauză!”

9. Iara nu părea prea bucuroasă să-şi părăsească locul, însă Josoe i-a spus: “Hai, dragă Iara, vino cu mine! Căci voia Domnului trebuie pe dată îndeplinită cu sufletul bucuros; doar tu înţelegi lucrurile acestea chiar mai bine decât mine. De aceea, ridică-te repede de la locul tău şi vino cu mine, după voia Domnului!”

10. Iara s-a ridicat de la locul ei şi s-a dus cu Josoe în casa lui Marcu, unde a fost primită de fiicele acestuia, după datina casei, cu mare prietenie. Şi iată că un cuvânt îl stârnea pe următorul, şi copiii s-au întreţinut astfel în tihnă aproape până spre seară, povăţuindu-se unul pe altul.

11. Eu m-am adresat lui Cyrenius, spunându-i: “Ei bine, dragă prietene, acum poţi lua aminte, ascultând ce am a-ţi spune ca răspuns la întrebarea ta destul de stufoasă. Iar răspunsul acesta să-ţi fie călăuză ţie şi tuturor acelora care-l vor auzi!”

12. În momentul acela Suetal a vrut să mai facă o remarcă bucuroasă către Rafael în legătură cu faptul că Eu voi începe în sfârşit să vorbesc, însă Rafael i-a indicat cu toată seriozitatea să tacă din gură, şi atunci el chiar a tăcut, iar Eu am putut continua să vorbesc.