1. Şi din nou a spus Cyrenius: “Desigur, Doamne şi Stăpâne! Un singur lucru ar mai fi, şi odată ce-mi vei spune şi despre acesta măcar un cuvinţel, cu asta chiar consider că am epuizat toate chestiunile care sunt legate de căsătorie.

2. Uite, să spunem că un bărbat care iubeşte, fiind cumpătat, şi care altminteri trăieşte într-o perfectă rânduială, are o nevastă foarte frumoasă care, trupeşte vorbind, este foarte senzuală - aşa cum de fapt chiar există destul de multe femei care sexual sunt greu de săturat. Şi o astfel de femeie foarte senzuală pretinde de la bărbatul ei chiar de mai multe ori pe zi satisfacerea şi liniştirea poftelor ei trupeşti. Bărbatul îi spune femeii foarte ocrotitor: «Ai grijă, fiindcă acum sămânţa a prins în trupul tău, iar tu ai nevoie - în perioada pe care a prevăzut-o Dumnezeu pentru dezvoltarea acesteia - de linişte, pentru ca în starea binecuvântată în care te găseşti să nu-ţi dăunezi în vreun fel şi să-ţi produci inutil suferinţă prin satisfacerea lipsită de orice folos a poftelor tale trupeşti.»

3. Femeia cea nesătulă nici nu vrea însă să audă de poveţele cele bune şi-i cere bărbatului ei cu o mare insistenţă să-i satisfacă pe deplin toate poftele ei trupeşti. Dacă atunci bărbatul dă curs dorinţelor femeii sale, comite în mod evident o faptă imorală şi totodată, după cuvintele Tale, şi un mare păcat împotriva ordinii divine. Dacă însă refuză, atunci el păcătuieşte faţă de dorinţa nevestei sale şi, în mod indirect, o îndeamnă astfel pe aceasta spre tot felul de satisfacţii sexuale nefireşti sau spre adulter şi desfrânare cu alţi bărbaţi pe care ea nu-i iubeşte şi care nici ei nu o iubesc.

4. Există, pe de altă parte, şi asemenea ţapi de bărbaţi care iubesc şi care sunt întărâtaţi de pofte, care nu le cruţă pe nevestele lor cele cuvioase nici măcar cu câteva ore înainte de naştere. Şi despre asemenea lucruri apar mereu plângeri. Ce sentinţă poate să dea într-un asemenea caz un judecător, oricât de înţelept ar fi el, care să fie legală şi armonioasă deopotrivă în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor?

5. Dacă bărbatul cel cumpătat care iubeşte sau femeia cea cuvioasă care iubeşte cere în numele ordinii drepte şi a împărăţiei lui Dumnezeu desfacerea căsătoriei, trebuie ea să fie pronunţată într-un asemenea caz sau nu?”

6. Atunci Eu am răspuns: “Da, în asemenea cazuri se poate hotărî, la cererea uneia sau a alteia dintre părţi, o desfacere a căsătoriei, e drept că nu una totală, dar oricum mai severă decât cea potrivit căreia cei doi trebuie să nu mai împartă bucuriile patului şi ale mesei împreună. Se poate chiar anula datoria de întreţinere reciprocă şi a dreptului succesoral - două drepturi care, într-un proces mai puţin grav, se anulează abia atunci când una dintre părţi s-a îndepărtat de tot, timp de mai bine de trei ani, de cealaltă parte, cu care ea nu mai împarte patul şi masa, şi nu se mai ocupă deloc de ea, ci umblă după felurite alte distracţii.

7. La desfacerea căsătoriei însă, care în cazul prezentat de tine s-ar hotărî la cererea părţii bune, trebuie să fie anulate concomitent şi oricare alte pretenţii la drepturi.

8. Trebuie avut însă grijă ca desfacerea căsătoriei să se hotărască doar atunci când ea este solicitată de partea cea bună, iar partea cea rea este şi ea de acord; căci dacă cea din urmă nu este de acord, ci promite să se îndrepte, atunci nici părţii bune nu trebuie să i se acorde dreptul la divorţ, ci ea va fi doar luată în evidenţă şi îndemnată să aibă răbdare.

9. Dacă însă nişte soţi care sunt astfel despărţiţi vor să-şi continue mai apoi viaţa din nou împreună, în bună înţelegere, ei nu mai au nevoie de o nouă cununie, ci, potrivit voinţei celor două părţi, vechea legătură îşi reia deplina ei valabilitate, iar o a doua cerere de desfacere a căsătoriei nu-i mai poate despărţi pe cei doi, decât eventual de la bucuriile patului şi ale mesei.

10. Atunci însă când un bărbat care iubeşte are o nevastă foarte nesătulă care îl iubeşte şi, cu toată înţelepciunea sufletului său, el îi satisface aproape pe deplin dorinţele soţiei sale în măsura în care forţele sale de bărbat îl ajută, el nu comite prin aceasta un păcat împotriva ordinii lui Dumnezeu; căci trupul plin de dorinţe al unei astfel de neveste seamănă cu un ogor arid, pe care grădinarul este nevoit să-l ude în miezul verii fierbinţi de mai multe ori pe zi, dacă vrea ca plantele care au fost semănate pe el să se dezvolte. De îndată ce vine însă toamna cea umedă, fiecare ogor va primi atunci umiditate din belşug. Dar bărbatul nostru, care o iubeşte, trebuie să se ocupe în acelaşi timp suficient de intens şi de dezvoltarea spirituală a nevestei sale şi s-o educe, iar această educaţie va da apoi roadele dorite dacă el o va învăţa cu multă răbdare să-şi deplaseze energiile poftelor trupeşti în sfera sufletească sau în cea spirituală.

11. Răbdarea, dublată de o mare iubire, este însă întotdeauna mult mai bună chiar şi decât cea mai bună lege.

12. Mai în drept ca să ceară desfacerea căsătoriei este însă o nevastă cuvioasă şi iubitoare din cauza poftelor trupeşti exagerate ale bărbatului ei, decât un bărbat din cauza poftelor trupeşti exagerate ale nevestei sale. Căci nevasta - odată binecuvântată cu un rod în pântece – are nevoie de linişte pentru perioada pe care a hotărât-o Dumnezeu pentru zămislirea rodului. Bărbatului nu i s-a stabilit însă nici o perioadă de timp şi, de aceea, el are mai puţină nevoie de odihnă - potrivit naturii sale – decât o femeie care este binecuvântată cu rod în pântece; de aceea, la o astfel de judecată, trebuie să fie ascultată cu mai mare atenţie o femeie care se află în stare binecuvântată (însărcinată) decât un bărbat cumpătat şi iubitor.

13. În cazul bărbatului prea cumpătat, trebuie să fie cercetat totodată cu o mare atenţie ce fel de viaţă a dus el înainte de căsătorie şi dacă nu cumva o tinereţe plină de excese amoroase şi păcate a fost aceea care l-a făcut să devină prea cumpătat şi lipsit de vlagă. În cazul unei neveste frumoase, senzuale şi nesătule, întrebarea aceasta cade aproape de la sine. Căci dacă încă de fecioară ea s-a aruncat de dragul câştigului în vâltorile unei vieţi de destrăbălare, atunci firea ei sufletească s-a împietrit prin aceasta în mare măsură, şi, de va deveni ulterior soţia legitimă a vreunui bărbat oarecare, atunci el se va izbi cu dorinţele sale de un bloc de gheaţă.

14. In comparaţie cu puterea naturii însă, orice sentinţă judecătorească, fie ea oricât de înţeleaptă, nu este nimic mai mult decât o nucă găunoasă, astfel că, în cazul unei femei frumoase şi cu sângele prea fierbinte, s-ar mai putea folosi cu succes şi unele mijloace corespunzătoare din domeniul naturii (plante de leac), obţinându-se astfel prin ele o vindecare a inimii femeii şi probabil că în felul acesta situaţia se va îmbunătăţi. Iată că aşa trebuie să se procedeze în asemenea cazuri. Dar dacă mai ai totuşi vreo nedumerire, s-o auzim!”