1. Auzind cuvintele lui Pariholi, Adam a început să se gândească la propria sa persoană, realizând rapid cât de mare este încă păcatul său în faţa lui Dumnezeu, motivul principal pentru care Abedam cel Mare nu a acceptat să se aşeze lângă coşul său. Şi-a dat de asemenea seama de imensa distanţă pe care a pus-o între el şi Dumnezeu prin încercarea sa de a dobândi pentru sine, singurul om necreat, adoraţia oamenilor înaintea lui Dumnezeu.

2. De îndată ce a înţeles toate aceste lucruri, Adam şi-a întrebat inima: „Cum aş mai putea acum să şterg această pată a vieţii mele din ochii Domnului? 3. Cine mă mai poate salva şi cine mă poate împiedica să mă sufoc în mlaştina adâncă a dezonorării, deopotrivă în faţa lui Dumnezeu şi a copiilor mei?”

4. Meditând asupra acestor gânduri amare, el s-a întors către mesagerul Pariholi şi i-a spus: „Pariholi, vorbeai mai devreme de o transformare rapidă a inimii mele. Te-aş întreba însă cum crezi tu, cu lipsa ta de experienţă, că s-ar mai putea întoarce la Dumnezeu cineva care s-a îndepărtat atât de mult de El?

5. Poţi să-mi dai un răspuns satisfăcător la întrebarea mea? Dar înainte să începi, gândeşte-te bine la profunzimea căderii mele.

6. O, gând nefericit, care m-ai făcut nevrednic în faţa Dumnezeului meu!

7. O, cine mi-a inspirat inima să invoc această ardere preliminară care a devenit cauza actualei mele căderi?

8. O, soare, grăbeşte-ţi cursul, pentru ca razele tale strălucitoare să nu mai lumineze imensa mea ruşine în faţa întregii lumi!

9. O, Pariholi, cum mi-ai putea alina tu durerea? Ce mi-ai putea spune pentru a mă ridica din nou în faţa lui Dumnezeu? Cum să realizez acea transformare rapidă a inimii de care vorbeai? Singura soluţie mi se pare a fi dispariţia mea imediată de pe suprafaţa pământului, pentru a scăpa astfel de imensa dezonoare în care m-am scufundat singur.

10. Haide, Pariholi, vorbeşte, dacă ai ceva de spus!

11. Lasă-ţi inima să vorbească şi spune-mi unde să-mi ascund chipul, pentru a nu mai apărea în faţa Celui care se află acum printre noi!”

12. Iată răspunsul lui Pariholi adresat lui Adam: „O, părinte Adam, ascultă cuvintele mele, rostite în numele lui Dumnezeu Iehova, al Tatălui preasfânt, aflat acum într-o formă vizibilă printre noi, copiii Lui:

13. Cum poţi să pui la îndoială posibilitatea unei transformări rapide a inimii, deşi eşti prima fiinţă creată de El şi ai fost martorul atâtor miracole ale graţiei Sale, cunoscând astfel mai bine decât noi toţi iubirea nesfârşită a lui Iehova? Ai asistat la aceste miracole câteva sute de ani în plus faţă de mine, şi totuşi te mai poţi îndoi?!

14. Cu siguranţă, arderea preliminară instituită de tine, prin care ne-ai silit pe noi, copiii tăi, să te cinstim timp de 300 de ani, a fost o nebunie secretă a inimii tale în faţa lui Dumnezeu. Văzând greaua povară care îţi apasă inima, El s-a milostivit de tine şi te-a eliberat acum de ea.

15. Cum se face atunci, părinte Adam, primul nostru învăţător, că te îndoieşti de posibilitatea unei transformări rapide a inimii, ştiind că El ţi-a transformat deja inima, de vreme ce te gândeai adineauri ce forţă malefică te-a făcut să institui această ardere preliminară?

16. De ce te mânii atunci că Domnul, Tatăl preasfânt, te-a forţat să te eliberezi în inima ta de acest rău ascuns şi puternic?

17. Crezi cumva că dorinţa Lui este să te distrugă, deşi este evident pentru noi toţi că El nu face decât să te ajute să te ridici din nou în picioare prin graţia Lui?

18. O, tată, priveşte în colţul acela sacru; priveşte-i braţele larg deschise pentru a te primi la pieptul Lui plin de iubire părintească şi de bunătate! Cât de sublimă este iubirea care îi străluceşte în ochi atunci când te priveşte, părinte Adam! Cum poţi atunci să pui la îndoială posibilitatea unei transformări rapide a inimii tale?

19. O, tată, nu-ţi pot transmite mai mult decât am făcut-o în prezenţa Celui care te strigă cu voce tare să vii la El, spunându-ţi atât de evident:

20. 'Adam, fiul Meu, de ce întârzii atât de mult şi nu te grăbeşti să vii în braţele larg deschise ale Tatălui tău etern şi preasfânt, a cărui iubire nesfârşită s-a ocupat de tine încă de la începuturile eternităţii?'

21. O, părinte Adam, chiar nu înţelegi aceste cuvinte?”

22. Fără să mai ezite, Adam a sărit în picioare, cu faţa strălucind de fericire, şi l-a îmbrăţişat pe Pariholi, spunându-i: „O, Pariholi, cine a pus aceste cuvinte în gura ta?

23. Cu siguranţă, nu înserarea a copt acest fruct divin în inima ta.

24. Haide deci să ne grăbim amândoi către El şi să-L îmbrăţişăm cu flacăra arzătoare a iubirii noastre. Abia acum a aprins El în inima mea atât focul preliminar cât şi pe cel care îi urmează. Nu am simţit niciodată până acum o nevoie atât de copleşitoare a de iubi. Haide deci să ne grăbim către El, către Tatăl preasfânt şi preaplin de iubire! Amin”.