1. După ce Abedam şi-a încheiat discursul, Garbiel şi ceilalţi de faţă au căzut cu feţele la pământ, la picioarele Tatălui.

2. Când şi-a mai revenit în simţiri, Garbiel a început un discurs adresat fraţilor şi prietenilor săi, pe care merită întru totul să-l relatăm. Adam însuşi avea să depună mărturie în acest sens, spunând:

3. „Garbiel, am ascultat la viaţa mea multe discursuri rostite de limba omului, dar niciodată nu mi s-a întâmplat să aud asemenea cuvinte rostite de o fiinţă netrezită.

4. Bucură-te, căci Abedam a făcut deja foarte mult pentru tine! Mă întreb ce te va mai aştepta atunci când inima ta se va uni pe deplin cu El, în iubirea cea mai pură?”

5. Acestea aveau să fie cuvintele lui Adam la încheierea discursului lui Garbiel. Dar să vedem care a fost acesta:

6. „Prieteni şi fraţi! Aţi auzit, aţi înţeles ce s-a spus înainte?

7. Cine este capabil să rostească asemenea cuvinte atotputernice nu numai pentru urechile, ci mai ales pentru inimile noastre?

8. A mai auzit cineva asemenea cuvinte, începând cu patriarhul nostru suprem şi terminând cu cel din urmă dintre copiii noştri, care nu ştiu încă să vorbească?

9. 'Nu, nu, nu!' îmi veţi răspunde cu toţii, căci aceste cuvinte nu s-au născut din înţelepciunea umană, şi nici măcar a celui mai perfect dintre îngeri.

10. Unde am putea găsi, în întreaga infinitate, o fiinţă creată capabilă să rostească prin ea însăşi asemenea cuvinte?

11. Prieteni şi fraţi, gândiţi-vă, imaginaţi-vă! Cine poate fi Acela care spune: 'Eu sunt lumina, calea şi destinaţia sfântă!'? Cine poate fi această fiinţă dacă nu însăşi Cauza primordială, eternă şi unică?

12. Prieteni, fraţilor! Tot nu aţi înţeles încă Cine este străinul care ne-a vorbit?

13. O, în acest caz trebuie să fiţi mai orbi decât centrul pământului, cu întunericul său deplin, şi mai surzi decât piatra cea dură de pe fundul oceanului.

14. Adevăr, adevăr vă spun, acum sunt pe deplin convins că dacă cineva dintre noi ar îndrăzni să rostească asemenea cuvinte prin el însuşi, înainte chiar de a apuca să rostească al doilea cuvânt din acest blasfemiator nu ar mai rămâne nici cea mai mică urmă.

15. Da, dacă pământul însuşi ar avea o gură cu care să vorbească şi ar rosti asemenea cuvinte, el ar fi distrus instantaneu!

16. Nici soarele nu ar avea parte de o soartă mai bună!

17. Chiar nu puteţi înţelege acest lucru? - Dacă nu puteţi înţelege, gândiţi-vă ce ar însemna să fiţi voi Lumina primordială şi eternă, mai sacră decât orice altceva, Lumina tuturor luminilor, Calea tuturor căilor şi scopul suprem al tuturor lucrurilor. Da, gândiţi-vă ce ar însemna să fiţi Puterea supremă a tuturor forţelor - gândiţi-vă dacă aţi mai putea trăi în asemenea condiţii!

18. Personal, nu am fost niciodată un profet. Acum am devenit însă profet şi pot să prezic în faţa voastră că cel care ar îndrăzni să spună, cu cea mai mare certitudine şi cu o convingere deplină: 'Eu sunt Puterea supremă a tuturor puterilor!', şi-ar pierde complet orice putere, astfel încât nu ar mai fi capabil să rupă nici măcar o pânză de păianjen.

19. Dacă ar spune: 'Eu sunt forţa tuturor forţelor!', chiar şi o molie l-ar putea doborî la pământ cu fâlfâitul aripilor sale.

20. Dacă ar spune: 'Eu sunt Principiul tuturor principiilor!', un simplu ţânţar ar fi de ajuns să-i zdrobească toate oasele şi să-i sfârtece toţi muşchii.

21. Iar dacă ar spune: 'Eu sunt scopul suprem al tuturor lucrurilor!', abisul etern l-a înghiţi pe loc, consumându-l instantaneu în focul pierzaniei.

22. La fel, dacă ar spune: 'Eu sunt Calea tuturor căilor!', pământul l-a înghiţi chiar în acea clipă în focul mâniei sale.

23. Dacă ar spune: 'Eu sunt Lumina tuturor luminilor!', ar fi nevoit să trăiască de-a pururi în întunericul cel mai deplin cu putinţă.

24. În sfârşit, dacă ar îndrăzni să meargă atât de departe încât să spună: 'Eu sunt Viaţa supremă, primordială şi eternă a tuturor vieţilor!', cine ar putea estima vreodată rapiditatea cu care viaţa lui ar fi anihilată, ca şi cum nu ar fi existat niciodată?

25. O, prieteni şi fraţi, cred că acum aţi înţeles acest lucru şi, după cum puteţi vedea, străinul care a făcut toate aceste afirmaţii cu privire la persoana sa continuă să stea în faţa noastră, viu şi nevătămat şi cu puterea intactă, continuând să ne cheme la el aşa cum un tată îşi cheamă copiii. Mai mult, simţim cu toţii bubuitul inimilor noastre, care ne strigă: 'Tu, Tu singur eşti Tatăl nostru, şi vai celui care ar îndrăzni vreodată să hulească împotriva acestui nume sfânt, autonumindu-se 'tată'. - Cine, cine poate fi acest străin, şi de unde a venit el la noi?

26. Ascultaţi: cerul infinit, cu toate minunile sale nesfârşite, pământul şi minunile sale, şi cel mai mare miracol între toate, inima noastră, toate ne strigă şi proclamă cu voce tare: 'Este Iehova, Dumnezeu, Creatorul suprem al tuturor lucrurilor, Tatăl preasfânt, care a coborât în mijlocul copiilor Săi pe pământ!'

27. Fraţilor, înţelegeţi acum acest lucru?”

(22 martie 1842)

28. După discursul lui Garbiel, Abedam le-a cerut tuturor să se ridice de jos şi le-a spus: „Copii, a sosit timpul să Mă urmaţi pe culmea colinei, pentru a vă arăta acolo, în prezenţa tuturor patriarhilor, o altă semnificaţie a intenţiei Mele legate de voi.

29. Căci iată, pământul este un ţinut întins, pe care cresc tot felul de ierburi, de tufişuri şi de copaci. La sol se târăsc cele mai variate reptile, iar pădurile sunt pline cu animale din toate speciile. La fel, aerul şi apele. 30. Cine le poate cunoaşte pe toate? În ce inimă există ordinea necesară pentru a integra toate aceste lucruri? Şi totuşi, inima aparţine acestei ordini.

31. De aceea, urmaţi-Mă, pentru a afla o altă latură a intenţiei Mele legate de voi! Amin”.