1. Chemat de Abedam, Horiadel a păşit înainte şi - ca un leu curajos - a început să vorbească. Trebuie să menţionăm că era într-adevăr un om curajos, dar lipsit de orgoliu, curajul său fiind născut din iubirea lui pentru Mine, la fel ca o mamă care îşi alăptează la sân copilul şi care aleargă plină de curaj pentru a-l salva dacă acesta este pus în pericol, cu singura diferenţă că în exemplul de mai sus, curajul mamei ar fi născut din teamă, durere şi panică, în cazul lui Horiadel nu se punea problema, căci curajul lui era născut din iubirea cea mai pură, fiind comparabil mai degrabă cu curajul unui general care trăieşte gustul victoriei.

2. Susţinut de acest curaj dublat de iubire, Horiadel a rostit următoarele cuvinte:

3. „O, Tată preasfânt şi preaplin de iubire! În graţia Ta infinită, Tu m-ai chemat şi pe mine, sărman păcătos, pentru a rosti în faţa Ta ce am perceput în viziunea mea interioară.

4. Eu ştiu foarte bine că tot ce am perceput a venit de la Tine. Oare merită să-Ţi mai relatez ceea ce Ţie îţi era clar încă de la începutul eternităţii, mai clar decât lumina soarelui la amiază?

5. Nu, nu, acest lucru ar însemna doar să torn o picătură de apă în marele ocean pentru a mări volumul acestuia, sau să aprind o lumânare în plină zi pentru a spori lumina soarelui.

6. De aceea, a-Ţi relata Ţie despre viziunea pe care am avut-o, numai de dragul Tău, ar însemna - din câte îmi dau seama - o prostie fără seamăn, căci nu aş face decât să-mi descarc inima în faţa Ta, ca şi cum nu ai cunoaşte deja ce se află ascuns în ea.

7. Acum, când mă aflu în faţa Ta, un singur lucru mi se pare potrivit, şi anume să îmi lovesc pieptul în autoflagelare, spunând:

8. O, Dumnezeule atotputernic, Tatăl preasfânt şi preaplin de iubire, ai milă de mine, sărman păcătos!

9. Căci toate păcatele şi greşelile mele îţi sunt cunoscute Ţie, ca şi cum ar fi expuse privirilor într-o zi senină şi luminoasă. Tu îmi cunoşti gândurile şi toate dorinţele mele sunt numărate în faţa Ta.

10. Pe de altă parte, ştiu foarte bine că Tu doreşti ca noi să vorbim cu Tine ca şi cum nu ai fi ştiut nimic despre noi, cu toată sinceritate, aşa cum ar face orice copil cu părintele său plin de iubire.

11. De aceea, îţi voi relata şi eu viziunea minunată şi profetică pe care am trăit-o în timpul meditaţiei. Aşadar, vă cer tuturor să mă ascultaţi cu atenţie.

12. La început am simţit ceva ca nişte lovituri puternice în pieptul meu. Dacă nu mă înşel, cred că au fost şapte asemenea lovituri. Nu erau deloc dureroase, dar fiecare dintre ele m-a zguduit până în străfundurile fiinţei mele, drept pentru care m-am umplut de teamă, neştiind la ce trebuie să mă aştept.

13. După cea de-a şaptea lovitură, teama mea a devenit atât de copleşitoare încât simţurile mele exterioare au îngheţat complet, iar eu m-am interiorizat pe deplin în inima mea.

14. Am văzut mai întâi numeroase lumini, ca nişte fulgere fără tunete. Luminile au devenit din ce în ce mai rapide şi mai violente, până când întreaga mea inimă a fuzionat cu ele.

15. Atunci, lumina a început să îmi dilate inima, care şi-a extins hotarele dincolo de toate cerurile vizibile.

16. În timp ce se expansiona în acest fel, fulgerele şi luminile au început să se dizolve treptat, concentrându-se până când au devenit stele individuale fixe, strălucind mai puternic ca luceafărul de dimineaţă pe un cer senin de primăvară.

17. Când totul s-a liniştit şi nu mi-am mai putut da seama dacă inima mea continuă să se dilate sau nu, dacă a rămas liniştită sau, dimpotrivă, dacă a început să se contracte la loc, - m-am recunoscut subit pe sine. Am descoperit astfel că sunt un om complet şi m-am întrebat: oare unde mă aflu?

18. Şi iată, trei dintre cele mai glorioase stele au coborât din cerul imens al inimii mele - acum expansionată la infinit - care s-au dovedit a fi trei sfere perfect rotunde şi extrem de luminoase, la fel ca şi soarele.

19. M-am întrebat atunci: ce înseamnă acest lucru? Unde mă aflu, şi cine sunt eu?

20. Nici nu mi-am pus bine aceste întrebări, că cele trei sfere au explodat, astfel încât în final nu am mai putut vedea nimic altceva în faţa mea decât aceste trei sfere luminoase.

21. Atunci, sfera din mijloc s-a deschis şi le-a absorbit în ea pe celelalte două, după care s-a apropiat de mine. Am auzit atunci o voce de tunet care mi-a spus:

22. Te afli acum în interiorul spiritului tău. Tot ceea ce percepi se află înlăuntrul tău şi nimic nu există în afara ta.

23. Pe viitor, datoria ta va fi să contempli comorile din interiorul tău, fără a mai fi preocupat vreodată de murdăria lumii exterioare.

24. Căci tot ceea ce îţi apare în lumea exterioară ca fiind mort poate fi regăsit în interiorul tău în nenumărate forme vii. De aceea, toate preocupările tale trebuie să se îndrepte exclusiv către viaţa interioară. Vei regăsi aici toate formele cu care te-ai intersectat vreodată în lumea exterioară, inclusiv pe cele cu care nu te-ai intersectat!

25. Iată, aceasta este lumea interioară a lui Dumnezeu, Tatăl etern şi preasfânt. Numai în ea vei putea trăi de-a pururi! Amin.

26. După aceste cuvinte, marea sferă luminoasă a început să se contracte, până când a dispărut complet, iar eu m-am trezit din nou aici, pe pământ, iar din întreaga viziune nu a mai rămas nimic altceva decât o amintire puternică.

27. O, Tată adorat, acceptă - în graţia Ta infinită - relatarea mea incompletă şi, aşa cum spuneam, ai milă de mine, sărmanul păcătos. Căci eu nu sunt la fel ca Sehel cel pur, ci sunt plin de păcate!

28. O, Tată, facă-se voia Ta sfântă! Amin”.