1. Cu o oră înainte de răsăritul soarelui nimeni nu se trezise încă, cu excepţia lui Adam.

2. Într-adevăr, se pare că lui Adam i-ar fi plăcut, dacă ar fi îndrăznit acest lucru, să certe pe cineva pentru că doarme prea mult în asemenea momente, când nici o stea nu se mai afla pe cer.

3. Văzând însă că până şi Abedam cel Mare continua să doarmă între Abedam cel Cunoscut şi Enoh, el nu a îndrăznit să spună nimic şi s-a resemnat să fie răbdător.

4. De pretutindeni începeau să se audă imnurile de dimineaţă, alcătuind un cor de slavă ce putea fi auzit din toate direcţiile. El nu ajunsese însă şi pe înălţimile sacre.

5. Acest lucru s-a dovedit o nouă încercare dificilă pentru Adam, căruia i-ar fi plăcut să peroreze despre lipsa de ardoare spirituală a celor aleşi, îi lipsea însă un semn de încurajare din partea lui Abedam cel Mare.

6. Acesta continua să se odihnească însă liniştit între cei doi copii mult iubiţi ai Săi şi nu făcea nici o mişcare.

7. Scărpinându-se încurcat între urechi, Adam a fost nevoit să păstreze liniştea.

8. Evident, în sinea lui el nu era la fel de tăcut: „Mi se pare absolut ruşinos că toată lumea din jurul nostru, al celor aleşi, anticipează ceea ce ar trebui să facem noi, dându-ne astfel un exemplu, deşi noi ar trebui să fim primii care să facem acest lucru. Dar ce se poate face, când El însuşi continuă să se odihnească?!

9. Sper din toată inima ca soarele să nu apară înainte ca noi să ne cântăm imnul de dimineaţă!

10. De regulă, la ora aceasta ne-am fi terminat chiar şi micul dejun, iar acum soarele ameninţă să ne găsească cu feţele la pământ.

11. Ce se poate face? Cu siguranţă, nu-L pot trezi pe El.

12. Căci ne-am cântat întotdeauna imnul de dimineaţă în onoarea Lui.

13. Acum însă, El se odihneşte şi nu mi se pare deloc potrivit să îi tulbur această odihnă.

14. Mi se pare totuşi teribil de supărător că în afară de mine şi de Eva, nimeni nu s-a ridicat încă de la sol.

15. Of, dacă soarele ar mai întârzia puţin, situaţia mi s-ar părea suportabilă. Dar dacă soarele va răsări, oare ce vor crede despre noi ceilalţi copii?

16. Nu, ar fi prea cumplit şi imposibil de suportat. Haide, întârzie-ţi apariţia, soare!”

17. Dar soarele nu a ţinut cont de dorinţa lui Adam şi a răsărit glorios la orizont!

18. Răbdarea lui Adam s-a terminat odată cu acest moment, aşa că i-a tras un pumn lui Seth, care se afla chiar lângă el şi care, speriat, a sărit imediat în sus şi l-a întrebat:

19. „Dragă tată, doreşti ceva? Dacă da, spune-mi şi voi alerga imediat să îţi îndeplinesc dorinţa”.

20. Dar Adam s-a limitat să arate cu degetul în direcţia soarelui, spunând: „Priveşte cât de sus se află soarele pe cer şi ascultă imnurile care se aud din toate direcţiile; slăvind apariţia lui.

21. Cât despre noi, cei mai mulţi continuă să doarmă şi la ora asta. Ruşine nouă, celor aleşi!

22. Nu, nu, nici nu mai ştiu ce trebuie să cred şi cum trebuie să procedez”.

23. Seth a privit la rândul lui soarele, care se afla într-adevăr destul de sus pe cer, dar a remarcat că acesta avea o lumină foarte palidă, fiind cumva mutilat, nu ca o sferă perfectă, aşa cum apărea de obicei.

24. Constatând aceste particularităţi ciudate, Seth i-a spus lui Adam:

25. „Ascultă, dragă tată, dacă nu mă înşel, mai este puţin până la apariţia adevăratului soare.

26. Cât despre acest soare fantomatic, eu zic să-l priveşti mai bine şi vei înţelege că nu a sosit încă timpul lui. Şi vei înţelege de asemenea ce se întâmplă cu aşa-zisele imnuri de dimineaţă”.

27. Abia acum s-a apucat Adam să privească mai atent soarele, dându-şi seama de eroarea lui.

28. La fel, aplecându-şi mai atent urechile asupra imnurilor care se auzeau, şi-a dat seama că acestea spuneau cu totul altceva decât îşi imaginase el anterior: „Slavă ţie, mare zeu Al ţinuturilor de jos; Te slăvim pe tine, mărite Lameh, Şi înţelepciunea ta perversă! Tu ai trezit în noi Adevăratul soare, prin puterea ta, Şi toate aceste lucrări sublime Îţi aparţin ţie şi puterii tale. O, Lameh, mare zeu, Tu umpli întregul cer, Căci l-ai supus pe bătrânul Dumnezeu, Acum complet lipsit de putere. Epuizat şi obosit, El doarme pe pământ, la fel ca şi prietenii săi, Fiind la fel de fericit ca şi ei Să se scalde în razele soarelui tău!”

29. Auzind asemenea blasfemii, Adam s-a înfuriat atât de tare încât a strigat: „În numele atotputernicului Dumnezeu, ce zi blestemată este aceasta, în care soarele de pe cer este blestemat, iar imnurile dimineţii sunt la fel de blestemate!”

30. Atunci, Abedam cel Mare şi-a ridicat puţin capul de la sol şi l-a întrebat pe Adam: „Adam, ce te supără, de ai început să blestemi?”

31. Adam i-a răspuns, tremurând din toate încheieturile: „O, Abedam! Priveşte această zi teribilă, o adevărată operă a lui Satan!”

32. Abedam: „Adam, de ce te grăbeşti să o judeci? Crede-Mă - nu este ultima zi de acest fel pe pământ. Ea se va multiplica pe pământ la fel ca o buruiană, iar această buruiană nu va putea fi eradicată de pe această planetă până la sfârşitul timpurilor”.

33. Adam a strigat: „O, Tată preasfânt, atunci distruge-l pentru totdeauna!”

34. Dar Abedam i-a răspuns: „Ascultă, cel care a manifestat această zi este liber, la fel ca tine, iar viaţa lui s-a născut din Mine. De aceea, lasă-l să-şi facă de cap, deocamdată, căci timpul lui nu a sosit încă.

35. Când eternitatea Mea va cădea asupra lui, întreaga sa nebunie va fi revelată în lumina adevăratei zile.

36. Haide, păstrează-ţi liniştea interioară până când te voi trezi în dimineaţa adevăratei Duminici.

37. Deocamdată, culcă-te înapoi şi nu te mai ridica până când nu Mă voi ridica Eu, căci abia atunci va veni adevărata Duminică şi voi veţi fi treziţi întru Spirit.

38. Între timp, lasă-l pe Satan să-şi facă jocurile în ţinutul murdar al lui Lameh. Amin”.

39. Aceste cuvinte l-au liniştit pe Adam. Cât despre Abedam, acesta s-a întins înapoi la sol, iar Adam, Seth şi Eva i-au urmat exemplul, fără să se mai uite la soarele fals al lui Lameh din ţinuturile de jos.