1. După aceste cuvinte, Horadal i-a mulţumit din nou lui Abedam cel Mare, după care s-a întors către cei zece comandanţi şi le-a spus:

2. „În numele Domnului, mergeţi şi spuneţi-le oamenilor să îi mulţumească Domnului şi să se pregătească de plecare, pentru a putea porni la drum înainte de apusul soarelui, în numele Domnului şi al marelui Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt şi preaplin de iubire! Amin”.

3. Cei zece comandaţi i-au informat imediat pe oameni care este porunca lui Horadal, în acord cu voinţa Domnului.

4. În câteva clipe, toată lumea era gata de plecare. Pe când Abedam tocmai le cerea lui Kisehel şi Sethlahem să îi conducă pe oameni către ţara promisă, Lamei a apărut ca o vijelie, purtând pe braţele sale puternice o fată!

5. Ajuns în faţa lui Abedam, el s-a aruncat la picioarele acestuia, după care i-a mulţumit cu inima smerită şi plină de iubire pentru puterea pe care i-a dăruit-o în vederea împlinirii periculoasei sarcini primite.

6. Iată ce a povestit el: „Tată preasfânt şi preaplin de iubire! Prin puterea Ta fără limite, am reuşit să duc la bun sfârşit sarcina pe care mi-ai transmis-o în inima mea.

7. Nici unul dintre cei pe care mi-ai cerut să îi salvez nu a rămas în urma mea.

8. Iată totuşi, Tată preasfânt, o fată pe care nu am găsit-o în inima mea, dar pe care am întâlnit-o singură şi plângând pe marginea unei prăpăstii.

9. Înduioşat, am întrebat-o: „Copila mea sărmană, ce te doare, de plângi atât de amarnic, şi de ce îţi smulgi părul din cap?”

10. Sărmana a oftat atunci adânc, după care s-a recules şi mi-a relatat următoarea poveste:

11. 'Om mare, mă rog ţie fierbinte, ascultă-mă, în numele acelui Dumnezeu de care oamenii cei nobili - ucişi de cruzimea excesivă a lui Lameh - le-au vorbit părinţilor mei!

12. După ce vei auzi scurta mea poveste, ai milă de mine şi omoară-mă!

13. Acum ascultă povestea tristei mele vieţi: în pofida regulilor oribile impuse de cel mai mare tiran care a trăit vreodată pe pământ, părinţii mei au rămas întotdeauna credincioşi în sinea lor învăţăturilor marelui Farak şi au crezut în Dumnezeul propovăduit de acesta.

14. Un spirit malefic trebuie să-i fi dezvăluit însă acest lucru lui Lameh, care a dispus arestarea lor de către crudele sale gărzi. Singura care am fost lăsată în casă am fost eu, un sărman copil.

15. La scurt timp, gărzile lui Lameh i-au adus din nou acasă pe părinţii mei, pe care i-au pus să se dezbrace. După ce i-au văzut astfel, goi, palizi şi tremurând din toate încheieturi-le, ele au luat-o mai întâi pe sărmana mea mamă, au culcat-o la pământ, i-au întins braţele gingaşe şi i-au bătut în palme nişte piroane ascuţite.

16. Au făcut apoi acelaşi lucru cu picioarele ei. Marea suferinţă şi strigătele ei de durere nu au părut să-i impresioneze deloc pe acei monştri.

17. Scena s-a repetat apoi şi cu tatăl meu.

18. După această acţiune îngrozitoare, gărzile i-au aşezat mamei o piatră dură sub spate, pentru a-i întinde trupul precum o coardă, şi şi-au satisfăcut pe rând poftele desfrânate cu ea!

19. După această nouă oroare, soldaţii le-au despicat burţile şi m-au aşezat între părinţii mei, încercând să mă convingă să le smulg ochii din cap, rugându-mă în tot acest timp zeului Lameh.

20. În acel moment am leşinat şi mi-am pierdut cunoştinţa. M-am trezit aici, legată de această piatră şi lăsată să mor de foame, după cum poţi vedea.

21. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe cu sărmanii mei părinţi, dar nu mă îndoiesc că au continuat cu torturile, după care i-au ars de vii în propria lor casă.

22. Acum ştii întreaga mea poveste şi poţi face cu mine ce doreşti. Te implor însă să nu mă părăseşti în acest loc!'

23. Iată, Tată preasfânt, aşa se explică de ce am adus în faţa Ta un copil în plus faţă de cei pe care i-am numărat în inima mea.

24. Căci nu am simţit niciodată în viaţa mea un sentiment atât de profund de milă ca pentru acest biet copil.

25. Sper din toată inima că mă vei ierta pentru încălcarea poruncii Tale, căci ţi-am adus ca ofrandă pe cea pe care am salvat-o de la moarte sigură.

26. O, Tată, primeşte această ofrandă, în marea Ta graţie!” - Dar Abedam s-a aplecat imediat şi l-a ridicat pe Lamei, spunându-i:

27. „Lamei, adevăr îţi spun: prin această acţiune a ta, ai făcut mai mult decât în întreaga ta viaţă.

28. Să-i lăsăm deocamdată pe aceşti oameni să plece către ţara promisă, iar apoi ne vom întoarce la sărmanul copil. Cu această ocazie va avea posibilitatea să-şi mai revină puţin, după care voi face ce este mai bine pentru ea şi pentru tine. Amin”.