1. Auzind cuvintele lui Abedam, Adam s-a întristat în inima sa, nemaiştiind ce să spună sau ce să facă.

2. Întorcând argumentele pe toate părţile, el a încercat să găsească explicaţia faptelor petrecute, dar în zadar. Neputincios, el era tocmai pe punctul de a renunţa la toate, blestemându-se chiar pe sine însuşi, ca singură cauză a tuturor relelor de pe pământ.

3. Dar Abedam l-a prins de braţ, l-a privit ferm în ochi, după care i-a spus:

4. „Adam! Ce fel de om eşti tu? Chiar vrei să te transformi într-o stâncă? Ţi se pare viaţa ceva atât de demn de dispreţ încât vrei să o blestemi în tine, omorând-o în tine şi în copiii tăi, deopotrivă trupeşte şi spiritual?

5. Adam, până acum ţi-ai petrecut lunga viaţă aproape numai în blesteme, din cauza simţului tău justiţiar excesiv. Ai fost întotdeauna convins că duritatea ta ca judecător este pe placul Meu, drept care ţi-ai blestemat acei copii care - în marea lor slăbiciune - au greşit faţă de tine.

6. Iar acum, când Mi-am propus să te purific în faţa tuturor, arătându-ţi greşelile şi pregătindu-te astfel plenar pentru acceptarea deplină a vieţii născute din Mine, - pe scurt, acum, când tocmai ţi-am explicat că nu îmi face nici o plăcere să aud pe cineva blestemând sau judecându-şi fraţii, tu te-ai mâniat mai cumplit ca oricând în inima ta, dispreţuind complet viaţa pe care ţi-am acordat-o.

7. Tocmai acum, după ce ai judecat fiecare fir de praf de pe pământ, te-ai trezit să îţi întorci blestemele asupra ta, răzbunându-te astfel pe Mine, căci prin iubirea, răbdarea şi compasiunea Mea Mă opun ordinii şi dreptăţii tale?

8. Of, Adam, Adam, adevăr îţi spun: îmi pui la grea încercare iubirea şi răbdarea!

9. Adu-ţi aminte de câtă răbdare am dat dovadă faţă de tine în trecut! Aminteşte-ţi de vremurile când nici un soare nu strălucea încă în univers şi când acest pământ nu fusese nici măcar imaginat de mintea Mea; atunci, spiritul tău, creat de Mine cu scopul de a deveni - prin iubirea sa pură - o fiinţă complet liberă în faţa Mea, Mi-a încercat pentru prima oară răbdarea şi Mi-a provocat cele mai mari griji, datorită încăpăţânării sale.

10. Câte eternităţi au trecut de când te-am creat!

11. Şi cât de des Mi-au pus la încercare răbdarea de atunci!

12. Priveşte nenumăratele stele care au apărut între timp. Numără-le, dacă poţi. Ce reprezintă toate aceste corpuri cereşti, infinite la număr, cu care am umplut infinitatea materială?

13. Adam, ştii ce reprezintă ele? Of, Adam, Adam, ascultă-Mă:

14. Fiecare fir de praf de pe orice corp ceresc reprezintă o mare încercare pentru răbdarea Mea, durând mai mult de o mie de ani, şi totul ţi se datorează ţie!

15. Acum numără toate lumile din existenţa infinită şi înmulţeşte-le cu toate firele de praf din care sunt construite. Imaginează-ţi apoi că pentru fiecare asemenea particulă materială este nevoie de o mie de ani de răbdare din partea iubirii Mele divine.

16. Reflectează la toate acestea şi spune-Mi câtă răbdare trebuie să mai am cu tine până când te vei decide să devii fiinţa pe care ţi-a predestinat-o iubirea Mea eternă. Crede-Mă, orice termen ai stabili, Eu voi fi de acord cu el.

17. Dar vai ţie dacă vei decide vreodată să te sinucizi, căci adevăr îţi spun: într-o singură fracţiune de secundă te voi supune, pe tine şi întreaga creaţie, cu excepţia celor câţiva care Mi-au rămas credincioşi, focului cumplit al mâniei Mele!

18. Adevăr îţi spun: sunt mai dispus să fiu răbdător o veşnicie, aşteptând îndreptarea păcătosului, decât un singur moment cu un sinucigaş!

19. Haide, măcar o dată în viaţa ta, schimbă-ţi complet inima şi recunoaşte tot ce am făcut pentru tine, tot ce continui să fac şi tot ce voi face în continuare pentru copiii tăi, iar Eu îmi voi întoarce faţa către tine, te voi scoate din mlaştina orbirii în care te-ai complăcut atâta vreme şi îţi voi reda viaţa.

20. Dar nu mai blestema vreodată; căci pământul este saturat pentru o sută de mii de ani de acum înainte cu judecăţile tale.

21. Încearcă să înţelegi ce îţi spun şi întoarce-ţi inima către Mine. Amin”.