1. Auzind răspunsul dorit, Seth s-a bucurat din inimă şi i-a mulţumit lui Abedam din tot sufletul, slăvindu-L în cuvinte pline de recunoştinţă.

2. Abedam i-a răspuns: „Seth, dragul Meu frate întru iubirea inimii Mele, pentru Mine este suficient să privesc în inima ta. Poţi fi sigur de acest lucru şi te poţi bucura.

3. Cât priveşte cuvintele tale exterioare de slavă, poţi să uiţi definitiv de ele, căci adevăr îţi spun: iubirea şi recunoştinţa exprimate de inimă sunt infinit mai importante pentru Mine decât cele exprimate de limbă.

4. Limba nu ar trebui să interfereze niciodată cu ceea ce doreşte inima să exprime, căci ea nu poate face altceva decât să întunece sentimentele pure ale inimii.

5. Rugăciunea limbii răsună în această lume exterioară, dar cea a inimii ajunge direct la urechile inimii Mele.

6. De aceea, renunţă de acum încolo la sunetele superflue ale limbii, căci Eu aud fiecare sunet rostit de inima ta. 7. Atât timp cât aveţi o gură, folosiţi-o în faţa acestei lumi, dar în faţa Mea, nimeni nu ar trebui să-şi folosească decât inima. Amin”. 8. După care s-a întors către Enoh şi l-a întrebat: „Enoh! Să înţeleg că tu ştii totul şi că nu mai există nimic în inima ta care să aştepte o lămurire de la Mine?

9. Privesc în inima ta şi constat că există totuşi o chestiune greu de digerat de către ea. De ce nu îndrăzneşti să-i dai glas, astfel încât să o audă şi fraţii tăi?

10. Adevăr îţi spun: nu ascunde nimic în inima ta. Înapoiază-Mi Mie tot ce nu este încă suficient de copt pentru a fi folosit ca hrană pentru spiritul tău, iar Eu voi coace acest fruct la focul blând al iubirii Mele părinteşti, pentru ca el să devină digerabil, satisfăcându-ţi spiritul înfometat. La fel ar trebui să procedaţi şi voi, ceilalţi. Amin”.

11. Profund emoţionat de aceste cuvinte, Enoh s-a apropiat şi el, spunând: „O, Tată preasfânt şi preaplin de iubire! Este adevărat, spiritul meu este profund preocupat de proble ma obstacolelor menţionate de Tine, căci mă gândesc la distrugerea continuă care se produce în sânul acestei naturi monstruoase. Nu reuşesc să înţeleg însă acest fenomen. 12. Deşi am înţeles în sfârşit cu toată claritatea că nimic nu poate exista fără să întâmpine obstacole, beneficiind astfel de anumite limitări, totuşi, nu pot să înţeleg de ce este nevoie ca toate fiinţele să se angajeze într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu suratele lor, numai de dragul existenţei.

13. De ce trebuie să existe această fricţiune constantă, această distrugere şi anihilare reciprocă ce nu încetează nicicând.

23. Văd că îţi mai spui în sinea ta: 'Nu atât marea suferinţă a acestor lucruri mă emoţionează, nu distrugerea pietrelor de către inundaţii sau a munţilor de către cutremure, ci forţa devastatoare ascunsă pretutindeni în natură, care nu creează nimic decât cu scopul de a-l distruge iarăşi'.

24. Astfel de gânduri te umplu de teamă, iar inima ta strigă:

25. 'Oricât aş privi în jur, nu reuşesc să văd în natura lucrurilor decât un monstru autodistructiv care înghite totul în cale, rumegând apoi resturile!'

26. Este adevărat, nu pot să resping această imagine, spunându-ţi: 'Enoh, greşeşti în faţa Mea prin felul în care priveşti lucrurile', căci exact aşa apar ele în lumina intelectului. Cât despre lumina inimii, aici lucrurile sunt complet diferite!

27. Ce sunt toate aceste obiecte create? Ele sunt intervale ale marilor Mele gânduri. Lor li se opune însăşi voinţa Mea vie. Dacă nu s-ar confrunta cu acest obstacol, ele nu şi-ar putea face apariţia în lumea vizibilă.

28. Iubirea Mea intervine însă în această confruntare, spunându-i voinţei: 'O, nu mai pune limite marelui zbor al gândurilor Tale libere, ci permite-le să plutească din nou libere pe marile orbite ale vieţii Tale eterne, bucurându-se de conştiinţa perfectă a puterii lor vii născute din Tine'.

29. După ce atenuez astfel obstacolele puse de voinţa Mea, Eu dau din nou frâu liber gândurilor Mele, iar voi vedeţi lucrurile pierind, în realitate, ele nu încetează să existe, ci se întorc la existenţa lor fundamentală, cea adevărată, liberă şi indestructibilă.

30. Şi astfel, din numeroase gânduri mărunte Eu creez un gând nou, mai mare, mai liber şi mai viu, care îmi seamănă într-o mai mare măsură Mie, sursei primordiale.

31. De aceea, nu vă mai faceţi probleme în legătură cu lumea exterioară efemeră, ci amintiţi-vă că tot ceea ce încetează să existe pătrunde într-o altă existenţă, mai perfectă, mai liberă, evoluând astfel până la om, şi de aici mai departe, până la Mine*.

32. Aşadar, nimic nu se pierde definitiv, nici chiar cele mai mărunte gânduri ale voastre.

33. Încercaţi să înţelegeţi aceste lucruri şi bucuraţi-vă fără reţineri de Mine şi de creaţia Mea. Amin”.
(* - Vezi şi „Mărturii despre natură” de Jakob Lorber, n.r.)