1. Auzind cuvintele lui Abedam, Enoh s-a ridicat şi a exclamat cu voce tare: „Ascultaţi, ascultaţi, voi, cei morţi, încă prinşi în mrejele şi capcanele acestui pământ! O, voi, morţi ai acestui pământ, veniţi aici!

2. Veniţi şi voi, cei prin vinele cărora curge doar un firicel de viaţă, precum şi voi, cei împovăraţi şi epuizaţi de greaua povară a slabei voastre vieţi! Veniţi aici, şi veţi găsi întreaga frumuseţe a vieţii, din abundenţă!

3. O, cuvinte, cuvinte! Ce cuvinte au fost rostite aici!

4. O, Abedam, Tată preasfânt şi preaplin de iubire! Tu ai dat viaţă acum chiar acestui pământ, munţilor, mării şi tuturor lucrurilor care mi se păreau lipsite de viaţă!

5. Ce obiect mai poate părea mort când însăşi Viaţa primordială a oricărei vieţi proclamă asemenea cuvinte dătătoare de viaţă?

6. O, Tată preasfânt, îţi datorăm Ţie întreaga noastră slavă, recunoştinţă, ascultare şi iubire. Căci numai Tu meriţi în întreaga eternitate să primeşti aceste sentimente ale noastre, precum şi ale întregii infinităţi!

7. O, cât de luminoasă a devenit acum inima mea şi cât de mare este uşurarea pe care o simt!

8. O, Viaţă a vieţii, cât de dulce eşti tu! Ce mare este fericirea de a te simţi în toată plenitudinea puterii tale!

9. O, fraţilor, o, părinţi, o, copii! Mare este bucuria vieţii atunci când ştii că Cel Prea-sfânt trăieşte înlăuntrul tău, ducând o viaţă liberă. Pentru cel care nu conştientizează însă acest lucru, preferând să îşi ducă sărmana lui existenţă întunecată, viaţa devine o povară insuportabilă.

10. De aceea, oricine doreşte să trăiască adevărata viaţă, născută din Dumnezeu, în toată abundenţa ei, nu are decât să trăiască viaţa perfectă a iubirii.

11. Căci nimic nu există mai sublim decât viaţa!

12. Haideţi aşadar să ne bucurăm plini de recunoştinţă de viaţă, noi, care nici nu existam până acum, şi care ne aflăm totuşi acum în prezenţa Celui care a fost dintotdeauna, care este şi va fi de-a pururi, care ne-a creat şi ne-a dăruit adevărata viaţă, aceea pe care a trăit-o El însuşi încă de la începuturile eternităţii în sfinţenia Lui divină, în abundenţa Lui infinită şi perfectă.

13. Haideţi să ne bucurăm de această viaţă, pe care El ne-a dăruit-o tuturor!

14. La ce ar folosi soarele dacă în afara Lui nu ar exista fiinţe capabile să îi simtă razele Sale dătătoare de viaţă, bucurându-se de ele?

15. La ce ar folosi pământul cu tot ce există pe el şi la ce ar folosi cerul cu toate lumile lui stelare? La ce ar folosi întreaga infinitate, dacă în afara Lui nu ar exista forme de viaţă care să îl recunoască pe El, Cel care a creat totul pentru a se bucura împreună cu creaturile Sale?

16. De aceea, bucură-te de viaţă, o, infinitate, la fel cum mă bucur eu acum. Căci cu toţii am primit viaţa de la El, da, de la El, nu pentru a ne fi o povară, ci ca un cadou minunat, ca o Fericire a oricărei fericiri. Căci la ce ar folosi alte forme de fericire fără Aceasta? Cine s-ar simţi cu adevărat alinat fără ea?

17. El ne-a dăruit nouă această fericire supremă. De aceea, haideţi să ne bucurăm de ea, consacrându-i Lui imensa noastră fericire, plini de recunoştinţă, căci El este unicul Dăruitor! Amin”.