1. După cuvintele lui Matael, Uran a spus: “Nu pot să nu-ţi declar cu toată sinceritatea, mult respectatul meu prieten, că la gândul că soarele acesta se va stinge de îndată chiar şi pe mine mă încearcă un fel de teamă. Căci eu văd în asta întreaga neputinţă a omului faţă de atotputernicia fără margini a Aceluia care, deşi se află acum în mijlocul nostru, este totuşi în realitate mult prea sfânt şi prea sublim pentru ca vreunul dintre noi, odată ce I-a cunoscut înţelepciunea, să mai îndrăznească să se apropie de El, sau ca eu - de pildă - să-mi pot permite să discut cu El tot atât de direct cum discut de exemplu cu tine sau cu vreun alt om!

2. Te cuprinde parcă un sentiment absolut straniu, care-ţi pătrunde până în măduva oaselor; pentru că El reprezintă totul la un loc, iar noi, pe lângă El, nu suntem absolut nimic!

3. Sigur că ne mai consolăm întrucâtva la gândul că El însuşi reprezintă în forul său cel mai intim cea mai sublimă şi mai curată iubire, fapt care explică răbdarea, îngăduinţa şi marea Sa îndurare faţă de noi, oamenii, aceşti muritori amărâţi.

4. Totuşi, El este una cu Dumnezeu, acum şi în vecii vecilor, şi este în veci invariabil, desăvârşit şi nemuritor, iar întreaga existenţă a infinităţii atârnă doar de voinţa Sa, precum o picătură de rouă de un fir de iarbă; şi cea mai uşoară suflare potrivnică a gurii Sale ar putea nimici pe loc întreaga infinitate, tot aşa cum chiar şi cea mai uşoară boare poate desprinde picătura de rouă de pe vârful firului de iarbă.

5. Vezi tu, când te gândeşti în toată liniştea şi foarte raţional la toate lucrurile acestea, nu îţi poţi alunga în nici un fel din minte un gând, şi anume acela potrivit căruia există şi persistă ceva anume în apropierea imediată a Atotputernicului care, pe de o parte, ar putea fi considerată fericirea supremă, pe de altă parte însă, parcă tot ai prefera să te afli la o depărtare cât mai mare de El. Căci să te rogi Lui de la o anumită distanţă ar reprezenta o mare mulţumire pentru suflet şi spirit, iar în acelaşi timp o mare înălţare pentru om, pe când aici, în imediata Sa apropiere, nu mai poţi face acest lucru decât în mare taină, în inima ta.

6. Vezi tu, aş vrea şi eu de pildă să vorbesc cu El. Simt chiar o dorinţă de-a dreptul imperioasă să o fac. Dat fiind însă măreţia infinită a spiritului Său, nu voi găsi probabil curajul necesar, deşi, potrivit aspectului Său exterior, El pare un om atât de modest şi extrem de binevoitor! Natura Sa pur divină şi atotputernică însă se vede la El de la o poştă şi poţi citi în ochii Săi şi pe fruntea Sa că cerul şi pământul sunt sortite să se plece în faţa voinţei Sale, căci ochii Săi iradiază raze de lumină adevărată, iar fruntea Sa le porunceşte necontenit tuturor celor ce nu au existat niciodată să existe!

7. Da, prietene, este cu adevărat un sentiment copleşitor să-L vezi în faţa ta pe Creatorul cerurilor şi al pământului sub chipul unei persoane simple şi modeste! Da, cu aşa ceva nu mai este - într-adevăr - de glumă! Dar, de vreme ce aşa stau lucrurile, să-L slăvim de-a pururi pe Domnul pentru că este aşa, căci fără El, în împrejurările date de astăzi, noi am fi fost nişte oameni cu adevărat disperaţi!”

8. Iar Matael a răspuns: “Da, fără nici o îndoială, în mod special eu şi cu tine. Căci pe mine m-ar fi sugrumat desigur duhurile cele rele, iar pe tine eclipsa de soare te-ar fi devorat! Dar hai acum să fim atenţi, căci de-acum existenţa soarelui artificial se apropie de sfârşit, iar atunci când soarele acesta atât de ieşit din comun se va stinge dintr-o dată, va fi un spectacol deosebit!”

9. După care au amuţit cu toţii, uitându-se fascinaţi la soarele fictiv.