1. (Matael): “Ia deci aminte! După «Rac», ne întâlnim în marele Zodiac cu «Leul». Cum să fi ajuns oare acest animai printre simbolurile cereşti? Ei bine, la fel de firesc ca şi toate celelalte pe care le-am cunoscut până acum!

2. După vânătoarea de raci, care a durat vreo treizeci de zile, şi uneori chiar o zi sau două în plus - căci, la vechii egipteni, nu luna peştilor (februarie), ci luna racilor (iunie) era considerată drept lună compensatorie - a apărut o nouă calamitate, care le-a produs multe necazuri şi griji vechilor egipteni. În perioada respectivă, leoaicele fată de obicei puii şi, mânate de foame, răpitoarele sunt mereu cu gândul la pradă, astfel că o pornesc peste munţi şi văi până în acele regiuni unde adulmecă prezenţa vreunor turme de vite grase.

3. Întrucât patria leilor este de fapt Africa, iar Egiptul de Jos era şi el un fief al regelui animalelor, este lesne de înţeles că pentru leii înfometaţi nu era deloc dificil să înainteze până în Egiptul central, şi chiar în cel de Sus, producând acolo mari pagube printre cirezile de vite care păşteau în pace. Aşa cum gerul puternic îi mână pe lupi până în ţinuturile locuite de oameni, la fel arşiţa năprasnică a lui Iulius (iulie) îi mâna pe lei înspre ţinuturile nordice, mai răcoroase, ale ţării, unde găseau o pradă bogată.

4. Dar iată că tocmai în luna despre care vorbim arşiţa atinge apogeul în Egiptul de Jos şi devine absolut insuportabilă şi, de aceea, leii o pornesc adesea spre nord, până spre Marea Mediterană, unde găsesc ceva mai multă răcoare decât pe nisipurile încinse ale deserturilor. Deci, chiar din primele zile ale perioadei amintite, locuitorii vechiului Egipt se trezeau tot mai des cu vizita acestor musafiri de temut şi se vedeau nevoiţi să fie mereu bine înarmaţi pentru a-i putea ţine departe de turmele lor. Şi, cum în perioada respectivă soarele se afla în dreptul unei constelaţii în care - ca şi în cazul . Taurului - stelele care o compuneau erau astfel dispuse încât parcă schiţau conturul unui leu înverşunat, egiptenii au dat constelaţiei şi perioadei respective următorul nume: «Leul» (LE O WA), LE = «cel rău» sau «descendent al răului», spre deosebire de EL = «cel bun» sau «fiul binelui», O = «soarele divin», iar WA sau WAI = «a fugi de»; prin urmare, LE O WAI înseamnă de fapt: «Cel rău fuge de soare».

5. Romanii i-au dat perioadei respective de timp abia cu vreo câteva decenii în urmă numele eroului lor Iulius Cezar, pentru a-i cinsti memoria, căci se dovedise la fel de şiret şi de bun luptător ca un adevărat leu. Şi iată că aveţi şi explicaţia celei de-a şaptea constelaţii cereşti sau zodiacale, care şi ea a ajuns apoi, la urmaşi, la un fel de veneraţie divină.

6. După «Leu» însă, iată că întâlnim în Zodiac o «Fecioară», care pare să se încadreze parcă şi mai puţin în tabloul precedent. Şi totuşi ea se încadrează perfect şi absolut firesc în el! Căci, odată cu biruirea leilor, necazurile principale ale anului luaseră oarecum sfârşit pentru vechii egipteni, iar acum putea începe o perioadă mai veselă, în care erau organizate petreceri, în cadrul cărora fecioarelor deosebit de cuminţi şi de curate din punct de vedere moral li se făceau daruri care să le stimuleze către o puritate şi mai mare pe viitor; şi, totodată, în această perioadă se ţineau şi nunţile. Însă doar o fecioară considerată a fi deosebit de curată putea fi luată de nevastă, iar una care nu-şi păstrase cu grijă fecioria era exclusă de la cununie şi nu mai putea deveni decât cel mult ibovnica vreunui bărbat care mai avea deja una sau mai multe neveste legitime; altminteri nu-i rămânea drept alternativă decât starea înjositoare şi degradantă a sclaviei. Şi iată cum perioada aceasta avea o semnificaţie deosebită şi, cum din nou în dreptul soarelui apăruse o altă constelaţie, ea a primit denumirea de «Fecioara». Şi abia mult mai târziu, romanii cei fuduli i-au dat şi ei, în cinstea împăratului lor Augustus, numele acestuia perioadei respective. Şi astfel ai aflat, iubită Elena, cum după Leu a ajuns şi o Fecioară printre constelaţii. Dar să mergem mai departe!

7. Am văzut aşadar cum a ajuns o Fecioară printre semnele zodiacale. Ajungem acum la un obiect neînsufleţit, după cum vom vedea de îndată. Căci întâlnim acum printre simboluri o «Balanţă», aşa cum este ea folosită de băcani sau de poticari pentru cântărirea diferitelor produse sau leacuri. Cum să fi ajuns obiectul acesta, destinat verificării greutăţilor, printre stele?! Am să vă spun eu: la fel de simplu şi de firesc ca toate celelalte simboluri de până acum!

8. Vedeţi voi, după verificarea fecioarelor şi după nunţi, care definiseră în mod predominant perioada precedentă, iată că a sosit acum vremea cântăririi recoltelor, a cerealelor (a căror cultură era una dintre îndeletnicirile de bază ale vechilor locuitori ai ţării, alături de creşterea animalelor) a poamelor, prin care se înţelegeau smochinele, curmalele, rodiile, portocalele şi multe altele.

9. Fiecare aşezare îşi avea Bătrânul ei, desemnat ca şef şi conducător al tuturor treburilor obşteşti, şi avea totodată un preot, care se îndeletnicea doar cu cele spirituale şi cu instruirea poporului în anumite zile, precum şi cu prezicerile în anumite împrejurări deosebite. Faptul că tagma preoţească a crescut foarte mult din punct de vedere numeric nici nu mai trebuie menţionat, la fel ca şi faptul că această castă nu se prea îndeletnicea cu muncile brute, materiale, afară doar de inventarea unor metode de lucru noi, sau a unor îmbunătăţiri necesare în diferite privinţe.

10. Tot casta preoţească era aceea care se îndeletnicea cu cercetarea metalelor din pământ, cu extracţia acestora şi valorificarea lor pentru uzul cotidian. Pe lângă întreg instrumentarul tehnic aferent, această îndeletnicire reclama totodată şi un număr mare de salahori, precum şi mulţi maiştri bine instruiţi, care nu mai aveau deloc timp să se ocupe de agricultură sau de creşterea vitelor şi, de aceea, toţi aceşti oameni trebuiau întreţinuţi de comunitate. Cum putea fi însă apreciată acea cantitate pe care fiecare membrii al comunei era obligat să o dea, corespunzător recoltei sale, castei preoţeşti şi ajutoarelor acesteia?

11. A fost hotărâtă deci zeciuiala, aşa că fiecare membru al comunei era obligat să dea a zecea pane din recolta sa castei preoţeşti. Dar cum să masori această a zecea parte? Foarte simplu: cu balanţa! Şi, în scopul acesta, existau balanţe mai mari şi mai mici, de felul amintit mai sus; astfel, sub ochii mai-marelui comunei, întreaga recoltă era cântărită cu mare exactitate, umplându-se mereu ambele cupe. Apoi, cupele pline erau golite de nouă ori în lada personală a membrului comunitar, iar a zecea oară în cea a castei preoţeşti. Preotul superior era totodată şi păzitorul sau păstorul întregii populaţii, purtând numele de VARA O N («el păzeşte» sau «el este păstorul»). În vremurile ulterioare, Varaonii (sau Faraonii) au devenit apoi adevăraţi regi ai ţării, iar lor le-a fost subordonată chiar şi casta preoţească.

12. Noi însă aflăm din relatarea aceasta, care respectă întocmai adevărul istoric, că perioada de timp care urmează îndată după Fecioară este caracterizată aproape exclusiv de cântărirea recoltei în vederea plăţii zeciuielii. Şi, fiindcă la vremea respectivă soarele se afla din nou în dreptul unei constelaţii, semnul acesta zodiacal a primit numele de «Balanţă». Şi lucrul acesta îl va înţelege limpede oricare dintre cei care cunosc cât de cât obiceiurile şi tradiţiile vechilor egipteni.

13. Iar faptul că balanţei i s-au atribuit cu timpul şi o serie de alte semnificaţii specifice, că ea a servit şi ca simbol ai dreptăţii cereşti şi lumeşti, ba chiar unele popoare primitive, aflate pe o treaptă foarte joasă de dezvoltare, i se şi închinau, la fel cum indienii - de pildă - se închinau uneori plugului, acest fapt nici nu mai trebuie explicat mai îndeaproape. Căci fantezia oamenilor, pe de o parte, şi aviditatea mereu mai mare a preoţilor şi învăţătorilor populari, din ce în ce mai mulţi la număr - pe de altă parte - a determinat cu timpul divinizarea a tot ceea ce li se părea cât de cât venerabil şi util pentru întreaga omenire.

14. Iată deci că am văzut cum şi o unealtă a omului a intrat în marele Zodiac şi vom vedea acum cum a pătruns în el una dintre insectele cele mai neînsemnate, şi anume «Scorpionul»!”