1. Franciscanul: „Dragă prietene, îţi mulţumesc din suflet pentru aceste instrucţiuni minunate, pe cât de adevărate, pe atât de demne de un Dumnezeu suprem! De aceea, nu cred că există suflet care să nu se simtă alinat ascultându-le. Există totuşi anumite păcate considerate capitale. Bănuiesc că acestea nu pot fi iertate la fel de uşor cum am procedat noi cu duşmanii noştri. Din această categorie fac parte înşelătoriile comise cu bună ştiinţă, desfrâul, violul, masturbarea, molestarea copiilor (care se produce de multe ori chiar în biserică), şi aşa mai departe. Acestea sunt păcatele cele mai condamnate de Dumnezeu, care atrag inevitabil după sine condamnarea eternă, căci nu pot fi iertate nici măcar în urma confesiunii, întrucât se spune că lasă urme de neşters asupra sufletului. De aceea, mă întreb cum procedează Divinitatea în astfel de cazuri. Sunt şterse inclusiv aceste păcate din marea carte a datoriilor, odată cu cuvintele: «Doamne, iartă-ne nouă greşelile noastre, la fel cum le iertăm şi noi celor care au greşit faţă de noi»?”

2. Străinul: „Prietene, dacă eşti de acord cu mine că Divinitatea este infinit mai înţeleaptă decât orice om înţelept de pe pământ, atunci cu siguranţă vei înţelege că Ea priveşte slăbiciunile oamenilor cu o compasiune mai mare decât cei mai buni oameni de pe pământ. Ştiu, de pildă, că pe vremea când trăiai pe pământ ai păcătuit foarte mult trupeşte, căci te-ai lăsat tentat de toate ispitele carnale. Dacă ţi-ai fi propus cu seriozitate acest lucru, te-ai fi putut lupta cu aceste ispite. Acest lucru ţi s-a părut însă prea dificil, iar micile desfătări ale vieţii prea atrăgătoare pentru a face abstracţie de ele. În înţelepciunea Ei, Divinitatea te-a supravegheat, şi fără ca tu să o ştii, a intervenit, scoţându-te din fundătura senzorială în care ai căzut şi trimiţându-te pe câmpul de luptă. Acolo, ai avut prilejul să pui capăt acestei atitudini desfrânate, trezindu-te la realitate. În final, trupul tău a trebuit să-şi primească lecţia, pentru a învăţa astfel că toate aceste pasiuni nu valorează nimic din punct de vedere spiritual. De aceea, Divinitatea ţi-a pedepsit acest trup, eliberându-l de sufletul dinlăuntrul său. În aceste condiţii, nu ar mai trebui să te preocupe aceste păcate aşa-zis «capitale», întrucât ele au fost pedepsite demult, găsindu-şi sfârşitul odată cu trupul tău! Tot ce aparţine trupului trebuie judecat şi îngropat odată cu acesta.

3. Nu la fel stau lucrurile însă în cazul în care sufletul s-a lăsat pe deplin îngropat în trupul său, identificându-se plenar cu acesta. În acest caz nu se mai poate face nimic, iar el trebuie să suporte destinul trupului său. Din fericire, în cazul tău acest lucru nu a fost necesar, fapt demonstrat chiar de prezenţa ta în această lume, cât se poate de vie. Dacă te-ai fi identificat pe deplin cu trupul tău, acum ai fi zăcut în mormânt alături de el, plângându-ţi destinul”.

4. Franciscanul: „Dar, prietene, ce se întâmplă în acest caz cu sufletele nevoite să împărtăşească soarta trupurilor lor (pe care le-au idolatrizat), după ce acestea se descompun? Ajung cumva în iad?”

5. Străinul: „Nici unui suflet nu îi poate fi răpită vreodată pe deplin întreaga libertate, respectiv conştiinţa de sine şi capacitatea de introspecţie! El va primi întotdeauna exact ceea ce îşi doreşte. Dacă îşi va dori să fie înviat, acest lucru nu îi va fi refuzat. Dacă doreşte însă să se scufunde şi mai jos de mormânt, până în iad, nimeni nu se va opune! Deşi cu tristeţe, Dumnezeu îngăduie existenţa iadului, care este separat de-a pururi de rai. Nu aceeaşi este însă situaţia sufletului! Acesta nu este niciodată judecat, decât de propria sa atitudine şi de voinţa sa liberă. Dacă preferă să rătăcească prin iad, în acord cu propria sa natură, el va ajunge în iad, şi noi toţi la un loc nu am putea face nimic pentru a îl împiedica. În schimb, dacă îşi doreşte să ajungă în rai, nu putem decât să îl întâmpinăm plini de iubire şi să îl ghidăm pe calea care i se potriveşte cel mai bine. Aşa funcţionează ordinea lui Dumnezeu, şi nimeni nu o poate schimba vreodată!”

6. Franciscanul: „Am înţeles! Dar, prietene, ne poţi creiona în două vorbe cum arată iadul?”

7. Străinul: „În Scriptură se spune: «Căutaţi mai întâi de toate împărăţia lui Dumnezeu, şi tot restul vă va fi oferit cu asupra de măsură!» De aceea, nu trebuie să te preocupe altceva decât aspectele divine ale creaţiei. Celelalte îţi vor deveni apoi de la sine cât se poate de clare, nefiind altceva decât opusul primelor. Haideţi aşadar să intrăm împreună în casă, care între timp s-a eliberat complet de ceaţă! Acolo, lumina de care beneficiaţi se va amplifica! Aşa să fie!”