1. În momentul acela s-a trezit şi Elena din somnul ei adânc şi binefăcător. Ea s-a speriat destul de tare când a văzut agitaţia mare care domnea printre oamenii de pe colină şi totodată şi oraşul de la poalele acesteia, aflat în flăcări. Iara însă a prins-o de mână şi i-a explicat întreaga situaţie, după care Elena s-a liniştit şi a spus: “Încă de-acum vreo oră am avut în sufletul meu convingerea fermă că soarta aceasta avea să lovească în mod inevitabil oraşul de acolo îndată după stingerea soarelui ireal. Şi iată desfăşurându-se întocmai, chiar în faţa ochilor noştri şi a urechilor noastre, presimţirea destul de vagă pe care am avut-o! Cred că Tu, Doamne, ai ştiut ce se va petrece chiar de când ai hotărât aprinderea soarelui ireal, şi abia acum reiese limpede motivul pentru care l-ai făcut să strălucească!”

2. Iar Eu am spus: “Da, aşa este, copila Mea dragă, fără îndoială că aşa stau lucrurile! Orice lumină pe care Eu o aprind pe cer urmăreşte o mulţime de alte scopuri bune, nu numai pe acela al strălucirii, care fireşte că este doar un obiectiv secundar şi foarte neînsemnat.

3. Priveşte numai lumina soarelui! Strălucirea sa este fără îndoială un lucru secundar, de mică însemnătate. Uită-te însă la toate vieţuitoarele de pe pământ, la cele aflate în libertate, precum şi la cele captive, uită-te la aspectul lor exterior şi vei putea vedea cum fiecare este afectat de lumina şi de căldura soarelui, suportând efecte despre care nici n-a visat încă vreun cercetător al naturii de pe pământul acesta! Şi toate acestea reprezintă numai efecte ale luminii soarelui!

4. Dar chiar şi pământul acesta ţi-ar putea înfăţişa atât de multe minunăţii dintre cele mai diverse datorate numai luminii soarelui, încât nici în câteva mii de ani de acum înainte nu le-ai putea sesiza pe toate cu ochii trupului tău, şi cu atât mai puţin le-ai putea ţine socoteala!

5. Însă în jurul soarelui nostru, a cărui lumină generează atât de multe minunăţii chiar pe acest pământ, se rotesc şi o mulţime de alte corpuri cereşti luminate de soare, unde lumina acestuia dă naştere la alte noi minunăţii, neîntâlnite pe pământ sau pe oricare altul dintre corpurile cereşti! Vezi tu, toate acestea reprezintă efectul uneia şi aceleiaşi lumini!

6. Aşadar, poţi fi sigură că nu am aprins pe cer soarele ireal doar de dragul unei străluciri puţin mai îndelungate! Ce părere ai acum, preaiubita Mea fiică?”

7. Elena a spus: “O, Dumnezeule atât de mare şi de sfânt, Tu ştii prea bine că în cazul acesta omul nu poate avea în veci nici un fel de părere! Căci măreţia şi înţelepciunea Ta sunt mult prea mari şi cine ar putea pătrunde în profunzimile atotputerniciei Tale?!

8. Este deja un miracol foarte mare chiar şi simplul fapt că eu am dreptul să Te iubesc pe Tine mai presus de orice şi să-mi găsesc fericirea deplină în iubirea aceasta, de care inima mea nu va fi în veci vrednică! Dar ca cineva să caute să cerceteze mai îndeaproape Fiinţa Ta divină şi de nepătruns, asta mi s-ar părea cea mai mare nerozie a unei inimi omeneşti! Iată, Doamne, care este părerea mea!

9. Căci Tu eşti cu adevărat demn de cea mai mare iubire, şi aceasta cred eu că este cea mai deplină fericire. Dar nici un spirit nu va putea pătrunde în vecii vecilor în spiritul Tău!”

10. După cuvintele acestea, ale frumoasei Elena, pline încă de întreaga beţie a iubirii, bătrânul Marcu a venit la Mine şi a spus: “Doamne, oare limbile acelea mari de foc vor prăji cum se cuvine şi vor frige şi peştii aceia mulţi şi foarte frumoşi pe care am fost eu nevoit să-i dau preoţimii evreieşti ca zeciuială? Căci Tu ştii bine, Doamne, că eu am fost întotdeauna, după puterile mele, primitor cu toată lumea. Şi întotdeauna am simţit, atunci când am dăruit, o fericire mai mare decât a simţit poate chiar cel care a primit darul. Însă zeciuială dată fariseilor m-a necăjit până în adâncul inimii! Şi, după cum bag eu de seamă, în special casele preoţimii evreieşti se află acum în flăcări! Binemeritată răsplată pentru puturoşii aceia fără scrupule, care nu fac altceva decât să-l pungăşească pe omul de rând! Şi, de aceea, mă bucur de ea mai mult decât dacă cineva mi-ar fi dăruit zece dintre cele mai frumoase case din oraş! Tu ştii bine că niciodată nu m-am bucurat de nefericirea altuia; de data aceasta însă - iartă-mă, o, Doamne - dar mă bucur din plin de ea!

11. Căci a da unui om nevoiaş ceva este o mare fericire pentru o inimă pătrunsă de bunătate, iar a-i da unui lucrător al Tău răsplata cuvenită, ba chiar şi ceva în plus, asta o socotesc a fi o îndatorire sfântă a fiecărui om. Şi tot o datorie sfântă a fiecărui om cinstit este să-şi plătească dările stabilite de lege către conducătorul ţării, căci acesta are multe griji şi cheltuieli legate de asigurarea ordinii şi siguranţei în ţara sa, iar supuşii săi sunt obligaţi, prin iubirea faţă de aproapele lor, să facă cu toată bucuria ceea ce stăpânul ţării consideră a fi bine pentru întregul stat şi ceea ce cere el de la supuşii săi.

12. Sigur că printre regi pot să existe uneori şi unii tirani egoişti, capabili să stoarcă poporul până la sânge; după un astfel de tiran însă vine apoi din nou un rege bun, iar poporul respiră din nou uşurat.

13. Preoţimea rămâne însă mereu aceeaşi; ea tiranizează poporul, ca un vampir, o mie de ani, cere de la el birurile cele mai ruşinoase şi nu-i oferă acestuia nimic în schimb decât cea mai mare înşelătorie, în toate privinţele! Da, fără îndoială că orice om cinstit trebuie să-I înalţe slavă Domnului Dumnezeu atunci când El îi trage în sfârşit la răspundere pe şarlatanii aceştia, cu ura lor neţărmurită faţă de oameni! Iată deci că este un adevărat balsam pentru sufletul meu când văd limbile de foc devorând în special splendidele locuinţe şi sinagogi ale fariseilor evrei, şi asta chiar în ajunul sabatului. Căci mâine e zi de sabat, iar indivizii aceştia nu ar avea voie în astfel de zi nici să adune jertfe şi nici să se îndeletnicească cu vreo altă treabă. Ei bine, lecţia aceasta straşnică şi-au meritat-o din plin nelegiuiţii aceştia bătrâni şi nesătui!”

14. Şi atunci am întrebat Eu: “Dar ştii tu sigur că flăcările acelea din oraş îi vizează tocmai pe farisei şi pe preoţii păgâni?”

15. “O, ba bine că nu – spuse Marcu - căci am intrat în casă pentru a da nişte porunci pentru mâine în legătură cu săracii, care mai mult ca sigur că mă vor vizita mâine, şi tocmai atunci au apărut trei tineri greci, pe care i-am servit cu pâine şi vin, iar ei mi-au povestit repede ceea ce se petrece jos, în oraş; şi aş fi fost în stare să-i răsplătesc cu o perlă mare pentru fiecare cuvânt pe care-l rosteau, aşa mare bucurie mi-au făcut! Soarele ireal a avut efectul acesta benefic!”

16. Atunci am spus Eu: “Vezi însă că mâine vei avea de plătit pentru bucuria aceasta a ta; căci mulţi dintre farisei se vor înfiinţa la masa ta.”

17. Marcu: “Cu mare plăcere, căci pentru bucuria aceasta sunt dispus să-i hrănesc pe indivizii aceia chiar timp de opt zile la rând; şi poate că în felul acesta vreunul dintre ei va deveni chiar un om adevărat; căci Tu, Doamne, faci ca orice lucru să devină posibil!”