Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 20.9.2020, 10:20
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "SECRETELE VIEȚII - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer" 
Author Message
Ganapati
Avansat
Avansat


PostPosted: 14.1.2012, 03:39    Post subject: Capitolul 34 - Sfinții din Ziua Judecății Reply with quote

Capitolul 34
Sfinții din Ziua Judecății
(Graz, 24 noiembrie 1840)

Întrebare: Doamne, ce ne poți spune despre acea sectă din Marea Britanie, autointitulat㠄Sfinții din Ziua Judecății”, ai cărei membri (despre care se spune că ar avea puteri miraculoase) emigrează în marea lor majoritate în America?

Răspuns: în ceea ce privește respectiva sectă, autointitulat㠄Sfinții din Ziua Judecății”, nu trebuie să credeți tot ce auziți despre ea. Membrii ei se numesc „sfinți”, dar numai Eu sunt sfânt. Chiar dacă cineva este sanctificat în numele Meu, el nu devine sfânt. Chiar dacă se unește pe deplin cu Mine, prin iubirea cea mai pură, el nu devine sfânt decât într-un sens general, fiind sanctificat prin imaginea Mea vie, care trăiește în el.

Vedeți voi, cine se pretinde sfânt, chiar și în numele Meu, nu Mă slăvește pe Mine, ci o face de regulă pentru ca numele său să fie slăvit prin intermediul Meu. Chiar dacă îmi slăvește numele, o face numai pentru a obține onoruri și considerațiune, adică pentru ca o parte din această slavă să se reverse asupra numelui său.

Mie nu îmi plac asemenea sfinți! De altfel, în locul vostru Mi-aș pune întrebarea: unde este scris că, de dragul mântuirii, cineva trebuie să emigreze în America, pentru a trăi acolo mai confortabil și mai liber, dată fiind lipsa unor legi atât de severe ca în Europa? Eu am afirmat întotdeauna c㠄împărăția lui Dumnezeu este una a forței! Cine nu o ia în posesiune prin forță nu o poate avea deloc!” Nu am spus niciodată c㠄Împărăția lui Dumnezeu este una a confortului. Cine nu o primește cu ușurință nu va avea parte de ea!”

Cine dorește să vină la Mine nu trebuie să meargă mai întâi în America. Este suficient să se scufunde în inima sa. Dacă și-o va purifica prin iubirea adevărată și prin credința vie, poate fi sigur că Mă va găsi, fără a mai bate pentru aceasta drumul până în America.

Vă asigur că cei care cred că M-au găsit și care se autointituleaz㠄sfinți”, ducându-se în America pentru a Mă păstra mai bine, ca să spun așa, nu dispun de prea multă stabilitate, și nu vor găsi ceea ce caută nici măcar în America. Cum ar putea un om care se teme că instabilitatea din patria sa îl poate îndepărta de cele spirituale din cauza influențelor lumești să găsească liniștea pe care o caută într-o țară nouă, în care îl vor întâmpina o mie de curiozități și în care va avea parte de tot felul de necesități noi?

De aceea, aceast㠄sectă sfânt㔠nu este nici pe departe ceea ce credeți. Membrii ei nu reușesc să cultive obediența nici măcar față de propria lor stăpânire. De aceea, ei doresc să emigreze în America, unde nu există monarhie. O republică este o oroare în ochii Mei, căci în ea aproape toată lumea dorește să conducă, dar nimeni nu dorește să asculte. O republică seamănă mai mult sau mai puțin cu iadul. De altfel, în sensul său cel mai strict, iadul chiar este o republică.

Cât despre titulatura pe care și-au asumat-o, vorbind de „Ziua Judecății”, au dreptate, căci de îndată ce vor pune piciorul în America, pentru ei va veni Ziua Judecății. Eu voi fi întotdeauna un Părinte pentru cei drepți, indiferent de calea pe care au apucat, cu condiția ca această cale să îi conducă direct la Mine, în căminul spiritual, nu în America. Evident, nu doresc să afirm prin asta că nu sunt în egală măsură și Părintele americanilor, dar nimeni nu are nevoie să călătorească până acolo pentru a Mă găsi pe Mine, căci Eu sunt mult mai aproape de inima sa decât America!

Orice om trăiește deja în Ziua Judecății, iar odată ajuns în eternitate, timpul va dispărea complet pentru el. În funcție de felul în care și-a trăit viața pe pământ, el va cunoaște acolo fie moartea eternă, fie viața veșnică în împărăția celor Drepți. Cât despre un sfârșit al lumii, acesta iese din discuție. El va avea loc, dar nimeni din întreaga creație, în afara Mea, nu știe când, și nici nu trebuie să știe. Căci cel care la sfârșitul timpurilor va fi viu, va continua să trăiască în poala Tatălui, la fel ca și până atunci; dar cel care va fi mort, va rămâne mort de-a pururi.

De aceea, nu trebuie să fiți preocupați de sfârșitul timpurilor, ci numai de momentul prezent. Aceasta este Ziua Judecății* pentru voi toți. De aceea, conștientizați cât mai plenar acest moment, trăiți în iubire, astfel încât să puteți trăi de-a pururi. Amin.

Vă spun din nou, Eu, Cel Sfânt, amin, amin, amin.
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !