1. Atunci a intervenit în discuţie Iara: “O, el! El doar dacă primeşte vreun semn - fireşte invizibil pentru noi - de la Domnul, altminteri nu mişcă un deget! Doar mie mi-a fost dat ca învăţător şi protector; dar dacă mă adresez lui cu rugămintea să facă cutare sau cutare lucru pentru mine, nici nu-i trece prin cap să facă ce l-am rugat! Iar dacă vreau să aflu un anumit lucru de la el, nu numai că nu-mi spune nimic, ci dimpotrivă, mă întreabă el pe mine în legătură cu lucrul acela, încercând să afle el de la mine ceea ce eu îl întrebasem pe el. De aceea, nici nu merită să vă bateţi gura. E drept că mie mi-e foarte drag, dar mi-ar fi de o mie de ori mai drag dacă ar fi puţin mai săritor! Sigur că este mereu deosebit de prietenos, dar de rugat nu-l poţi ruga nimic, căci îţi pierzi timpul de pomană.”

2. Iar Matael a spus: “Sunt curios şi eu dacă nu ar putea fi determinat cumva să salveze măcar câteva dintre casele oamenilor sărmani de furia focului! Uite, am să-l chem aici ca să vedem dacă draga de Iara are chiar întru totul dreptate!”

3. După care, Matael l-a chemat pe Rafael şi i-a spus: “Prietene, uită-te şi tu puţin spre oraş! Căci eu am impresia că flăcările mistuie de-acum şi câteva dintre colibele oamenilor nevoiaşi; iar dacă este aşa, n-ai putea tu oare împiedica lucrul acesta?”

4. Iar îngerul a răspuns: “Fireşte că aş putea, însă doar dacă mi se va permite acest lucru; căci voinţa mea este în întregime cea a Domnului, iar eu nu pot voi decât ceea ce El singur voieşte. Dacă Domnul doreşte acest lucru, tu nici nu ai apuca să clipeşti şi eu aş şi termina cu stingerea incendiului! Dar fără voia Domnului, eu, din propria mea voinţă, pot face tot atât de puţin cât poţi face şi tu; mai mult, toate minunile înfăptuite de mine de fapt nu eu le-am înfăptuit, ci voia Domnului le-a înfăptuit prin intermediul meu.

5. Noi, îngerii, nu suntem prin esenţa noastră nimic altceva decât o emanaţie a voinţei dumnezeieşti, sau putem să spunem că suntem voinţa personificată a Domnului, şi nu putem face nimic prin noi înşine. De fapt, nici nu putem fi concepuţi ca având o formă de sine stătătoare, în afara voinţei dumnezeieşti, aşa cum tu nu ai putea concepe o imagine reală a soarelui într-o oglindă, dacă înainte de asta nu a căzut o rază de soare pe suprafaţa oglinzii respective.

6. Pentru a înţelege însă şi mai bine esenţa mea, vreau să-ţi amintesc de acea oglindă concavă, pe care a descoperit-o vestitul inventator Arhimede. Oglinzile respective au proprietatea absolut naturală de a capta o mulţime de raze solare căzute pe suprafaţa lor, concentrându-le într-un singur punct, aflat la o anumită distanţă. Iar razele acelea concentrate într-un singur punct au adeseori, atât din punct de vedere al luminozităţii, cât şi din cel al căldurii, o forţă de atâtea ori mai mare decât cea a razei solare simple de câte ori este cuprins pătratul diametrului focarului (care nu depăşeşte lăţimea a două policare) în diametrul suprafeţei oglinzii, care poate atinge adeseori chiar şi înălţimea unui om.

7. Un astfel de focar are apoi desigur o putere de cel puţin o mie de ori mai mare, sub raportul luminozităţii sau al căldurii, decât raza solară în sine, şi totuşi el nu poate fi conceput fără soarele însuşi.

8. Oglinda nu face de fapt altceva decât să concentreze razele solare într-un focar puternic şi eficient, însă fără soare ea nu are nici forţă şi nici efect, şi nu are decât proprietatea de a concentra razele solare, atunci când acestea cad pe suprafaţa ei. Fără soare însă, efectul oglinzii concave este egal cu zero.

9. Şi, cum spuneam, tot astfel şi noi, îngerii, suntem în felul nostru doar nişte oglinzi concave pentru receptarea şi concentrarea voinţei dumnezeieşti, iar acolo unde ne manifestăm puterile, o facem doar prin focarul voinţei dumnezeieşti concentrate în noi, iar atunci omului i se pare că vede minune după minune, înţelegi ce vreau să spun?”

10. Iar Matael a răspuns: “Fireşte că înţeleg, chiar foarte bine, doar că nu am ştiut că Arhimede a fost cel care a descoperit oglinda concavă; căci descoperirea a fost pusă iniţial pe seama unui anume Hamerod, iar apoi pe seama cunoscutului Tales, care se spune că a realizat şi o maşinărie de scos fulgere!”

11. Iar Rafael i-a răspuns: “Chiar aşa şi este, însă Arhimede a fost un mare inventator şi a înţeles esenţa foarte utilelor oglinzi concave, a cilindrilor declanşatori de fulgere, dar mai ales a pârghiilor, printr-o fericită utilizare a şurubului fără sfârşit creat de el tocmai în acest scop şi foarte exact calculat, după a căror descoperire el a putut exclama: «Daţi-mi un punct de sprijin în afara pământului, şi vă răstorn întreg pământul!»

12. Din toate acestea rezultă deci că eu, cu de la mine putere, nu pot să dau curs cererii tale, oricât de justificată mi s-ar părea. Dacă Domnul mă va însărcina însă cu treaba aceasta, atunci o voi duce de îndată la bun sfârşit. Adresaţi-vă aşadar cu cererea voastră Domnului!”

13. Dar Iara a spus: “Pe Domnul nu-L putem deranja în momentul de faţă; căci El ne-a recomandat să ne odihnim sau chiar să ne rugăm, în cazul în care preferăm veghea. Cel mai bine ar fi deci să facem acest lucru, căci ceea ce spune El are întotdeauna un bun temei. Ce ne pasă de fapt nouă dacă întreg oraşul de colo piere în flăcări?! Domnul are sigur motivele Sale pentru care a trimis urgia aceasta asupra oraşului, iar motivele acelea nu pot fi decât unele profund întemeiate şi pătrunse de iubirea şi milostivenia dumnezeiască. Şi chiar dacă noi am dori acum să schimbăm în vreun fel situaţia, n-am determina nicidecum o schimbare în bine, ci mai degrabă una în rău; la timpul potrivit, Domnul va lua El singur hotărârea cuvenită şi fără noi. Cu Rafael al meu însă lucrurile rămân cum am spus eu, căci fără vrerea Domnului el nu este decât un burduf gol.”