1. Atunci Matael a spus: “O, micuţă Iara! N-aş fi bănuit pentru nimic în lume că în trupul tău sălăşluieşte atâta înţelepciune! Bravo ţie, micuţă ghenizariteană; acum însă aş dori să aud de la tine cum te rogi tu de fapt lui Dumnezeu!”

2. Iara a spus: “Ei bine, încerc să mă transpun mai întâi cu toate gândurile şi sentimentele mele în cele mai adânci profunzimi ale inimii mele, acolo unde sălăşluieşte iubirea pentru Dumnezeu. Şi, în acest fel, iubirea aceasta preasfântă îşi primeşte hrana ei, la fel cum ai aşeza pe nişte jar mocnit, care nu mai arde cu flacără, nişte vreascuri uscate care ard foarte repede.

3. Iar aceste vreascuri vor trezi de îndată la viaţă jarul cel mocnit, astfel încât din el vor începe să ţâşnească mici flăcărui, iar flăcăruile acelea vor începe cât de curând să cuprindă lemnele, şi focul va începe să ardă, iar atunci lumina şi căldura se va împrăştia în tot sufletul. Şi abia atunci, spiritul divin astfel revelat în suflet va începe să glăsuiască:

4. «O, Tu, preasfinte Tată al meu din ceruri! Sfinţească-se numele Tău! Fie asupra noastră, bieţi păcătoşi stăpâniţi de noapte şi moarte, iubirea Ta părintească! Facă-se voia Ta cea unic sfântă, aici, pe pământ; precum şi în cerurile Tale toate! Şi de am păcătuit noi împotriva ordinii Tale eterne şi sfinte, atunci iartă-ne nouă prostia noastră şi ai răbdare şi îndurare cu noi, precum şi noi avem răbdare şi îndurare cu aceia care au greşit în vreun fel faţă de noi. Şi nu lăsa ca noi, în slăbiciunea noastră trupească, să fim duşi în ispită de către lume sau de către cel rău, dincolo de puterile noastre, ci izbăveşte-ne Tu - prin marea milă, iubirea şi îndurarea Ta - de toate relele prin care ar putea fi ştirbită sau slăbită iubirea noastră pentru Tine, prea sfinte şi iubite Tată Ceresc! Iar de ne vei vedea însetaţi sau înfometaţi, spiritual sau trupeşte, atunci dă-ne Tu, preabunule şi iubite Tată, după judecata Ta, ceea ce ni se cuvine nouă în toate zilele! Căci a Ta este toată iubirea, cinstirea şi slava, în vecii vecilor!»

5. Iată, asta înseamnă pentru mine a mă ruga, însă rugăciunile se pare că au valoare în faţa lui Dumnezeu numai atunci când în adâncul inimii iubirea faţă de Dumnezeu s-a transformat, în felul pe care ţi l-am descris, într-o flacără dătătoare de lumină şi căldură, prin concentrarea tuturor gândurilor şi sentimentelor în centrul cel divin al inimii. Iar dacă lipseşte acest preludiu, atunci orice rugă, chiar cu cele mai frumoase cuvinte, este o oroare pentru Dumnezeu şi ea nu este primită şi ascultată.

6. Căci Dumnezeu este în Sine un spirit şi de aceea trebuie să te rogi Lui în spiritul iubirii şi în lumina cea mai arzătoare a adevărului. Ai înţeles acum ce înseamnă - potrivit adevărului cel mai deplin - după părerea şi după mintea mea, a te ruga?”

7. Iar Matael i-a răspuns: “O, fetiţă drăgălaşă şi minunată! Cine oare ar fi bănuit la tine asemenea profunzimi ale înţelepciunii!? Căci, cu adevărat, în condiţiile acestea eu aş putea să devin foarte bine ucenicul tău şi nu mi-e ruşine s-o recunosc aici, în faţa tuturor! Da, abia acum înţeleg cum se cuvine iubirea ta atât de mare fată de Domnul şi vice-versa (invers), cum spun romanii! Căci şi în cazul tău sufletul pare să fi fost trezit de către Domnul abia de curând, ca şi în cazul meu!”

8. Iara: “În cazul celui care-L iubeşte pe Domnul Dumnezeu mai presus de orice, sufletul poate fi trezit foarte repede şi foarte uşor; acela însă care-L caută pe Domnul doar cu mintea sa, spre a-L iubi abia după ce-L va fi găsit cu toată puterea raţiunii sale, acela şi-a asumat o sarcină dificilă şi inutilă, prin care nu va ajunge niciodată în lumea aceasta la ţelul dorit. Aşa se explică de ce ai ajuns, şi tu atât de repede la lumina nepieritoare a îndurării lui Dumnezeu; căci, în inima sufletului tău, focul iubirii trebuie să fi ars în flăcări, chiar dacă trupul tău a fost pentru un timp complet asediat de spiritele cele rele ale iadului!”

9. Matael: “Da, copilă divină, se pare că ai dreptate! Căci eu L-am iubit pe Dumnezeu încă din copilărie mai presus de orice şi de aceea bătrânii mei m-au şi predestinat Templului; acolo trupul meu a devenit în scurt timp o adevărată maşinărie a iadului, însă sufletul meu a rămas totuşi ceea ce a fost el de la începutul fiinţării sale. Dar hai să lăsăm toate acestea, căci nu-mi amintesc cu plăcere de asemenea lucruri. Şi acum, spune-mi tu, iubita mea Elena, cum îţi place fetiţa aceasta atât de înţeleaptă! Nu este oare un lucru de-a dreptul uluitor de câtă înţelepciune poate da dovadă acest copil!?”

10. Iar Elena a întrebat: “Unde şi cine sunt de fapt părinţii ei?”

11. Matael i-a răspuns: “Vai, vai, dar lucrul acesta îl ştii deja, şi chiar l-ai şi văzut pe tatăl ei, Ebahl, hangiul din Ghenizaret, în seara aceasta, la cele trei corturi ale voastre, şi ai şi vorbit cu el! Ai şi uitat acest lucru? Dar spune-mi mai bine ce părere ai despre înţelepciunea atât de profundă a fetiţei acesteia şi dacă nu simţi şi tu, asemenea mie, dorinţa de a fi odată şi odată la fel de înţeleaptă ca fetiţa aceasta drăgălaşă? Căci eu, recunosc, ştiu multe - dar copilul acesta ştie mult mai multe decât mine! Văd în adâncurile sufletului meu că în pieptul ei nevinovat se ascund lucruri despre care noi încă nici nu avem habar. Despre Rafael însă, i pare să nu aibă o părere prea bună! Ce spui de toate acestea, preafrumoasa mea soţie Elena?”

12. Iar Elena i-a răspuns, însă cu o undă de durere în glas, şi nicidecum veselă şi bucuroasă: “O, Matael al meu, până la nivelul acesta biata ta Elena nu va ajunge probabil niciodată! Căci se pare că însăşi inima celui Atotputernic bate în pieptul fetiţei acesteia. Vezi doar că ea are cunoştinţe în sfera vieţii interioare divine a omului, cum nu le mai poţi auzi decât din gura Creatorului însuşi! Şi, de aceea, este chiar de înţeles de ce nu-l apreciază ea în mod deosebit pe înger; căci ea îi seamănă desigur în privinţa adevăratei înţelepciuni, aşa cum un ochi îi seamănă celuilalt. De faptul că îngerul are de la Domnul o putere deosebită, de acest lucru nu ne putem îndoi. Dar de faptul că în privinţa adevăratei înţelepciuni - născută din iubirea pentru Domnul - el ar putea fi mai tare decât fetiţa aceasta, mă îndoiesc.

13. Mi-ar plăcea cu adevărat să port o discuţie cu ea, dacă nu aş avea un respect atât de mare faţă de înţelepciunea ei! Căci un om ca mine nu trebuie decât să rostească cine ştie ce vorbă prostească şi probabil că ar avea parte pe loc de o corecţie din gura fetei, astfel încât întreaga viaţă să nu mai îndrăznească să deschidă gura.

14. Dacă fetiţa ar fi fost vreo sărmană, mi-ar fi plăcut să-i pot dărui toate comorile pe care le-am luat cu mine; dar după hainele preţioase pe care le poartă, ea pare copilul unor oameni înstăriţi, şi cu siguranţă nu ar vedea cu ochi buni darurile mele, în special în condiţiile înţelepciunii ei nemăsurate, datorită căreia probabil că dispreţuieşte orice fast lumesc, într-o măsură mult mai mare decât noi, şi în special decât mine, care nu m-aş dovedi în stare să-i ofer nici măcar un strop de înţelepciune!

15. Mie, fetiţa îmi este nespus de dragă; dar apropierea ei mă înfricoşează şi mă şi îngrijorează.

16. Însă pentru explicaţia referitoare la felul în care trebuie să te rogi pentru a-I fi cu adevărat pe plac lui Dumnezeu îi sunt foarte recunoscătoare; dar cum oare i-aş putea eu mulţumi aşa cum se cuvine copilei acesteia?”

17. Şi atunci a spus Iara, care între timp vorbea cu Rafael despre cu totul alte lucruri: “Iubindu-mă aşa cum şi eu te iubesc pe tine, preafrumoasă şi nobilă regină - căci de mai mult eu nu am trebuinţă! Ce ar putea însemna pentru mine toate comorile acestei lumi, asta ştii tu prea bine, şi de altfel ai şi spus cu puţin înainte cu mare înţelepciune. Iar de s-ar pune problema să ne oferim una alteia în dar grosierele comori materiale, atunci eu ţi-aş putea oferi ţie unele mult mai mari decât tu mie. Dar ce înseamnă oare întregul fast lumesc faţă de o singură scânteie din iubirea cea adevărată şi vie pentru Dumnezeu din inima noastră!? Prietenă dragă, acesta este giuvaerul pe care trebuie să-l păstrăm cu mare credinţă, să-l păzim şi să-l ocrotim în inima noastră, pentru ca nu cumva să-l pierdem vreodată! Căci, dacă avem acest sentiment şi îi dăm o strălucire din ce în ce mai mare, atât sub aspectul purităţii, cât şi sub cel al intensităţii sale, atunci avem de fapt mult mai mult decât ar putea cuprinde toate cerurile! Ai înţeles tu vorbele mele?”