Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 04:28
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 15.7.2013, 13:10    Post subject: Capitolul 124 - Elena vorbește despre puterea preoților Reply with quote

Capitolul 124
Elena vorbește despre puterea preoților


1. Iar Elena i-a răspuns: “Vorbele tale atât de înțelepte le-am înțeles foarte bine; singurul lucru pe care nu-l înțeleg încă este cum de ai dobândit tu înțelepciunea aceasta atât de mare?”

2. Iara i-a răspuns: “Nu te preocupa de lucrul acesta, căci el ține de voința Domnului, Cel care le împarte oamenilor, în funcție de calitățile lor, diferite daruri, așa cum un semănător împrăștie sămânța pe pământul arat. Acolo unde sămânța cade pe un pământ bun, ea va produce cât de curând roade foarte bune și multe. Sper ca și inima ta să fie un ogor bun; ce părere ai?!”

3. Elena: “Cam așa ar trebui să fie; eu însă am trăit un timp mult prea îndelungat într-o păgânitate oarbă, care uneori tot mai răsună în mine ca un ton dezacordat al unei harpe eoliene! E drept că acum cunosc adevărul, iar acesta a devenit însăși viața mea, dar ia gândește-te numai la poporul meu, care este încă foarte pătruns de credința lui păgână și trăiește în adorația zeilor acesteia! Ce efort va însemna pentru noi să-i oferim poporului acestuia o viziune nouă și să-l facem să renunțe la vechile superstiții! Iar dacă vrerea atotputernică a Domnului nu ne va sprijini puternic în întreprinderea aceasta a noastră, atunci nu vom putea realiza mare lucru, sau poate chiar nimic!”

4. Iară: “Bine, dar și tu ai fost, împreună cu tatăl tău, tot o păgână, și iată că n-a fost deloc nevoie de prea mult efort și de prea multe strădanii pentru a putea fi îndreptată către adevărul cel curat!”

5. Elena: “Sigur că nu mă pot pune cu tine, care ești atât de înțeleaptă, în chestiuni pur spirituale. Există însă în lumea aceasta probleme foarte speciale, legate mai ales de diferitele religii ale oamenilor, iar acestea sunt mult mai greu de înlăturat decât confuziile unei doctrine false.

6. Și lucrurile acestea sunt legate în primul rând de preoțime, care și-a construit o învățătură menită să-i aducă în special ei cele mai multe beneficii și de pe urma căreia să poată trăi cât mai bine. Iar templele au și ele o mulțime de treburi de făcut, și astfel dau de lucru unei mulțimi de artiști și de meseriași, precum și altor servitori și slugi. Și toți acești oameni trăiesc așadar de pe urma templelor, iar odată cu dispariția acestora ei își vor pierde câștigul și pâinea cea de toate zilele. Îți imaginezi ce tărăboi vor face aceia!?

7. De li s-ar putea oferi oamenilor acestora o altă sursă de câștig, poate că lucrurile ar merge mai bine și mai simplu; dar unde să găsești într-un ținut nu prea mare o nouă sursă de câștig pentru mii de oameni, și de unde să procuri pâinea pentru atâtea făpturi!? Sigur, pentru câteva zile, lucrurile s-ar rezolva cumva; dar pentru mai mulți ani? De unde să le procuri pe toate, rămânând în același timp bun și cinstit?!

8. Dar, dincolo de toate acestea, poporul crede cu putere în tagma preoțească, iar aceasta se bucură din partea lui de cel mai înalt respect; și nu trebuie decât ca preoții să le spună oamenilor că noi am fost afurisiți de zei, și atunci va trebui s-o ștergem cât mai degrabă din propria noastră țară, pentru a ne scăpa pielea. Vezi așadar, draga mea prietenă, acestea sunt câteva lucruri la care suntem obligați să ne gândim! După cum spuneam, doar sprijinul miraculos al Domnului ne-ar putea veni în ajutor!

9. Căci va fi destul de greu să răspândești lumina aceasta preacurată din ceruri chiar și aici, în regatul iudeilor, unde vechea învățătură a lui Moise a fost împânzită într-o măsură atât de mare cu tot felul de falsuri și înșelătorii, de pe urma cărora preoțimea s-a îmbogățit atât de mult și trăiește de-acum într-o asemenea bunăstare. În același timp, preoțimea se pricepe foarte bine să se alieze cu stâlpii puterii, făcându-se într-un fel indispensabilă acestora.

10. Potentații încep de regulă prin a le acorda preoților mult prea multe libertăți și privilegii, cu ajutorul cărora cei din urmă își atrag apoi, prin tot felul de artificii, masele de partea lor, iar apoi potentații nu mai pot face decât haz de necaz, dacă nu vor să-și piardă cu totul puterea. Și, în condițiile acestea, se dovedește destul de greu să domnești peste un popor. Până la urmă, poți fi mulțumit că ești lăsat să joci măcar rolul de domnitor, chiar dacă în realitate nu mai domnești de mult timp.

11. Crede-mă pe mine, adevărații stăpânitori ai popoarelor sunt de multă vreme preoții, iar împărații, regii și principii nu mai sunt de fapt decât tainicii lor lachei necăjiți. Și mulți dintre cei din urmă și-ar dori să organizeze cu totul altfel, mult mai bine, lucrurile în țara lor, și să scape odată de slujitorii cei hrăpăreți și mult prea bine hrăniți ai zeilor, dacă așa ceva ar fi posibil. Dar nu este posibil, cel puțin prin mijloace omenești; și, vezi tu, când mă gândesc la toate acestea, chiar că mi se ridică părul măciucă! Poți să înțelegi toate greutățile acestea?”

12. Iara i-a răspuns: „Fără îndoială, dar știu totodată și faptul că nu orice lemn se lasă spart dintr-o singură lovitură de topor. Iar la acest lucru se mai adaugă firește și acela potrivit căruia multe lucruri care sunt cu neputință pentru noi, oamenii, devin foarte lesne posibile pentru Dumnezeu și cu ajutorul Acestuia!

13. De aceea, fă doar atât cât poți și lasă tot restul pe seama Domnului, iar atunci vei ajunge fără îndoială la rezultatul dorit!

14. Tu îl ai alături de tine pe Matael, care a fost investit de Domnul cu multă înțelepciune, cu forță și putere, și de asemenea pe tovarășii săi aproape la fel de înțelepți și de puternici, împreună, ei vor realiza până la urmă ceva, astfel că poți fi pe deplin liniștită!

15. Iar dacă Matael își va începe lecțiile acolo, în țara ta, la fel cum le-a început și în cazul tău, s-ar putea să nu-i fie chiar atât de greu să-și câștige de partea sa până și preoțimea, căreia el îi poate încredința apoi noi funcții; iar mai târziu, chiar preoțimea va putea deveni aceea care va continua să sădească învățătura în rândurile poporului. Iar în ceea ce îi privește pe artiști și pe meseriași, ei bine, preoțimea nou convertită va găsi ea până la urmă și pentru ei ceva de lucru!

16. Dacă însă tu, iubita mea prietenă, îți propui ca la întoarcerea ta acasă să mături dintr-o dată din cale toate credințele vechi, așa false cum sunt ele, atunci desigur că o asemenea treabă se va dovedi extrem de dificilă si cu greu vei avea parte de mulțumire.

17. Căci adevărata înțelepciune de la Dumnezeu trebuie să se dovedească pretutindeni în stare să găsească și mijloacele cele mai drepte. Iar dacă ea nu știe să facă lucrul acesta, atunci nu este încă nici pe departe o adevărată înțelepciune de la Dumnezeu. Ceea ce se poate realiza în cazul unui om, se poate face si în cazul a mii de oameni. Firește însă că pentru aceasta este nevoie de mult mai mult timp și de mai multă răbdare decât în cazul unui singur om, dar toate pot merge ca pe roate dacă folosești calea cea bună și aplici mijloacele necesare. Cu o singură lovitură nu poți răsturna un copac, la fel cum, scoțând o găleată de apă din fântână, nu poți seca fântâna. Așa stau lucrurile pretutindeni; cu bună credință, luându-ți timpul cuvenit, și cu mijloace drepte, poți muta însă și munții din loc, și poți seca și mările!

18. Căci lui Dumnezeu nimic nu Îi este cu neputință și acolo unde pune El umărul, cu gândul și cu fapta, acolo toate merg ca pe roate! De aceea, fii liniștită și ai deplină încredere în Domnul, și până la urmă toate se vor aranja mult mai bine decât îți imaginezi tu acum!

19. Spune tu, Matael dragă, dacă am dreptate sau nu!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !