1. După ce ne-am luat micul dejun, Cyrenius şi Iulius M-au întrebat ce urmează să facem.

2. Eu M-am adresat lui Cyrenius: “Să aşteptăm puţin aici şi îndată se va ivi ceva de făcut! Uitaţi-vă încolo, spre mal! Acolo se târăsc - asemenea unor neguri în descompunere - mai mulţi farisei bătrâni împreună cu ucenicii lor. Ei ştiu deja că tu eşti aici, dar nu cunosc motivele. Presupun că inspectezi locurile de lângă Marea Galileii, dar că ai pe aici un fel de tabără. Corturile falnice ale lui Uran le confirmă bănuielile. Acum pândesc dacă nu cumva vii încoace pe mare, pe vreun vapor, sau dacă nu cumva ieşi din vreun cort. În acest caz, ar dori să vină la tine cu o cerere de despăgubire, fiindcă ei cred că păgânii le-au ars locuinţele.

3. Dar vor afla în curând că eşti aici şi îi vom avea pe cap. Iţi imaginezi cât ne vor da de lucru! Atât vă spun, ţie şi vouă tuturor, că nu vreau să fiu trădat înainte de vreme. Mai întâi trebuie intimidaţi, şi abia apoi trebuie să cunoască spaima spaimelor prin dezvăluirea Mea. Vei vedea însă cât ne va da de furcă acest soi păcătos!

4. Matael şi Rafael ne vor aduce servicii bune; dar, până după prânz, cu greu vom scăpa de ei. De aceea, să ne liniştim o clipă, iar tu încearcă să te aduni; pentru că acum ştii ce te aşteaptă!”

5. Atunci s-a făcut linişte. Doar soldaţii şi servitorimea se mai auzeau trebăluind cam zgomotos pe colină. 6. După o vreme, Matael M-a întrebat dacă va putea vorbi fără nici o reţinere cu aceşti obscurantişti.

7. Eu i-am spus: “Desigur; dar va trebui să fii foarte atent! Să nu îţi închipui cumva că este uşor de tratat cu aceşti eroi ai nopţii în armură, pentru că aceştia sunt înarmaţi până în dinţi, pentru orice situaţie!” După ce am tăcut, Marcu a început să cugete la cele spuse.

8. Ucenicii Mei M-au întrebat la rândul lor cum trebuie să se poarte în această situaţie.

9. Eu le-am răspuns: “Voi nu trebuie nici să vorbiţi, nici să faceţi ceva. Urmăriţi totul ca nişte martori tăcuţi, şi dacă vă întreabă vreunul dintre farisei ceva, trimiteţi-l la Cyrenius şi mărturisiţi că toată povestea asta nu vă priveşte, şi vă vor lăsa în pace. La început, Eu însumi voi face la fel.” Cu aceasta, ucenicii au fost mulţumiţi şi i-am aşteptat în linişte pe acei musafiri inoportuni.

10. După o jumătate de ceas, cei care îl aşteptau pe Cyrenius pe malul mării au aflat de la un evreu din oraş, care a trecut pe lângă noi şi care îl cunoştea pe Cyrenius, că acesta s-ar afla în grădina bătrânului ostaş roman. Primind această veste, fariseii şi ceilalţi evrei s-au întors şi au venit repede la noi.

11. Văzându-i că vin către el, Matael a spus: “Acum să te ţii, slăvitul meu prieten Cyrenius, acum e acum! Sunt totuşi foarte curios să aflu ce vor scoate la iveală indivizii aceştia!”

12. Cyrenius: “Şi eu la fel, deşi mărturisesc deschis că îmi place cel mai puţin să am de-a face cu astfel de oameni. Pentru că dacă le arăţi degetul mic, ei vor imediat toată mâna, iar asta nu se poate, pentru că mai există şi alţi oameni care sunt într-adevăr săraci şi care au mare nevoie de grija noastră.”

13. Abia a terminat de rostit aceste vorbe, că petiţionarii au şi ajuns la noi, în frunte bineînţeles cu şeful sinagogii lor. Acesta l-a recunoscut imediat pe guvernatorul general şi i-a vorbit în felul următor: “Înaltule, luminăţiile şi atotputernicule guvernator al acestei părţi a Siriei şi chiar al întregii ţări a iudeilor, al celeilalte părţi a Asiei Mici şi al Asiei Mari, precum şi al unei părţi din Africa! Probabil că nu ţi-e necunoscut ce groaznică nenorocire ne-a lovit astă-noapte pe noi, locuitorii din Cezareea lui Filip, întotdeauna supuşi lui Dumnezeu şi împăratului. Dacă ni s-ar putea aduce o vină cât de mică, n-am putea decât să ne blestemăm şi să ne plângem neglijenţa şi am suporta cu răbdare ceea ce Dumnezeu Atotputernicul a trimis asupra noastră. Dar, după ştiinţa noastră, noi n-am provocat în nici un fel această nenorocire, ci răutatea câtorva păgâni ne-a adus-o! De fapt, de asta am şi venit acum la tine, ca să te înduplecăm să ne dai o despăgubire pe măsură!

14. Şi cu atât mai mult ne-o vei acorda după lege şi merit, cu cât în primul rând suntem supuşi ai Romei, la fel ca acei păgâni, iar în al doilea rând, ca preoţi şi slujitori ai singurului Dumnezeu adevărat, noi, prin simpatia noastră pentru Roma, putem influenţa sentimentele poporului faţă de imperiu mai mult decât multe mii de săbii şi suliţe. Dar dacă ajungem să ne împotrivim Romei, limbile noastre pot face în câteva ceasuri mai mult decât o sută de mii de războinici într-un an. În acest caz, o mână spală pe alta!

15. Îndeplineşte-ne deci rugămintea, nu ne lăsa cerşetori, ajută-ne să ne reconstruim pe banii statului clădirile distruse, şcolile şi casele de rugăciune şi, în numele împăratului, nu-ţi vom fi nerecunoscători; ba chiar, dacă nu se poate altfel, ne obligăm să-i înapoiem statului acest avans în douăzeci de ani, cu dobândă. Cugetă, mărite guvernator, asupra rugăminţii noastre şi îndeplineşte-o. Această hotărâre nu va fi nici în defavoarea ta, nici a împăratului; pentru că noi ştim cine şi ce suntem şi de ce suntem în stare. Dacă suntem prieteni ai împăratului, acesta îşi va conduce uşor întinsul său imperiu; dacă însă îi suntem duşmani în inimile noastre închise, coroana şi sceptrul i-ar putea deveni curând o povară nemaipomenită. De aceea, gândeşte-te la necazul în care ne aflăm, gândeşte-te ca un om cu minte la rugămintea noastră şi fă după cum crezi de cuviinţă!”

16. Abia ascunzându-şi mânia, Cyrenius a spus: “Înainte de a pronunţa un «nu» sau un «da», voi porunci să se cerceteze în amănunt felul în care au fost incendiate casele voastre şi motivele pentru care s-a făcut acest lucru. Că sunteţi atât de nevinovaţi n-aş prea crede totuşi. Chiar în noaptea asta am aflat că, în urma eclipsei totale de soare de ieri, şi mai târziu, după ce a dispărut şi soarele de seară, aţi început să ţineţi poporului cuvântări solemne despre judecata Domnului, pe care unul dintre profeţii voştri a prezis-o şi care acum urma să se împlinească. Nici preoţii grecilor nu au pierdut ocazia să tragă foloase de pe urma acestui ciudat joc al naturii. Voi, cele două tabere preoţeşti, aţi profitat de acest fenomen al naturii ca să siliţi poporul la jertfe nemaipomenite, sub pretextul unor rugăciuni plăcute Dumnezeului vostru, care i-ar putea proteja. Iar poporul, pe care din copilărie îl faceţi surd şi orb, a făcut tot ce a putut, atât cât l-au ţinut puterile, ca să scape de judecata pe care voi aţi anunţat-o.

17. Din fericire, s-a găsit un om înţelept şi cu experienţă care i-a chemat la el pe câţiva dintre cei mai buni oameni, pe care îi cunoştea, şi le-a explicat foarte liniştit cauzele cât se poate de naturale ale fenomenului, spunându-le că el l-a trăit de mai multe ori. Şi, în înţelepciunea lui, le-a atras atenţia că dacă ar fi fost ceva adevărat în afirmaţiile preoţilor, aceştia nu s-ar mai fi străduit să stoarcă de la popor ofrande atât de mari, doar pentru câteva clipe de existenţă pe lumea aceasta plină de minciună şi înşelăciune! Preoţii cei lacomi şi lipsiţi de inimă ştiau la fel de bine ca şi el că în toată povestea aceasta nu poate fi nimic rău, că singura urmare ar putea fi o schimbare a vremii în ziua următoare. Dar ei ştiu cât de superstiţios este poporul şi, dacă tot li s-a ivit această ocazie, păcătuiesc fără nici o mustrare de conştiinţă!

18. Aşadar, aceste lucruri le-am aflat astă-noapte de la un martor de încredere! Şi care a fost urmarea acestor explicaţii înţelepte date la momentul potrivit? Cei astfel lămuriţi în câteva vorbe au alergat la poporul disperat de afară şi au strigat din toate puterile, cu mare bucurie: «Nădejde, nădejde, nădejde şi iar nădejde! Liniştiţi-vă şi ascultaţi-ne, spre binele vostru!» Apoi, în cuvinte simple, i-au lămurit pe oameni. Iar aceştia, pricepând cum stau lucrurile, au fost cuprinşi de furie împotriva voastră şi v-au pregătit apoi un fel de judecată a lui Daniel. Această relatare fidelă m-a ajutat să înţeleg că de fapt nu păgânii, ci doar voi înşivă sunteţi vinovaţi că peste noapte acest oraş, altfel frumos şi însemnat, s-a transformat în cenuşă, ca urmare a faptului că aţi mâniat poporul prin firea voastră mincinoasă. De aceea sper să nu vă surprindă dacă nu numai că nu îmi pot pleca urechea la rugămintea voastră impertinentă, ci dimpotrivă, în calitatea mea de vicerege vă voi trage la răspundere şi vă voi condamna, spre binele împăratului meu şi al poporului, la despăgubiri complete daca lucrurile s-au petrecut într-adevăr aşa cum am aflat astă-noapte de la acel martor de încredere! Ce aveţi de spus împotriva acestor acuzaţii? Spuneţi, dacă aveţi ceva de spus!”

19. Chiar în timpul relatării lui Cyrenius, solicitanţii îşi schimbau culorile feţei precum cameleonul şi se putea vedea uşor furia lucind în ochii lor de lup; iar acum, când erau nevoiţi chiar să se dezvinovăţească, nu mai puteau scoate nici un cuvânt, din cauza mâniei.

20. Cyrenius a aşteptat un timp, dar văzând că nimeni nu spune nimic şi iritat de grimasele de furie ale solicitanţilor, a spus cu seriozitatea sumbră a unui adevărat roman, arătând cea mai deplină neînduplecare: “Vorbiţi degrabă, altminteri voi fi nevoit să iau tăcerea voastră - în care mocneşte mânia - drept o mărturisire completă a faptelor de care sunteţi acuzaţi şi să vă condamn imediat, poruncind să fiţi executaţi, aşa cum prea bine meritaţi. Vorbiţi sau nu ştiţi că noi, romanii, nu glumim niciodată?”

21. Într-un târziu, cel mai mare în rang dintre farisei a spus: “Stăpâne, defăimarea este prea mare! Ne e greu să ne revenim şi să vorbim împotriva ei, trebuie mai întâi să ne adunăm şi să ne gândim cum de este posibilă o astfel de defăimare, şi apoi să găsim mijloacele cele mai bune pentru a o arunca în praful deşertăciunii! Cine poate dovedi că am silit poporul să aducă jertfe?! Noi am propovăduit ce am simţit, lucruri de care şi noi ne-am temut! Cine poate dovedi că am făcut altfel? Nu arătau oare semnele că urma să se împlinească profeţia? Nu ne arată istoria că de multe ori răbdarea lui Dumnezeu a luat sfârşit şi judecata Lui cea mai înfiorătoare s-a abătut asupra oamenilor? Dar avem totodată şi o mulţime de exemple care ne arată că Dumnezeu, deşi la început a vestit pedeapsa, a fost mişcat de căinţa şi de penitenţa poporului şi şi-a îndreptat iarăşi mila şi îndurarea către cei pocăiţi.

22. Dar dacă înţeleptul tău, care i-a aţâţat pe acei câţiva împotriva noastră, a avut într-adevăr gânduri curate, de ce nu a venit şi la noi să ne arate ceea ce le-a arătat acelor câţiva nemulţumiţi, care din totdeauna ne-au duşmănit? Doar un om care nu cunoaşte religia noastră sublimă şi care nu are habar de Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin gura profeţilor şi de puterea acestui Cuvânt în vremuri grele, vestite prin semne pe cer, ne poate defăima cu atâta răutate. Iar guvernatorul general îi acordă unui astfel de om încredere deplină, mai degrabă decât nouă?! Probabil că ni se va spune: «Dacă acel om înţelept ar fi venit la voi şi v-ar fi învăţat aşa cum a învăţat poporul deznădăjduit, voi nu l-aţi fi ascultat, ba l-aţi fi şi judecat sau chiar l-aţi fi omorât cu pietre!» Dar cine poate spune asemenea lucruri despre noi, înainte de a ne fi pus la încercare?! Noi nu obişnuim să judecăm şi să condamnăm decât în funcţie de fapte, niciodată înainte, după aparenţe şi după presupuneri răutăcioase! Religia noastră ne justifică faptele. Cine poate susţine şi dovedi că una este credinţa noastră, iar faptele noastre altele?! Calomnia şi bănuielile nouă nu ne dovedesc nimic, iar martorul tău ţi-a putut spune orice a dorit. În faţa noastră învinuirile sale sunt lipsite însă de orice valoare până când nu se va dovedi că într-adevăr faptele noastre sunt împotriva credinţei noastre şi că, dacă acest om, care cu «înţelepciunea» lui a instigat poporul împotriva noastră, ar fi venit la noi, l-am fi gonit fără să-l ascultăm!

23. Noi am împărtăşit teama poporului. Şi dacă acesta ne-a adus, pentru ispăşirea păcatelor sale, jertfe bogate, în credinţa că astfel Îl va îmbuna pe Dumnezeu, noi n-ar fi trebuit să primim jertfele? Unde e scris că nu aşa ar fi trebuit să facem?!

24. Nobile guvernator, gândeşte-te bine că ai de-a face cu adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu şi nu cu templieri de stil nou, care din păcate ştiu atât de bine să-şi întoarcă haina după vânt! Noi ştim acest lucru şi de aceea Templul nici nu ne priveşte cu bunăvoinţă. Dar, în cazul nostru, vechea credinţă a rămas nealterată, iar cele câteva muşte de noapte care ţi-au şoptit lucruri greşit interpretate nu vor schimba nimic din această realitate! Trăim astăzi o zi minunată lăsată de Dumnezeu şi nicăieri nu se arată nici un semn al justiţiei divine, în afară de faptul că oraşul nostru a căzut pradă flăcărilor, dar nu în urma unei osânde divine, ci ca urmare a răutăţii diabolice a unor păgâni care dintotdeauna ne-au fost duşmani. Dar oare ar fi fost într-adevăr cu neputinţă ca Dumnezeu să hărăzească acestui ţinut soarta pe care au avut-o Sodoma şi Gomora? Cine ar putea avea curajul să susţină că, după toate semnele, nu s-ar fi putut întâmpla aşa? Nici nu vrem să spunem că Dumnezeu ar fi cruţat acest loc de pedeapsa cu care l-a ameninţat doar de dragul nenumăratelor noastre rugăciuni şi suspine. Dumnezeu ar fi putut-o face de dragul unui singur om cucernic, pe care noi nu îl cunoaştem, iar rugăciunile noastre au ajuns şi ele, împreună cu ale aceluia, la treptele tronului Său. Dar cine ne dovedeşte, împotriva credinţei şi împotriva convingerilor noastre, că lucrurile nu stau aşa, ci cu totul altfel? Eu, mărite stăpâne, am vorbit în numele meu, acum tu judecă drept în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor!”