1. Aşadar, s-au îndreptat cu toţii bine-dispuşi spre Cyrenius şi l-au întrebat ce s-ar putea face în această privinţă.

2. Iar Cyrenius le-a răspuns: “Ar fi mai potrivit să mai aşteptaţi, dar în timpul acesta să vă apropiaţi cât mai mult de El în inimile voastre. Atunci va veni El însuşi către voi şi vă va spune cine este şi ce aveţi de făcut! Deocamdată pot să vă spun doar că sunteţi pe calea cea bună, căci v-aţi dat seama, din prezenţa noastră, că Omul-Dumnezeu trebuie să fie pe aici! Doar nu ne-am fi oprit aici timp de aproape trei zile pentru ceva mai puţin important!

3. Aşadar, El este aici, de asta puteţi fi siguri; dar apropiaţi-vă de El mai întâi în inimile voastre şi urmăriţi cu adevărat să vă lepădaţi de toate vechile voastre obiceiuri şi păcate, şi atunci va veni El la voi şi vă va aduce îndrumarea divină privitoare la ce aveţi de făcut în viitor!

4. Într-adevăr, Acela este Cel despre care voi credeţi că este El! Priviţi-L şi spuneţi-vă în sinea voastră: acesta este Iehova însuşi, ca om printre oameni! Acesta este Cel care a creat cerul şi pământul, şi toate cele care sunt în şi pe acestea!

5. Eu vă spun: El este, în spirit, cauza primordială a întregii existenţe şi a întregii vieţi! În puterea insondabilă a voinţei Sale stă tot infinitul, întreaga putere a îngerilor nu este altceva decât o suflare uşoară a gurii Sale, şi toată lumina din El izvorăşte!

6. Gândiţi-vă că Acesta este, în spirit, într-adevăr Acela care i-a dictat lui Moise, pe muntele Sinai, legile pentru poporul lui Israel. Dar acest popor L-a uitat şi s-a dedat iar tuturor viciilor! Iar El a venit acum să-şi înalţe iarăşi El însuşi poporul şi să-l elibereze de toate relele sufletului.

7. De aceea poartă El o cămaşă trandafirie, pentru a arăta cât de mult îşi iubeşte încă poporul. Dar, prin haina albastră, largă, arată că a venit şi pentru noi, păgânii, pentru a face din noi copiii Săi. Haina cuprinde lumea întreagă, şi din aceasta fac parte şi toţi păgânii.

8. Gândiţi-vă la tot ce v-am spus şi, în curând, veţi simţi în sinea voastră că nu v-am spus un neadevăr.”

9. Stahar şi toţi tovarăşii săi i-au mulţumit lui Cyrenius pentru aceste lămuriri neaşteptate şi s-au retras plini de respect.

10. După ce au ajuns iarăşi pe malul mării, Stahar le-a spus tovarăşilor săi: “E totuşi ciudat; după aceste lămuriri atât de deschise ale lui Cyrenius în legătură cu Mesia, simt că mă cuprinde un nemaiîntâlnit sentiment de bine! Începe să mă stăpânească senzaţia că ni se acordă protecţie, ca şi când nu ne-ar mai privi nimic din ceea ce se întâmplă în lume! În acelaşi timp însă, mă cuprinde un fel de stinghereală şi de teamă în faţa Stăpânului veşniciei. Pentru că, după toate câte le-am văzut şi le-am auzit, nu mai putem contesta că ceea ce ne-a spus Cyrenius despre El este adevărat! O discuţie cu El cred că va trezi în noi un simţământ cu totul nemaiîntâlnit! Abilitatea noastră în răsucirea vorbelor cu siguranţă ne va părăsi în faţa Lui!”

11. Unul din mijlocul celor cincizeci, foarte inimos, a spus atunci: “Da, da, ai vorbit foarte drept şi adevărat. Cu toate acestea, eu gândesc astfel: noi nu avem nici o vină că suntem oameni, doar nu ne-am adus noi singuri pe lume! De asemenea, nu avem nici o vină pentru condiţiile în care am trăit şi prin care am devenit ceea ce am fost. Bătrânii noştri, educaţia noastră şi nevoile de toate felurile pe care ni le-au trezit ne-au făcut ceea ce am fost.

12. Dacă am fi copiii unor ţărani sărmani, am fi cu siguranţă ceea ce au fost şi părinţii noştri. Dar lui Dumnezeu i-a plăcut să fim copiii unor oameni foarte bogaţi şi de vază. Aceştia ne-au dat să fim educaţi în Templu şi apoi ne-au închinat cu totul Templului. Noi nu putem avea vreo vină pentru asta! Dacă am devenit ceea ce am fost, poate că am devenit aşa şi din voia Celui Atotputernic!

13. Că mai apoi ne-am permis să facem unele lucruri care - după lege - nu erau tocmai în ordine, asta sigur că e treaba noastră. Dar ori de câte ori mă gândesc la asta, îmi spun mereu: dacă bătrânii tăi te-ar fi făcut pescar, care şi-ar fi câştigat cu greu strictul necesar pentru a supravieţui, probabil că n-ai fi făcut anumite lucruri pe care ţi le-ai permis în belşugul în care ai trăit, pentru că te-a împins sângele îmbuibat! Aşadar, şi faptele noastre împotriva legii sunt în parte o urmare a împrejurărilor care au rezultat din naşterea şi din educaţia noastră.

14. Dacă acum marele Mesia ar veni la noi, eu aş putea vorbi cu El oarecum fără nici o teamă şi fără sfială. Pentru că eu nu pot fi mai puţin decât sunt şi, cu siguranţă, nici El nu este mai mult decât ceea ce este din eternitate în eternitate!

15. Spune-mi deschis: are un copac vreo vină că e smucit de furtună încoace şi încolo?! Sau are marea vreo vină dacă vânturi zburdalnice îi tulbură oglinda netedă a apei şi fac ca un val să-l înghită pe celălalt, la fel cum îşi înghite un animal răpitor prada?! Sau are vreo vină trestia când se îndoaie încoace şi încolo în bătaia vântului?

16. Noi nu suntem o forţă primordială şi depindem de tot felul de forţe tainice care acţionează asupra noastră. La ce-ţi foloseşte voinţa fermă de a nu cădea niciodată, dacă un pod peste care trebuie să treci a putrezit între timp, fără ştiinţa ta, şi se prăbuşeşte tocmai când tu, fără nici o grijă, vrei să treci peste el?! Ce este viaţa, ce sprijin pe care să ne putem baza ne oferă?! Cine cunoaşte fundamentele gândirii şi ale voinţei?! Viaţa, deopotrivă a oamenilor şi a animalelor, se formează mereu în acelaşi fel, ca urmare a copulaţiei animalice mute, lipsite de cele mai multe ori de orice urmă de gândire! Nici animalul, nici omul nu au habar cum se formează un nou organism viu ca urmare a copulaţiei senzuale, consumată în tăcere. Chiar şi numai trupul acestuia este atât de ingenios «construit», încât un mare înţelept l-ar putea studia o mie de ani pentru a-i pătrunde şi recunoaşte cât de cât toate părţile componente şi toate legăturile dintre acestea! Şi, chiar şi atunci, el nu ar avea în faţă decât maşinăria. Dar unde este principiul vieţii, cum acţionează acesta în interiorul maşinăriei şi cum se foloseşte de nenumăratele părţi componente ale acesteia?

17. Noi ştim acum preabine că suntem, că trăim, gândim şi voim; de asemenea, observăm toate pornirile şi impulsurile dinlăuntrul nostru. Dar cum iau ele naştere în interiorul nostru, cine le trezeşte la viaţă şi unde se duc după ce le-am satisfăcut prin ceea ce ne-au silit să facem?

18. Iată, acestea sunt reflecţii întemeiate, prin care pot fi scuzate în faţa oricărui Dumnezeu, după raţiunea cea mai pură, patru cincimi din existenţa noastră. De aceea nici nu mă tem de vreun spirit şi de vreun Dumnezeu! Rele n-am făcut niciodată, doar că am căutat din când în când plăcerea cu câte o tânără nurlie. Dar şi atunci, doar firea mea a fost de vină! De ce a trebuit să-mi placă atât de mult nurii unei fete frumoase, feciorelnice? Am pus eu însumi în fiinţa mea o asemenea poftă nestăpânită? Eu nu ştiu nimic de asta! Cine oare mi-a dat sentimentul senzualităţii greu de satisfăcut? Cine este creatorul foamei şi setei din mine? De ce trebuie să mănânc şi să beau? Iată, toate acestea sunt determinate de forţe superioare, cărora noi nu ne putem opune, Ne putem nega pe noi înşine până la un punct, dar nici un milimetru dincolo de acesta! Şi, dacă lucrurile stau aşa, ce raţiune şi ce înţelepciune mai pură mă poate târî în faţa unei instanţe aspre din cauza poziţiei mele sociale şi a faptelor mele? Una omenească - atât de luminată cât este şi a mea - cu siguranţă nu, şi cu atât mai puţin una superioară şi dumnezeiască! Şi atunci, de ce să-mi fie teamă de un Dumnezeu?”

19. Stahar a spus: “Dar stă scris ca omul să se teamă de Dumnezeu, căci Dumnezeu este atotputernic, iar omul este lipsit de orice putere şi nu se poate opune niciodată lui Dumnezeu şi puterii acestuia!”

20. Celălalt: “Aşa este! Să se teamă de Dumnezeu! Dar cuvintele acestea sunt numai pentru omul moral - nu pentru om în totalitatea sa, cu toate funcţiile sale vitale! Dar chiar şi această teamă nu este altceva decât o teamă amestecată cu iubire, care trebuie să fie, pentru voinţa într-un anume sens liberă a omului moral, ceea ce este dragostea amestecată cu teamă a copiilor pentru părinţii lor. Dar lasă un Dumnezeu să-ţi dea o lege care să-ţi interzică respiraţia sau digestia, sau bătăile pulsului, sau îmbătrânirea, sau creşterea părului ori a unghiilor, sau mirosul, gustul sau perceperea plăcerii, ori a durerii! Ce Dumnezeu cât de cât înţelept ar putea face asta?! Unde avem măsura după care s-ar putea stabili cu precizie unde începe punctul de vedere al omului, stabilit de acesta în mod pozitiv, în toate direcţiile gândirii, voinţei şi faptelor sale, liber, în absolutul său moral, de toate constrângerile forţelor sale vitale?!

21. Cine cunoaşte firele prin care viaţa naturală este legată de cea spirituală, în sine complet liberă, şi în ce măsură se poate mişca independent, nestingherită de aceste fire? Da, se vede preabine că fiecare om este liber într-o anumită privinţă; el poate merge unde vrea, poate să stea sau să şadă, poate privi cu ochii în ce direcţie vrea, dar toate acestea se petrec în cadrul impus de limitele naturale!

22. De aceea, se impune întrebarea: unde a fost plasat în om punctul libertăţii morale între viaţa naturală necesară şi viaţa spirituală liberă? Până nu cunoaştem acest lucru cu precizie, nu se poate vorbi nici de păcat, nici de virtute!”