1. Când conversaţia celor doi a ajuns în acest punct, Mi-am îndreptat ţinuta şi i-am spus cu voioşie lui Philopold: “O, câtuşi de puţin!

2. Concepţia ta despre diferenţa dintre un înger şi un om al acestui pământ este corectă. Totul, până la cel mai mic amănunt, este exact aşa cum ai înţeles şi ai analizat tu foarte bine. Somnul Meu uşor a fost doar o urmare a oboselii trupeşti pentru că am lucrat aproape două nopţi!

3. Dar; dacă tot eşti un adevărat înţelept platonician, vorbeşte-ne şi despre adevăratul motiv al pogorârii Mele în trupul acestui pământ!

4. Ce sunt Eu în spirit şi ce am fost Eu din veacul veacului, asta ştii. Că am şi un trup din carne şi sânge la fel ca ceilalţi oameni, vezi şi simţi, la fel ca şi ceilalţi care sunt aşezaţi la această masă.

5. Dar de ce am îmbrăcat Eu oare un veşmânt muritor? De ce s-a îmbrăcat cauza primordială a întregii existente şi a vieţii cu veşmântul celei mai vădite efemerităţi? Aşa trebuie să fie, sau este doar o toană a Duhului cel veşnic al lui Dumnezeu, care este, rămâne şi se manifestă în Mine? Dacă poţi să răspunzi corect acum, în faţa Mea, vei primi din cer - deja în viaţa aceasta - un premiu pentru înţelepciune!”

6. Philopold: “Doamne, Îţi mărturisesc deschis că mă încearcă vag o idee, căci din noaptea vieţii mele se ridică o lumină ca un răsărit de soare, evident ca urmare a revărsării harului Tău, o, Doamne! Da, simt măreţia nesfârşită a celor ce trebuie să le spun, dar îmi lipsesc cuvintele!

7. Această chestiune nu poate fi explicată nici măcar de un eon de fraze dictate de înţelepciunea pământească. Ne-ar trebui o limbă proprie spiritelor, iar aceasta ar trebui să mai fie şi înţeleasă, altminteri am vorbi unor urechi surde.

8. Dar, în primul rând, - de unde să luăm o astfel de limbă şi, în al doilea rând, cum să le dăm oamenilor înţelegerea necesară?! Iată, o Doamne, acestea sunt lucruri esenţiale, după părerea mea, fără de care desfăşurarea unei înţelepciuni superioare este cu desăvârşire imposibilă!

9. Dar, făcând abstracţie de aceasta, simt viu în mine marele, preasfântul, miraculosul adevăr; dar simt în acelaşi timp şi imposibilitatea totală de a îmbrăca în cuvintele noastre sărace acest adevăr mare şi preasfânt, astfel încât să fie înţeles corect. Acest motiv, o, Doamne, cred că Îl vei înţelege şi nu-mi vei mai cere să fac această demonstraţie a celei mai înalte şi mai mari înţelepciuni!”

10. Eu: “A, nu e chiar aşa cum crezi! În creier, acolo de unde sufletul îşi ia de obicei raţiunea, cu greu vei găsi vreodată cuvintele potrivite; dar cu atât mai mult le vei găsi în inimă, unde se află ascunsă o scânteie din spiritul divin.

11. Cerceteaz-o pe ea şi vei descoperi că până şi cel mai înalt şi mai profund adevăr poate fi explicat cu mult mai bine şi pe înţelesul tuturor, în cuvintele cele mai simple şi mai fireşti din lume, decât în vorbele înalte ale înţeleptului Solomon! La ce foloseşte «Cântarea Cântărilor», dacă la a mia lectură o înţelegi la fel de puţin ca la prima?

12. Solomon a fost nevoit însă să scrie astfel pentru că atunci încă nu sosise timpul să li se dezvăluie pe deplin oamenilor, total incapabili şi lipsiţi de duh în inima lor, cele mai adânci mistere ale cerului. Dimpotrivă, aceste mistere trebuiau învăluite. Trebuiau sugerate lucrurile care aveau să vină pentru a trezi uimirea în suflete. Dar de înţelegere nu putea fi vorba.

13. Chiar Solomon a înţeles din a sa «Cântare a Cântărilor» tot atât de puţin cât înţelegi tu acum. Căci dacă ar fi înţeles-o, el n-ar fi păcătuit şi n-ar fi slujit idolilor, şi nu ar fi fost desfrânat.

14. Dar ceea ce a scris el din Duhul lui Dumnezeu, care adia în anumite momente prin sufletul său, rămâne totuşi cuvântul curat al lui Dumnezeu - care însă nu e dat pentru a fi înţeles cu creierul, ci numai prin Duhul lui Dumnezeu, aflat în inimă şi capabil să înţeleagă; acesta însă (Duhul lui Dumnezeu) abia acum, odată cu pogorârea Mea, a fost pus în inima câtorva oameni, puţini la număr, aşa încât ei să Mă recunoască, să Mă înţeleagă şi să Mă priceapă, de dragul şi spre binele lor şi al celorlalţi oameni care sunt încă adormiţi din punct de vedere spiritual.

15. În inima ta însă, Duhul de care îţi vorbesc a fost deja sădit, precum un embrion în pântecul mamei sale. Aşadar, nu trebuie decât să cauţi puţin în inima ta şi vei găsi în tine Duhul din Dumnezeu, iar acesta îţi va da cuvintele prin care vei dezvălui celor de la această masă lucrurile despre care te-am întrebat.”

16. Philopold: “Doamne! Toate sunt bune, aşa cum le spui Tu, şi probabil că voi găsi cheia în inima mea. Dar Ţie, Doamne, Ţi-ar fi şi mai uşor să ne dezvălui această taină, iar noi am fi ascultătorii cei mai atenţi. Pentru mine însă va fi îngrozitor de greu şi, până la urmă, aş putea chiar să mă fac de râs, şi pe bună dreptate!”

17. Eu: “O, câtuşi de puţin. În primul rând, ordinea hotărâtă de Tatăl Ceresc spune că, pentru a deveni scopul vostru în viaţă, aceste lucruri trebuie mai întâi să crească în voi înşivă şi, în al doilea rând, lucrurile n u sunt nici pe departe chiar atât de grele cum îţi închipui tu,

18. Aş putea să vi le spun Eu, ţie şi celorlalţi, şi până la urmă M-aţi înţelege. Dar sufletul vostru le-ar păstra, la fel ca pe toate celelalte, în principal în palatul său din creier, unde ar fi de prea puţin folos spiritului dinlăuntrul vostru. Căci ceea ce sufletul păstrează în palatul din creier moare şi piere în timp, odată cu creierul. Ce folos poate avea atunci spiritul din ceea ce a pierit şi a încetat să mai existe?!

19. Dar dacă veţi ajuta să crească aceste lucruri în inima voastră, ele vor rămâne veşnic în acela care este veşnic, adică în spiritul vostru, şi, prin el, veşnic în sufletul vostru. Ceea ce se adună însă în creier va dispărea şi, din toată cunoaşterea lumească, nu va mai rămâne nimic în suflet după ce acesta va părăsi trupul.

20. De aceea, de acum înainte va trebui să adunaţi totul în inimă şi în inimă să lăsaţi aceste lucruri să crească şi să înflorească, pentru că ceea ce ia naştere în creier este bun doar pentru viaţa trecătoare şi pentru trupul muritor.

21. Sufletul şi spiritul nu au nevoie de toate acestea; ele nu au nevoie de îmbrăcăminte pământeană, de locuinţă, de ogor şi de vie. Toate grijile pornite din cunoaşterea realizată de creier sunt îndreptate spre acoperirea nevoilor trupeşti, care au atins, din păcate, în cazul oamenilor, un grad atât de înalt încât cea mai mare parte a omenirii nu le mai poate nici număra, nici satisface.

22. De aceea, raţiunea pământeană a creierului nu va putea asimila şi nu va putea pricepe niciodată ceva pur spiritual, deoarece aceasta i-a fost dată omului doar pentru îngrijirea trupului său. Doar spiritul divin din inimă poate să facă aşa ceva şi, de aceea, el trebuie revelat cât mai devreme. Odată ce a căpătat o oarecare consistenţă, ordinea dreaptă a vieţii este ca şi realizată. Aşadar, urmăreşte acum să explici în faţa noastră ceea ce ţi-am cerut, iar spiritul tău va avea mult de câştigat!”