Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 23.1.2021, 22:56
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 20.12.2013, 23:08    Post subject: Capitolul 183 - Motivul întrupării Domnului în om Reply with quote

Capitolul 183
Motivul întrupării Domnului în om


1. Philopold: “Atunci voi urmări, în numele Tău preasfânt pentru mine, să explic aceste lucruri atât cât îmi stă în putință.

2. Iată, eu cred că dacă un om simplu are deja un motiv oarecare pentru cea mai simplă dintre acțiunile sale, pentru că altminteri nu și-ar începe treaba, cu atât mai mult putem presupune că Dumnezeu trebuie să fi avut un motiv deosebit de întemeiat atunci când a intrat El, unicul Spirit adevărat, preacurat și atotputernic, în forma constrângătoare a trupului de carne, devenind astfel - El, Creatorul tuturor lucrurilor - o creatură printre creaturile Sale, oamenii.

3. Dar cum și la noi, oamenii, iubirea este unica pârghie atotputernică pentru acțiunile de tot felul, iubirea trebuie să fi fost și motivul pentru care Dumnezeu, ieșit din Sine însuși, a făcut acest gest. Iar Tu, Doamne, ca o preasfântă consecință a voinței Tale, ești acum printre noi și ne înveți să recunoaștem liberi voia Ta în noi, să o facem avuția noastră deplină și să ne lăsăm conduși de ea în acțiunile noastre, întru bucuria Ta, Doamne.

4. În inima mea totul apare ca fiind natural, viu și uman: Tu ai dat deja la începutul veacului forme fixe ideilor Tale. La început, aceste forme au fost rigide, încremenite, asemenea tuturor lucrurilor care apar în fața simțurilor noastre ca fiind lipsite de viață. Din aceste forme mari și aparent lipsite de viață ai dezvoltat, din timp în timp, tot mai multe forme vii, tot mai noi și tot mai conștiente de sine, capabile de mai multă sau de mai puțină mișcare și activitate. Toate acestea au fost doar o probă și o ucenicie pentru viața complet liberă a omului născut din toate aceste procese, căruia Tu, Doamne, i-ai dat forma fundamentală a propriei Tale existențe fundamentale.

5. Și iată, astfel a apărut omul, care s-a recunoscut pe sine și și-a recunoscut dumnezeiasca libertate. El își trăia cu bucurie existența, se bucura de forma sa frumoasă și era capabil să deosebească și să numere lucrurile care îl înconjurau.

6. Curând însă, el a început să cerceteze originea sa proprie și a lucrurilor care îl slujeau; iar Tu, Doamne, când ai văzut aceasta, te-ai bucurat în inima Ta dumnezeiască și i-ai creat ocazii să Te simtă și să se gândească la Tine din ce în ce mai mult.

7. Prin revelația interioară, tăcută și tainică din inima omului - acum liber - spiritul Tău etern l-a ajutat pe cel care era întru totul imaginea Ta mai întâi să înceapă să-și dea seama că, împreună cu tot ceea ce îl înconjoară, el trebuie să fie lucrarea unei Ființe atotputernice și nesfârșit de înțelepte și de bune. Prin această cunoaștere, tot mai mare și mai luminoasă, inima omului nou trebuia să se umple nu numai de cea mai înaltă prețuire și venerație în fața Creatorului tuturor lucrurilor, perceput din ce în ce mai viu, ci și de o iubire plină de dor față de El, de dorința de a-L vedea și de a-I vorbi măcar o dată, pentru a recunoaște că intuiția generatoare de venerație și iubire a unei astfel de Ființe preaînalte nu este o simplă fantasmă goală.

8. În pieptul încă pur și curat al primei perechi de oameni, acest mare dor a crescut tot mai mult și mai mult, și această sfântă dorință de a Te cunoaște pe Tine, o Doamne, în spiritul Tău, a devenit tot mai fierbinte.

9. Primii oameni se iubeau, e adevărat, dar ei nu se cunoșteau pe ei înșiși și, de aceea, ei și-au unit iubirea pentru Tine, o Doamne, iar aceasta a zămislit în amândoi nădejdea tot mai puternică și mai clară că trebuie să existe un Creator mare, sfânt și atotputernic, care l-a așezat pe om stăpân pe acest pământ și peste toate lucrurile, pentru că în fața voinței Lui se pleacă toate celelalte creaturi ale pământului.

10. Când acest dor de a Te cunoaște a atins punctul culminant, Tu ai fost tulburat în inima Ta divină și ai deschis ochiul interior ai omului, Ți-ai creat pentru acel moment o formă umană eterică și Te-ai arătat astfel omului, care tânjea după Tine.

11. Și abia atunci a văzut omul sfântul adevăr și deplina realitate a intuiției sale și a trăit o mare bucurie, dar și o mare teamă în fața Ta, care îi dăduseși, ca și celorlalte lucruri, existență.

12. Pe vremea aceea, omul era bun și curat ca un soare. Nimic nu îi tulbura simțurile și ceea ce numim acum patimă era departe de pieptul său neprihănit.

13. Dar Tu, o Doamne, știai prea bine că, în acest fel, chiar dacă doar forma omului era însuflețită prin răsuflarea voinței Tale, ea era capabilă acum să înceapă să lucreze pentru propria sa desăvârșire lăuntrică, pentru a ajunge la deplina libertate.

14. Tu l-ai învățat atunci pe om și i-ai arătat că există două căi: prima care duce către o libertate asemănătoare celei cerești, iar cea de-a doua care duce către o existență orientată, adică dependentă în cel mai înalt grad.

15. I-ai dat atunci o poruncă, ce a devenit ghidul său ferm și calea pe care trebuia să o urmeze.

16. Dar, pentru ca această poruncă să devină pentru omul nou ceea ce trebuia să fie, a fost necesar să-i alături omului un ispititor, pentru ca acesta să-l incite la nerespectarea poruncii, iar el, omul, să țină apoi și să respecte cu devotament porunca din propria lui voință neclintită.

17. O vreme așa a și fost; dar ai văzut Tu însuți că, chiar dacă respectă cu strictețe această unică poruncă, până la urmă omul nu poate ajunge la acel grad înalt al deplinei libertăți pe care Tu i l-ai hotărât.

18. Pentru a ajunge acolo, omul a trebuit mai întâi să fie separat de Tine mai mult și mai profund, a trebuit să greșească și să cadă, și apoi, în această maximă izolare, să înceapă să se adune din nou, cu multă greutate, să treacă peste tot felul de tentații și greutăți și să Te caute cu inima necăjită și plină de căință.

19. Când omul astfel căzut s-a ridicat iarăși către Tine, cu atâta trudă, din adâncul adâncurilor în care se scufundase, Tu i-ai ieșit din nou în întâmpinare, i Te-ai arătat iarăși, într-o formă mult mai ușor de perceput și într-o revelație mai cuprinzătoare, care să îi deschidă ochii, și i-ai făcut marea făgăduință a ceea ce înfăptuiești acum în fața ochilor noștri, anume că îi vei deveni un tovarăș desăvârșit, pentru ca el, omul, să poată sta într-o desăvârșită libertate în fața Ta, în toate veacurile viitoare, iar Tu să trăiești desfătarea cea mai mare - măreață și absolut binecuvântată - de a sta în fața copiilor Tăi nu exclusiv ca un Dumnezeu, Domn și Tată ce cuprinde toată nemărginirea (și fiind de aceea cu neputință de văzut sau de atins), ci ca un părinte drag, vizibil, pe care copiii Săi să Îl poată iubi, și de a-i conduce Tu însuți pe toți copiii Tăi cei buni în toate cerurile Tale minunate.

20. Ce desfătare ar putea fi pentru un Dumnezeu nesfârșit dacă copiii Săi iubiți nu L-ar putea vedea niciodată altfel decât ca pe o nesfârșită mare de lumină, chiar dacă El îi poate vedea?! În acest fel, le-ai oferit cea mai înaltă desfătare atât oamenilor, cât și Ție, singurul, adevăratul și cel mai iubitor Tată!

21. Căci ce plăcere ai putea avea Tu în fața celui mai bun și mai pur dintre toți copiii Tăi, dacă ai fi conștient că el nu Te va vedea și nu Te va auzi vorbind niciodată, în toată veșnicia?!

22. Așadar, Doamne, pentru Tine și pentru oameni, Tu ai făcut ca cei neprihăniți să fie fericiți întru Tine, astfel încât Tu să găsești în ei cea mai înaltă plăcere și mulțumirea cea mai profundă!

23. Și, dacă acum ar coborî din ceruri toți îngerii și mi-ar numi un alt motiv pentru care ai devenit om și Ți-ai luat această formă materială, eu aș renunța pentru veșnicie la a mai fi om și aș dori să încetez să exist, sau aș prefera să fiu pentru veșnicie un animal oarecare!

24. Dacă Tu, Doamne, nu ai avea iubirea în Tine, nu ai fi chemat niciodată în realitatea palpabilă și fenomenală vreuna din preaminunatele Tale idei. Dar, deoarece Tu însuți ai găsit o mare bucurie în inima Ta dumnezeiască, contemplându-Ți minunatele și mărețele Tale idei, și le-ai iubit încă înainte ca nesfârșita Ta înțelepciune și putere să le cheme în existența fenomenală, vizibilă din afară, care a căpătat consistență prin puterea Ta, iubirea Ta - care și ea a devenit tot mai arzătoare și mai activă - Te-a silit să dai ideilor Tale o existență ca și cum ar fi în afara Ta și, prin urmare, să le dai o viață viitoare.

25. Dar această viață nu este altceva decât iubirea Ta dumnezeiască cea mai înaltă, cea mai puternică și cea mai curată!

26. Toate creaturile respiră viața din și în această iubire a Ta; da, întreaga lor făptură este doar iubirea Ta! Tot ceea ce auzim, vedem, percepem, simțim, pipăim și gustăm, este doar iubirea Ta! În lipsa acesteia, niciodată vreun soare nu ar fi luminat vreun pământ și nu ar fi încălzit fecund câmpiile acestuia!

27. Dacă însă toate acestea le-a făcut doar iubirea Ta și minunatele ei idei primordiale, oare să nu facă ea după aceea nimic pentru ea însăși, pentru a realiza din plin, în toate făpturile create, ceea ce a constrâns-o chiar pe ea la originea timpurilor să pregătească ideilor formă și o viață liberă, independentă?

28. Eu cred acum că am spus întregul adevăr, din care reiese limpede că Tu, Dumnezeu al veșniciei, trebuia să devii, în timp, un om asemenea nouă, constrâns de Tine însuți!

29. Și cred că prin aceasta am răspuns, în măsura în care îi este posibil unei înțelepciuni omenești, la întrebarea pe care mi-ai pus-o! Acum, Te rog, Doamne, să-mi spui limpede cum judeci cele spuse de mine.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !