1. Ultimele cuvinte au fost rostite atât de tare încât le-au auzit şi oaspeţii de la celelalte mese, iar Stahar al nostru, mai-marele evreilor din Cezareea lui Filip s-a ridicat cu o figură gravă de la locul său, a venit la Mine şi a spus: “Doamne! Am auzit tot ce s-a discutat şi tot ce s-a judecat la această masă festivă: multe lucruri minunate, sublime, adânc înţelepte, pe deplin adevărate şi în toate privinţele incontestabile. Din toate a strălucit pura Ta dumnezeire - ca un soare pe cerul cel mai luminos al amiezii - şi toţi îngerii cerurilor nu ar putea spune altceva.

2. Cu toate acestea, ceva mi-a lipsit, şi anume, acel dumnezeiesc-măreţ nimb care mai poate fi perceput şi astăzi în Templu, şi mai ales în Sfânta Sfintelor, de la primul pas cu care pătrunzi înăuntru!

3. O anumită linişte, sfânt-misterioasă, aroma sfinţită a jertfelor - aici destul de rară - îl fac întotdeauna pe om să se cutremure şi să se smerească. Ce prăpastie există între om şi Dumnezeu!

4. Ce mic se simte omul în faţa sublimei maiestuozităţi divine, eterne! Da, cum cade înapoi în nimic şi cum simte abia în nimicnicia sa deplină marele, dumnezeiescul tot în tot şi, în acelaşi timp, nimicnicia sa cea mai mare, ceea ce, pentru inima omenească foarte înclinată către orgoliu, este o adevărată terapie!

5. Pe scurt, după umila mea părere, omul - mai ales în prezenţa astfel manifestată a Dumnezeului şi Creatorului său - nu ar trebui să se simtă atât de uşor şi atât de confortabil ca şi când s-ar afla la el acasă, în faţa unei porţii de linte!

6. Aşadar, aici lipseşte acest sublim nimb! Şedem cu toţii ca adevăraţi prieteni, chiar ca nişte fraţi, împreună şi amestecaţi, deşi dacă cineva spune ceva, el spune, ce-i drept, cuvinte nespus de adevărate şi de înţelepte, dar complet lipsite totuşi de acel străvechi, cu adevărat profetic, nimb. După ce termină de vorbit, a terminat; dar aproape că şi noi (terminăm) cu acel deosebit şi înalt respect pe care omul trebuie să-l aibă necontenit în faţa lui Dumnezeu!

7. În prezenţa Ta ne cuprinde o adâncă tihnă şi nici măcar sabatul - care altfel aduce în inima omului o linişte plină de măreţie - nu mai face acum asupra noastră o impresie mai bună decât oricare dintre zilele obişnuite de lucru.

8. Nu s-ar putea evita, prin atotputernicia Ta, această stare de lucruri, astfel încât măcar ultimele două ore ale zilei să beneficieze de odihna cuvenită sabatului şi să nu-şi piardă tot nimbul dumnezeiesc?”

9. Eu i-am răspuns: “Un copac bătrân greu se îndoaie. Nu ai auzit niciodată spunându-se: «Câinele se întoarce şi linge ceea ce a scuipat, iar porcii se întorc şi ei la bălţile în care s-au murdărit!»?

10. Ce-i cu povestea asta despre nimbul din Templu, acel nimb gol şi lipsit de Dumnezeu, cu miros sublim?! Cui i-a deschis acesta vreodată ochii sufletului şi pe cine l-a învăţat căile vieţii?!

11. Crezi tu că Eu l-am creat pe om pentru acest nimb, sau pentru iubirea dătătoare de fericire?!

12. Tiranii şi asupritorii brutali ai oamenilor obişnuiesc să se înconjoare mereu cu acest nimb, aruncă nisip în ochii tuturor celor care mai văd şi îi sugrumă pe cei săraci şi slabi, doar pentru a-şi întări înfiorătorul lor nimb grandios - şi asta numeşti tu bun şi folositor sufletului omenesc?! O, nebunule, bătrân şi orb!

13. La ce v-aş mai putea fi Eu de folos dacă M-aş afla printre voi ca un foc atoatemistuitor?! Oare astfel aş putea face să crească iubirea şi încrederea voastră în Mine?! Tu îl poţi iubi pe acela care, fiind mai puternic, ameninţă tot timpul să te sugrume, cu ochii lucind de furie, pentru cea mai mică greşeală?!

14. Ştii tu şi Templul tău întunecat mai bine decât Mine de ce a creat Dumnezeu oamenii şi care este relaţia dintre Dumnezeu şi oameni?!

15. Ce este în fond ceea ce tu numeşti «nimb»? Află de la Mine că el este miasma adevărată, cea mai rea şi cea mai otrăvitoare, a iadului cel mai de jos, cu care Satana îi înconjoară pe slujitorii săi devotaţi, care îi seamănă întru totul, aşa încât aceştia să aibă în faţa lumii o mare şi înspăimântătoare autoritate, pentru a împinge astfel cu uşurinţă cât mai multe suflete omeneşti spre imperiul Satanei!

16. Dar stă scris că tot ceea ce, fiind înconjurat de acel nimb, apare ca fiind măreţ în faţa lumii, în faţa lui Dumnezeu este o oroare!

17. Ai văzut vreodată doi oameni care se iubesc cu adevărat să se poarte unul cu celălalt cu trufia tipică dată de nimb, fără să se învrednicească unul pe celălalt cu vreo privire prietenoasă şi cu vreo vorbă tandră?

18. Sau ai văzut vreodată vreo tânără mireasă iubitoare întâmpinându-şi mirele cu nimbul celei mai mari aroganţe, iar mirele să-i răspundă la fel?! Crezi că aceştia doi ar putea fi vreodată o pereche de adevăraţi soţi? Da, poate că, prin puterea legii, ar putea fi o pereche în lumea aceasta, dar niciodată în faţa cerului! Pentru că acolo unde nu este iubire, nu este nici cer!

19. Adevăr îţi spun: acolo unde este blestemul iadului nu există nici o lumină, nici o cale, nici un adevăr, nici o iubire şi, prin urmare, nici viaţă liberă, ci doar o judecată veşnică, care îi apasă şi îi ţine în frâu pe cei blestemaţi prin ei înşişi!

20. Ţie ţi se pare tot ceea ce vezi aici ca fiind mai puţin dumnezeiesc şi demn de Dumnezeu, pentru că de fapt nu ţi se oferă nici o mostră de iad şi de ticăloşie diavolească!

21. Iată până unde poate ajunge oarba omenire! Credinţa ei se află pe punctul de a considera că prin iad i-ar putea aduce lui Dumnezeu un serviciu drept şi plăcut! Mai departe nici nu ar fi putut merge cu orbirea, prostia şi răutatea!

22. Şi, dacă ţi se pare atât de încântător şi demn de Dumnezeu să te afli în iad, du-te înapoi acolo şi slujeşte-i dumnezeului închipuirii tale măreţe şi simte-te bine în nimbul său!”

23. Auzind aceste cuvinte, Stahar a căzut în genunchi în faţa Mea şi Mi-a cerut iertare, spunând: “Doamne, iartă-mă pe mine, nebun lipsit de minte, bătrân şi orb, iar eu Îţi voi mulţumi pentru această dojana. Abia acum sunt pe deplin vindecat!

24. Iată, eu aşa am fost crescut şi în acest fel mi-a fost adormită conştiinţa, iar impresiile din leagăn sunt greu de şters! Dar acum parcă s-a ridicat un soare nou în mine şi văd întreaga ticăloşie şi absurditate a serviciului din Templu. De aceea, acum, orice s-ar întâmpla, eu voi rămâne neclintit asemenea unei stânci de granit în apele mării, neclintit în această nouă învăţătură demnă de Dumnezeu pe care am primit-o din sfânta Ta gură.”

25. Eu: “Ridică-te, frate! Dar du-te acum şi spune şi fraţilor tăi ce ai auzit. Pentru că şi ei sunt încă scufundaţi până peste urechi în nimbul lor stupid! Explică-le ce este nimbul, dar explică-le şi cine sunt Eu, chiar fără acel nimb, şi ce doresc Eu de fapt!”

26. După aceste cuvinte, Stahar s-a ridicat, a făcut o plecăciune adâncă în faţa Mea şi a plecat repede spre fraţii săi, unde a început să-şi descarce inima. Foarte curând s-a iscat zarvă la masa lui, unde până atunci fusese linişte, iar Stahar i-a putut ţine destul de greu în frâu pe fraţii săi uşor înfierbântaţi de vin. 27. Singur Floran, principalul său susţinător, l-a sprijinit, şi astfel lucrurile s-au liniştit repede.

28. Philopold însă i-a spus lui Cyrenius: “Mărite stăpâne! E totuşi cât se poate de ciudat cum unii oamenii nu văd pădurea din cauza copacilor!”

29. Cyrenius: “Obişnuinţa este un punct de sprijin foarte puternic pentru prostie. În Europa trăieşte un popor unde totul se pedepseşte cu bâta şi cu biciul. Pentru orice greşeală, oricât de mică, intră într-o acţiune dureroasă fie băţul, fie biciul, fie o nuia zdravănă. Fratele meu, Augustus Cezar, a vrut să desfiinţeze aceasta practică. El a trimis acolo educatori şi a adus la Roma bărbaţi şi femei din acel popor, ca să cunoască binecuvântarea umanităţii. Şi iată că acestor oameni li s-a făcut dor de casă, dor de ţara în care cu siguranţă cel puţin o dată pe lună erau învineţiţi în bătaie!

30. Dar dacă omul se obişnuieşte până într-atât cu un iad material, încât atunci când nu-l mai întâlneşte la un alt popor cu o cultură mai umană tânjeşte după el, cu atât mai mult se va obişnui el cu un iad spiritual, care îi aduce omului atâtea privilegii pământeşti!

31. De aceea nici nu m-am mirat de afirmaţiile lui Stahar. Acest om s-a aflat fizic mulţi ani sub nimbul său şi acum a simţit nevoia să mai vorbească odată despre el, pentru a-l abandona apoi pentru totdeauna. Dar acum toate sunt bune iar în ceea ce priveşte nimbul său - odihnească-se în pace!”