1. Între timp însă, Hermes, solul şi cântăreţul din Cezareea, s-a urcat pe deal, să vadă ce se mai petrece în oraşul distrus de flăcări şi a văzut că pe ici, pe colo, încă mai ardeau flăcări uriaşe; dar în acelaşi timp a descoperit cum chiar în direcţia oraşului începea să se ridice o furtună uriaşă şi grăbită care, după părerea lui, nu avea să se lase aşteptată prea mult.

2. El a coborât imediat de pe deal, ca un profet al vremii, şi i-a spus bătrânului Marcu: “Ascultă, vecine iubit, sunt atât de mulţi oaspeţi aici şi nu va dura nici o jumătate de ceas până când vom sta cu toţii sub cea mai grozavă furtună! Oare acoperişul tău este suficient de mare pentru a ne apăra de urgie? Pentru că pe asemenea vijelie nu e tocmai sigur să stai afară! De vânt şi de ploaie nu mi-ar fi atât de teamă, dar grindina şi fulgerele sunt totuşi prea neplăcute pentru a le putea suporta afară! Dacă ai prea puţin spaţiu, ar trebui să luăm măsurile cuvenite.”

3. Marcu: “Câtă vreme Cel care este cu noi nu spune şi nu porunceşte nimic, cu siguranţă că nu e nici un pericol! El este cel mai bun şi cel mai sigur acoperiş al nostru. Însă dacă El va dori să luăm măsuri, acestea vor fi luate imediat! Fii fără grijă, iubite prieten şi vecin, toate se vor face aşa cum trebuie!”

4. I-am chemat atunci la Mine pe cei doi şi i-am spus lui Marcu: “Furtuna care va fi în curând deasupra noastră ne va aduce multe neplăceri! De aceea ar fi bune câteva acoperişuri, după cum a spus Hermes; dar ţie îţi lipsesc cu desăvârşire materialele necesare! De unde le vei lua degrabă?”

5. Marcu: “Doamne, câtă vreme Tu eşti cu noi şi printre noi, voi spune ceea ce i-am spus adineauri şi prietenului Hermes: Tu eşti cel mai bun adăpost al nostru şi în veci nu vom avea nevoie de unul mai bun şi mai rezistent!”

6. Aceste cuvinte ale bătrânului Marcu au fost reluate imediat de mulţi dintre cei din jur, cu glas tare, iar Eu le-am spus: “Aşa să fie! Dar ce se va petrece dacă va veni o grindină zdravănă, însoţită de fulgere şi de o rupere de nori?”

7. Toţi Mi-au răspuns într-un glas: “Doamne, adaugă la toate astea şi un cutremur nemaipomenit, care să apropie munţii şi să răstoarne stelele din cer, noi tot vom râde cu gura până la urechi dacă Tu eşti cu noi. Căci ce ne poate pricinui vreun rău atâta vreme cât atotputernica Ta mână ne apără?!”

8. Eu: “La fel ca şi acum, pe orice timp de furtună şi de primejdie va trebui să vorbiţi din inimă, nu doar din gură, şi atunci protecţia Mea vă va însoţi prin credinţa şi prin încrederea voastră vie. Dar dacă veţi deznădăjdui la vreme de restrişte, atunci protecţia Mea nu vă va însoţi!”

9. Toţi: “O, Doamne, cine se poate clătina în credinţa şi încrederea lui în Tine?! Dar noi ţinem mai ales la iubirea şi la voinţa Ta atotputernică, pentru că, Doamne, dacă voinţa Ta ar înceta, n-ar fi deloc bine pentru credinţa şi încrederea noastră! Dar Tu eşti prea bun şi prea drept, şi nu vei lăsa de ocară încrederea noastră!”

10. Eu: “O, câtuşi de puţin; chiar în seara aceasta veţi cunoaşte şi veţi simţi puterea şi slava lui Dumnezeu! Dar această furtună vine şi pentru oraşul care arde şi care altminteri ar mai arde câteva zile. Ea va dura vreo trei ore şi va fi altfel decât toate celelalte pe care le-aţi trăit, dar, cu toate acestea, va aduce mai mult folos decât pagubă.

11. Acum să mergem totuşi pe malul mării; căci acolo prezenţa noastră va fi cea mai necesară! În plus, acolo veţi putea vedea cel mai bine elementele dezlănţuite, iar slava lui Dumnezeu vi se va dezvălui mai pătrunzător decât sub un acoperiş!”

12. După aceste cuvinte, toată lumea s-a grăbit spre marea care era încă foarte liniştită. Deja se vedeau apropiindu-se norii negri, iar deasupra munţilor dinspre răsărit şi dinspre miazăzi se adunau nori masivi. Cu toţii au înţeles că de acolo va porni o furtună grozavă, în plus, deasupra mării au apărut îndată o mulţime de păsări de furtună.

13. De aceea Uran a început să se îngrijoreze din cauza corturilor sale frumoase şi preţioase. El a venit la Mine şi M-a rugat să iau în paza Mea şi această mică comoară a lui, căci, într-o asemenea furtună, corturile sale ar fi putut avea mult de suferit!

14. Eu i-am răspuns: “Nu v-am spus oare cum se va revela chiar aici splendoarea lui Dumnezeu? Cum poţi - în faţa unui eveniment atât de măreţ - să mai fii îngrijorat din cauza bietelor tale corturi, ca şi când în ele ar sta mântuirea lumii?! Iată, corturile sunt mari şi foarte încăpătoare. Când furtuna se va dezlănţui cu toată puterea deasupra noastră, lasă să intre în ele toate femeile şi pe acei bărbaţi care se vor teme prea tare! Căci această furtună nu va fi câtuşi de puţin o glumă, dar corturile tale nu vor păţi nimic, ci doar se vor uda puţin.”

15. Uran: “Îţi mulţumesc pentru această promisiune, pe care o consider deja îndeplinită! Corturile mele, care nici la cea mai puternică rupere de nori nu lasă să pătrundă vreun strop de apă înăuntru, le stau la dispoziţie tuturor celor care vor să le folosească. Eu însumi voi rămâne însă alături de Tine, Doamne, afară.”

16. Eu: “Nu te temi de grindină?”

17. Uran: “Mi-am spus deja părerea mai devreme, odată cu toţi ceilalţi, şi mai spun odată acum, sprijinindu-mă pe vorba înţeleaptă a romanilor: si fractus illabatur orbis, impavidum ferient ruinae (Chiar dacă tot pământul s-ar prăbuşi, pe cel neînfricat îl vor purta ruinele.)!”

18. Eu: “Bine, bine. Dar iată că norii învecinaţi încep deja să-şi dea mâinile umede, aşa încât în curând va începe! Şi pe mare încep să se arate ici-colo valuri săltăreţe, aşa încât a sosit timpul pentru cei înfricoşaţi să se retragă la loc uscat!”

19. Peştii săreau din apă pentru a prinde musculiţele care zburau pe deasupra oglinzii ei. De asemenea, o mulţime din ce în ce mai mare de pescăruşi şi rândunele de apă se veseleau deasupra valurilor şi ajutau peştii să micşoreze numărul musculiţelor. Pe ici, pe colo, apa începea să devină neliniştită, iar în sus, pe cer, norii se grăbeau din ce în ce mai tare şi erau din ce în ce mai deşi şi mai coloraţi. La apus, tunetul se rostogolea neîntrerupt, iar uraganul din larg îşi începea lupta zbuciumată, clocotitoare.