1. Eu am spus: “Ştii, dragul Meu Marcu, fiecare vorbeşte aşa cum înţelege, iar tu vorbeşti acum tot aşa cum înţelegi tu lucrurile! Eu îţi spun: Domnul mătură rar, dar când mătură, lasă locul curat!

2. Cunoşti această regiune întinsă? Da, o cunoşti şi ştii că este una dintre cele mai roditoare şi că o stăpânesc doar grecii cei mai bogaţi. Sărmanii evrei însă trebuie să muncească pentru câinii de bogătaşi greci ca să câştige cu sudoarea frunţii o simbrie de batjocură şi să ducă toate roadele în hambarele grecilor. Aceştia fac apoi negoţ cu ele în toate colţurile lumii şi câştigă mult aur şi argint, iar evreii noştri trebuie să cerşească iarna şi să prindă peşti, dacă vor să trăiască!

3. Iată, aceasta evreii vor putea face oricând, iar lacul va rămâne mereu plin de peşte!

4. A primit vreodată un evreu măcar o bucată de pâine când i-a fost foame? O, nu, ci a trebuit să treacă lacul şi să cerşească pâine dincolo, la fraţii săi întru credinţă! Iată-l aici pe Kisjonah şi iată-l pe Ebahl! Întreabă-i pe ei şi îţi vor spune câte mii de evrei săraci din locurile acestea şi-au căpătat numai de la ei pâinea pentru iarnă!

5. Am privit multă vreme, cu o răbdare infinită, la această nedreptate ticăloasă; dar acum s-a umplut paharul şi îi voi pedepsi pe aceşti câini de cămătari, lipsiţi de milă şi de credinţă, până nu vor mai şti ce-i cu ei!

6. Priveşte-ţi grădina şi micile ogoare: nici apa, nici grindina nu le-au dăunat în vreun fel. Dar uită-te apoi la locurile celelalte şi vei vedea o asemenea pustiire cum cu greu ai fi putut să găseşti altundeva!

7. Cu acest bici vor fi alungaţi din această ţară câinii de cămătari greci. Căci de pe pietrele goale nu vor mai recolta nici grâu, nici secară, nici orz, nici porumb, nici linte şi nici fasole; de aceea, ei vor părăsi acest loc pustiit şi se vor duce în Europa.

8. Tocmai din acest motiv am îngăduit ca aproape tot oraşul să fie transformat în dărâmături şi cenuşă. Pentru că omul părăseşte locul pustiu în care nu mai are nici locuinţă, nici ogor, şi pleacă mai departe.

9. Pentru sărmanii evrei însă va rămâne destul loc arabil pe malul mării, iar pentru evreii adevăraţi oraşul va fi reconstruit, dar într-un mod mai curat şi mai bun decât cel de până acum. E adevărat că este un oraş foarte tânăr, care are abia şaptezeci de ani ca oraş, căci înainte aici era doar un petic de pământ lipsit de importanţă; dar, de acum înainte, nu va mai fi oraş, ci doar un sat de pescari. Luxul grecilor trebuie să dispară; în schimb, aici trebuie să se reveleze splendoarea cerurilor. Eşti mulţumit de planurile mele, bătrâne Marcu?”

10. Marcu Mi-a răspuns: “Da, dacă aşa stau lucrurile! O, atunci lasă, Doamne, urgia să lovească de zece ori mai puternic! Ce ai spus Tu este purul adevăr! Cu bogătaşii de greci chiar nu se mai putea vorbi, iar de iubirea de aproape demult nu mai putea fi vorba. Tot ce voiai de la ei trebuia plătit cu mult aur şi argint. Dacă însă cumpărau ei de la noi, trebuia să ne mulţumim cu mărfuri la schimb. O, de aceea e foarte bine aşa, iar furtuna asta năprasnică îmi face multă bucurie! Da, acum poate fi de zece ori mai năprasnică!”

11. Eu: “Fii liniştit, totul se dă cu măsura potrivită!”

12. Cyrenius: “Vrei să spui că toată zona aceasta va rămâne pustie?”

13. Eu: “Nu tocmai; dar grecii cei bogaţi trebuie să plece de aici. Îţi spun că furtuna asta va alunga cel puţin o mie din familiile cele mai înstărite, căci am prevăzut-o deja de mult! Dar vor rămâne totuşi supuşii Romei.”

14. Cyrenius: “Dar nu e bine, pentru o regiune sau pentru o ţară, să aibă locuitori înstăriţi?”

15. Eu: “O, ba da, când aceştia sunt asemenea prietenilor Mei Kisjonah şi Ebahl. Căci ei sunt adevăraţi părinţi pentru locuitorii săraci ai ţării şi orice, ţară se poate socoti fericită dacă se poate lăuda cu cât mai mulţi asemenea părinţi.

16. Dar aceşti greci bogaţi sug sângele ţării şi, pe deasupra, au convingerea că bieţii evrei ar trebui să fie foarte fericiţi dacă, drept răsplată pentru muncile lor grele, pot mânca împreună cu porcii grecilor! În faţa Mea, asemenea indivizi nu mai sunt oameni, ci diavoli împietriţi, şi Eu nu am milă şi îndurare pentru ticăloasa şi trufaşa lor carne! Acum, după furtună, care se va potoli într-un ceas, n-au decât să îşi aşeze grămezile de aur şi de argint pe pietrele goale şi să semene apoi grâul, şi vor vedea dacă se va ridica măcar un spic.

17. Şi iată cum am scăpat cu o singură lovitură de o mulţime de muşte supărătoare. Mincinoşii de preoţi au trebuit să-şi ia tălpăşiţa, şi acum vor face acelaşi lucru şi cămătarii greci! Palatele lor sunt în ruine, iar întinsele lor ogoare, grădini şi pajişti au fost luate de ape. Când, după furtună, îşi vor cerceta domeniile şi se vor convinge că, oricâtă muncă vor investi de acum înainte, nu vor mai putea scoate nimic din ele, ei îşi vor face bagajele şi vor pleca, cei mai mulţi în Europa; iar după aceea Eu voi face - şi crede-Mă că am destule mijloace la îndemână - ca aceste locuri să fie în scurt timp cât se poate de înfloritoare.

18. Furtuna a început să se retragă acum, dar, deşi grindina a încetat, ploaia continuă să cadă în asemenea şuvoaie încât este limpede că apa va ajunge în curând până la mijlocul unui om, apoi se va scurge în cantităţi atât de mari în mare, încât nivelul acesteia va creşte, ceea ce nu e de ici, de colo. Case, colibe, copaci şi mii de alte lucruri plutesc spre mare. Şi o mulţime de vite, găini, păsări de tot felul, pe care le-a ucis grindina, porci o sumedenie, măgari, vaci, boi, oi, capre şi iepuri, căprioare şi cerbi - toţi vor fi devoraţi de mare, iar peştii nenumăraţi care se ascund în ea se vor desfăta cu aceste animale, vor deveni foarte fecunzi, se vor înmulţi foarte tare şi vor fi o bună compensaţie pentru sărmanii evrei, care oricum nu au pierdut nimic acum, pentru că nu aveau nimic sau mai nimic. Cei puţini care erau mai înstăriţi căpătaseră însă deja şi ei o anumită asprime grecească şi îşi pierduseră bunătatea, iar sufletul lor nu va fi nicidecum păgubit dacă se vor alătura celorlalţi la pescuit şi cerşit.”

19. Şi, când a început să plouă atât de năprasnic, toţi cei care înainte căutaseră adăpost sub mese au venit la Mine, uzi până la piele, şi nu mai conteneau să se minuneze când au văzut că nici Eu, nici cei care stătuseră cu Mine afară, nu eram uzi câtuşi de puţin, cum nu era ud nici locul pe care stătuserăm - căci nici măcar o picătură de ploaie nu căzuse pe vreun fir de iarbă.

20. Când a reuşit să ajungă lângă Mine, Hebram M-a întrebat: «Doamne, cum e cu putinţă ca, după un asemenea potop, acest loc şi voi toţi să fiţi uscaţi, în timp ce noi suntem uzi de parcă am fi căzut în mare şi tremurăm de frig ca iarna, iar aici e la fel de cald şi de plăcut ca azi-dimineaţa? Doamne, cum se poate aşa ceva?”

21. Eu am spus: “Se poate aşa cum se poate! Alt răspuns la întrebarea ta nu pot să-ţi dau! Pentru că, la câte ai auzit şi la câte ai văzut, ar trebui să ştii şi să pricepi Cine şi Ce este aici! Şi, dacă ai pricepe asta în sufletul tău, cum ai mai putea să-Mi pui asemenea întrebări?!

22. Dimineaţa voastră a fost bună; dar seara pare să fie o seară a sufletelor! O, voi, oameni îngrozitor de orbi! Sunt clipe în care primiţi lumină, dar pentru că nu provine din esenţa voastră, lumina nu rămâne şi, în câteva clipe, noaptea vine iarăşi în locul dimineţii sufletului!”

23. Hebram a spus: “Doamne, ce ai vrut să ne spui prin asta, mie şi celor douăzeci şi nouă de fraţi ai mei?”

24. Eu i-am răspuns: “Nimic altceva decât că şi tu şi fraţii tăi, nu sunteţi decât nişte peşti orbi într-o apă tulbure! Spuneţi-Mi, ce anume v-a mânat, în prezenţa Mea, pe sub mese şi pe sub bănci?”

25. Cei uzi au răspuns: “Doamne, o spaimă firească de furtunile puternice, care a rămas în noi încă din copilărie!

26. În frica noastră oarbă, nu ne-am gândit unde şi cu Cine eram. Acum ne recunoaştem nechibzuinţa şi recunoaştem cât de orbi am fost cu toţii şi cât de mult am greşit înaintea preasfintei Tale feţe. Acum nu putem face altceva decât să Te rugăm, o, Doamne, cu inima plină de remuşcări adevărate şi vii, să ne ierţi! Doamne, iartă-ne marea noastră prostie!”

27. Eu: “De mult v-am iertat totul şi nu i-am deschis nimănui un cont pentru prostie. Pentru că fiecare prost este singurul vinovat dacă păţeşte vreo pagubă. Dar altă dată, când nu Mă veţi avea printre voi, ca acum, gândiţi-vă cu credinţă adevărată şi vie la numele Meu, şi El vă va proteja mai bine decât orice scândură slabă şi fragilă!”

28. Cei treizeci s-au mulţumit cu această dojana şi M-au rugat să le îngădui să rămână pe locul uscat.

29. Eu: “Dar este de la sine înţeles acest lucru! Rămâneţi şi uscaţi-vă, căci ploaia va mai dura o jumătate de oră bună!”

30. Cei treizeci erau acum foarte bucuroşi. Ei au rămas să se usuce şi nu mai puteau de bucurie că, sub o ploaie ca o rupere de nori, ei s-au putut usca imediat.