Acustic Milenar
|
Posted: 21.12.2013, 23:02 Post subject: Capitolul 193 - Natura de bază a omului |
|
|
Capitolul 193
Natura de bază a omului
1. (Domnul): Sigur că se poate gândi și judeca uneori și astfel: da, este bine să se predice despre virtutea dărniciei și să se prezinte zgârcenia ca pe un viciu oribil, dar cine poartă vina pentru că un om are în sine, ca o adevărată temelie a vieții, dorința unei dărnicii risipitoare, în timp ce altul nu are decât zgârcenia cea mai mare?! În cazul amândurora este o chestiune care ține de iubirea lor cea mai profundă, este o manifestare exterioară a acestei iubiri din care răsare acel sentiment care îl înalță pe cel darnic, dar pe care cel din urmă îl păstrează pentru sine. Primul se va întrista pentru că nu are destul pentru a-i ferici și pe sărmanii oameni din jurul său, în timp ce al doilea se va întrista pentru că nu adună atât cât dorește! Toate acestea se găsesc deja de la început în natura omului, și atunci, în esență, nu poate exista nici viciu, nici virtute adevărată. Pentru zgârcenie, dărnicia este un viciu - la fel cum, pentru dărnicie, zgârcenia este un viciu în aceeași măsură. Are apa vreo vină pentru că este moale și maleabilă, și ar putea cineva condamna piatra pentru duritatea sa?! Apa trebuie să fie așa cum este, la fel și piatra.
2. Pe de o parte, lucrurile așa stau: natura celui darnic este de a fi darnic, iar natura celui zgârcit este cu totul opusă. Dar lucrurile stau în egală măsură și astfel: fiecare om vine pe lume ca un copil dominat de pornirea către egoism și zgârcenie, iar sufletul său are încă în componența sa elementul brut, material-animal, dar acest lucru este valabil pentru sufletele de pe acest pământ, nu și pentru cele care sunt de sus. Însă cu totul libere de acest element nu sunt nici acele suflete care vin de pe stele pe acest pământ.
3. Dacă omul este educat în spiritul acestui element, el va deveni din ce în ce mai mult fundamentul vieții lui, adică iubirea lui; dar, fiind de natură animală, omul va rămâne mereu un animal de pradă, fără nimic omenesc în afară de înfățișarea sa deplorabilă, de faptul că are limba dezlegată și, ca urmare a structurii ordonate a creierului, de o capacitate de cunoaștere organizată, care însă este împinsă tot mai mult spre activități josnice de către elementul animal din el. Așadar, el poate recunoaște drept bun și însuflețitor doar ceea ce dorește elementul animal.
4. Dacă cineva ar dori să susțină că, în sensul strict al adevărului, nu există virtute și, prin urmare, nici viciu, și că este o nedreptate să fie condamnată zgârcenia în fața dărniciei, acela să ia aminte la cele spuse de Mine și să cugete bine asupra lor!
5. Dacă un grădinar sădește în grădina sa doi pomi și îi îngrijește cum se cuvine, îi va fi oare totuna dacă doar unul dintre pomi va face fructe, în timp ce celălalt - din același soi și plantat în același pământ, hrănit de aceeași ploaie și de aceeași rouă, de același aer și de aceeași lumină - nu va face fructe, ba nici măcar destul frunziș cât să ofere o umbră bună? Grădinarul înțelept va spune: «Acesta nu este un pom bun; este un pom bolnav care consumă doar el toate sevele care îl hrănesc. Să vedem dacă se poate face ceva pentru el!» Și atunci grădinarul va încerca prin toate mijloacele cunoscute ca fiind eficiente să-l salveze, iar dacă până la urmă nimic nu ajută, el va nimici acest pom sterp, stricat în sine, și va planta altul în locul lui.
6. Un om zgârcit și egoist este așadar un om stricat în sine și prin sine, și nu poate purta fructele vieții, pentru că mistuie în el însuși toată forța vitală.
7. În schimb, un om darnic se află în ordinea lui Dumnezeu, chiar și numai pentru că poartă belșug de fructe spre exterior.
8. Dar un pom poartă sau nu poartă fructe - el nu poate face nimic pentru aceasta. Căci el nu se formează singur, ci spiritele naturii care urcă în el îl formează prin forța lor și prin inteligența lor care este cât se poate de simplă și, prin urmare, limitată. Omul însă se poate forma singur prin inteligența nelimitată a sufletului său și se poate transforma într-un pom purtător al celor mai bogate fructe ale vieții.
9. Dacă el face tot ceea ce poate face pentru aceasta prin mijloacele cu care a fost înzestrat, abia atunci el devine un om adevărat în ordinea adevărată, veșnică a lui Dumnezeu. Dacă nu face însă acest lucru, el va rămâne un animal, care nu are viață spirituală în sine și, prin urmare, nu poate transmite viață (spirituală) aproapelui său prin lucrări bune și pline de iubire.
10. De aceea, evreii persani salvați acum sunt oameni care și-au însușit ordinea divină și va fi un lucru ușor să fie conduși spre o înțelepciune mai înaltă. Pentru că, dacă o lampă este atât de plină de ulei încât acesta aproape dă pe afară, și dacă ei i se aprinde fitilul, toată lampa va fi imediat scăldată în lumină și va ilumina totul în jurul ei, într-un cerc larg!
11. Iar acești evrei persani, împreună cu soțiile lor, pe care unii dintre ei le-au luat cu ei, sunt deja astfel de lămpi bine umplute. Așadar, nu mai trebuie foarte mult și toți vor fi plini de lumină!
12. Cyrenius a spus: Doamne, ce ne-ai spus acum este o altă învățătură foarte importantă pentru omenirea întreagă și ar trebui scrisă, ca să rămână până la sfârșitul lumii!
13. Eu: Văd că te îngrijești de asta. Și Eu m-am îngrijit, așa încât ceea ce e mai important stă deja scris în sulurile tale. Dar toate aceste scrieri folosesc la fel de mult pentru viață ca un ghid mort unui călător pe numeroasele străzi și căi întortocheate ale acestei lumi. Ceea ce îi poate ajuta cu adevărat unui om și îi poate da înțelepciune, putere și viață, îi este scris acestuia în inimă, într-un mod de neșters, așa încât această scriere a eternului drept al vieții își dă citire singură în inima omului la fiecare acțiune care caută să se întoarcă la ordinea divină primordială!
14. Dacă omul va asculta această voce interioară, el se va afla imediat pe drumul cel bun. Dacă însă nu se va lua după ea, ci va face cum îi dictează patima zbuciumată a cărnii, el va fi singurul vinovat dacă va fi mistuit de judecata din el însuși! Dar văd că perșii noștri se pregătesc să vină încoace. Să-i așteptăm cu bucurie! |
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial ! |
|