1. M-am îndreptat în continuare din nou către evreii persani şi am spus, adresându-Mă mai ales lui Schabbi: “Ei bine, la ce concluzii aţi ajuns între timp? Încă mă mai consideri o vulpe şireată, care nu are alt scop decât pe acela de a vă preda pe toţi ca vinovaţi în mâinile aspre ale romanilor, din cauza acelui Mesia al iudeilor de care se tem cei care sunt acum stăpânii lumii? Arăt într-adevăr ca un astfel de trădător mârşav?”

2. Schabbi, uşor jenat: “Bunul, sublimul meu prieten! Înfăţişarea omului este de cele mai multe ori o oglindă a sufletului, dar nu întotdeauna! Eu am cunoscut un om care semăna la chip cu un înger nespus de blând şi de bun şi totuşi aceasta era doar o mască, deoarece omul despre care îţi vorbesc era - în sufletul său - o Satană desăvârşită in optima forma (în cel mai înalt grad)! Acest om era, datorită chipului său frumos şi blajin, chiar un favorit al curţii, luminat în toate artele şi ştiinţele pe care ţi le poţi închipui. Dar sufletul său era mai negru şi mai sumbru decât imaginarul Styx (*1) al păgânilor! Vai de cei care s-au apropiat vreodată de el cu gânduri bune! Pierduţi erau! Femeile alergau după el ca posedate, deşi fiecare femeie care s-a apropiat vreodată de el a căzut ca o jertfă înjunghiată, ca un strop de ploaie pe care norul nu-l mai poate ţine! Dar el se credea cel mai nevinovat, cel mai blând şi cel mai curat om! Totul era doar efectul unor circumstanţe neprevăzute. Ciudat era doar că nefericitele împrejurări nu îl atingeau niciodată pe el. El scăpa întotdeauna nevătămat. Numai cei care se apropiau de el primeau cele mai grele lovituri şi luptau pe viaţă şi pe moarte! O, pentru regele său, el era slujitorul cel mai devotat, dar pentru fiecare dintre supuşii acestuia era un diavol împieliţat!

3. În oraşul regal, un grec bogat care se convertise la credinţa noastră avea o soţie tânără şi minunat de frumoasă şi de gingaşă, care îi era la fel de devotată soţului ei cum este mâna mea dreaptă supusă trupului meu şi voinţei inimii mele. Dar n-a durat mult până când acea Satana umană a aflat de frumoasa femeie şi şi-a rostuit drumurile astfel încât să fie remarcat de ea. Întâmplarea a vrut ca grecul să aibă neplăceri judecătoreşti cu un persan care era născut acolo şi supus obiceiurilor poporului său, din cauza unei mari datorii pe care persanul o avea la grecul nostru şi pe care nu voia să i-o restituie. Persanul îi avea pe compatrioţii săi, sclavii aceloraşi moravuri, ca judecători, şi de aceea grecul nostru nu reuşea să-şi câştige dreptul în faţa persanului necinstit şi lipsit de cuvânt. Atunci, femeia, care ştia prea bine că frumosul curtean îşi oprise adeseori ochii asupra ei, a spus: «Ce ar fi dacă am reuşi să obţinem protecţia regelui în cauza noastră dreaptă prin frumosul curtean?» Grecul i-a răspuns: «Da, ştiu că se uită mereu după tine cu o privire plină de poftă şi probabil că un cuvânt de-al tău sau de-al meu ar face multe, chiar dacă în spatele lui nu ar fi altă răsplată decât speranţa oarbă; dar nu se aude nimic bun despre acest curtean! Da, se spune chiar că ar fi mai bine să te numeri printre duşmanii decât printre prietenii lui! Cine a avut vreodată legături de prietenie cu el a intrat apoi negreşit într-un mare necaz! De aceea, nerezolvarea cererii noastre mi se pare nenorocirea cea mai mică între cele două şi am face mai bine să i-o aducem ca jertfă lui Dumnezeu!»

4. Tânăra şi frumoasa lui soţie a fost şi ea de acord cu spusele soţului ei. Dar, la scurt timp, curteanul însuşi a venit în casa grecului, pentru a cumpăra ceva, căci grecul nostru era giuvaergiu şi se ocupa cu montarea pietrelor preţioase în aur şi argint. El s-a arătat prietenos şi gingaş şi i-a inspirat grecului încredere, deşi acum soţia lui şi-a dat foarte bine seama că acest om drăguţ, minunat de frumos şi deosebit de generos, îi inspira o teamă nelămurită; căci nu i se mai întâmplase să vadă un om plătind pe loc primul preţ numit pentru o bijuterie, fără să încerce să-l scadă prin târguiala. Aici trebuia să se ascundă ceva!

5. Grecul însă, care era foarte bucuros, a spus: «A, probabil că doar din cauza frumuseţii, a modestiei şi a norocului său are omul acesta la curte o sumedenie de duşmani invidioşi, care încearcă să-i facă o faimă de fiinţă detestabilă şi să trezească neîncrederea şi bănuielile curţii împotriva lui. În realitate, el vorbeşte la fel de cumpătat şi de înţelept ca un profet! Îţi spun că omul ăsta nu poate ascunde nimic rău!» N-a durat mult şi curteanul nostru a venit iar la grec şi a cumpărat un diamant mare, montat în aur, pentru turbanul pe care i-l dăruise regele. Preţul diamantului era de o sută de livre de aur şi curteanul a vrut să-l plătească pe loc, căci el era mereu urmat de o suită numeroasă care îl slujea. Dar grecul i-a spus: “Preafrumosul, înţeleptul şi sublimul meu prieten, ajută-mă tu să-mi recuperez banii pe care mi-i datorează N.N. (nomen nescio - numele nu îl ştiu.) - şi această preţioasă agrafă o voi considera deja plătită! Cuvântul tău poate orice în faţa marelui rege, iar eu îţi voi fi recunoscător!»

6. Atunci curteanul a spus: «Mâine ţi se va face dreptate. Cu toate acestea, primeşte acum aurul pentru bijuteria ta! Dar, deoarece îţi fac o mare favoare fără să am nici un interes, cer de la tine doar foarte puţin în schimb. Peste şapte zile, voi da o petrecere în marea Grădină a Paradisului, de ziua regelui, şi te invit la această festivitate. Să vii cu soţia ta, îmbrăcaţi şi împodobiţi aşa cum se cuvine, iar eu te voi prezenta atunci marelui rege şi te voi duce împreună cu soţia ta la masa lui, unde vei putea cere, împreună cu soţia ta, o sumedenie de favoruri!»

7. Grecului i-a plăcut foarte mult ce a auzit, pentru că deja de multă vreme ar fi vrut să fie giuvaergiul Curţii. Dar soţia lui a spus: «Acum nu mai putem schimba lucrurile, dar nu va ieşi nimic bun de aici, nici pentru tine şi nici pentru mine! Acest om are intenţii rele în ceea ce mă priveşte, iar tu ai putea fi jertfit alături de mine! Cel mai bine ar fi dacă am strânge totul şi am fugi cu viteza vântului, înainte de a veni acea nenorocită a şaptea zi!»

8. Dar grecul a spus: «Scumpa mea soţie, prevederea e bună, dar să nutreşti o neîncredere prea mare faţă de un om care nu ţi-a dat niciodată vreun motiv pentru asta şi despre care nici nu ştii altceva decât ceea ce au scornit şi ceea ce au răspândit gurile rele pe seama lui - şi asta i se poate întâmpla oricând unui om de onoare - este atât un lucru lipsit de inteligenţă, cât şi o nesocotinţă condamnabilă». Şi gingaşa femeie s-a mulţumit cu această dojana destul de înţeleaptă. Iar în ziua următoare, persanul datornic a trebuit să-i plătească grecului şi ultimul stater.

9. Funesta zi a venit ca un destin neînduplecat, iar ei s-au dus, împodobiţi ca de sărbătoare, în paradisul regelui. Acolo, totul era flacără şi lumină. Din toate părţile străluceau aurul şi pietrele preţioase, mai grozav decât cele mai luminoase stele ale cerului nopţii, iar muzica şi cântecul străbăteau nenumăratele pergole ale întinsei grădini. Cei doi însă n-au aşteptat prea mult până au fost descoperiţi de curteanul nostru care i-a prezentat de îndată regelui în marele templu al grădinii; regele le-a arătat multă bunăvoinţă. În mijlocul marelui templu cu coloane erau aşezate mese şi perne de mătase nenumărate, într-un fast de nedescris, pe mese erau mari platouri de aur pline cu cele mai alese mâncăruri, iar în mari carafe de cristal sclipea vinul cel mai gustos, alături de o mulţime de alte băuturi aromate.

10. Grecul nostru a trebuit să ia loc la o masă aşezată lângă marea masă a regelui, dar frumoasa lui soţie a fost trasă la masa regelui. S-a mâncat şi s-a băut o vreme în tihnă. Curând însă, grecul nostru a început să nu se mai simtă bine, căci i se dăduse o băutură amestecată cu otravă şi a trebuit să fie dus acasă. Soţia sa însă a fost dusă în încăperile regelui, unde a trebuit să suporte pe viaţă şi pe moarte tot ceea ce i-au făcut cei doi, până când aceştia s-au săturat de ea. Grecul n-a murit de la otrava aceea, dar a rămas neputincios până astăzi. Şi în ce hal a ajuns soţia lui acasă, abia după şapte zile, asta îşi poate închipui oricine cu uşurinţă.

11. Acesta a fost fructul unei încrederi pripite acordate unui om a cărui înfăţişare îi inspira oricui încredere, în timp ce inima îi era locuită de o ceată de diavoli dintre cei mai răi. Cei doi însă, care au trăit nu cu foarte mult timp în urmă cele ce tocmai ţi-am povestit, şed, din cauza slăbiciunii lor, acolo, şi pot să-ţi confirme spusele mele cu propria lor limbă! Prietene, după ce ai trăit asemenea lucruri, ştii de ce eşti prevăzător!”