1. Dar abia întâmplarea aceasta a făcut cu adevărat impresie asupra perşilor noştri. Ei au rămas complet uluiţi, iar Schabbi se uita când la Mine, când la cei înviaţi, le pipăia pulsul şi îi tot întreba dacă au fost sigur morţi şi dacă nu îşi pot aminti ce s-a petrecut cu ei.

2. Dar bărbatul a spus: “Întreabă piatra asta şi ea îţi va putea spune la fel de multe câte îţi pot spune eu! Acum ştiu doar atât, că un val de apă imens n-a smuls şi m-a aruncat în mare, luându-mi în acelaşi timp minţile şi, prin urmare, m-a omorât, căci eu din clipa aceea nu mai ştiu nimic de mine şi nu ştiu ce mi s-a întâmplat. Doar atât îmi amintesc - dar numai în suflet - că, la scurt timp după ce m-au înghiţit valurile ucigaşe, mă aflam împreună cu fiicele mele pe o pajişte, eram foarte trist şi nu ştiam de ce. Dar curând au apărut peste tot în jurul nostru nori luminoşi, iar eu am început să simt o mare bucurie de la această lumină! Dar n-am văzut pe nimeni în afară de noi şi ne-a cuprins un somn dulce, din care ne-am trezit aici! Acum ştii tot ceea ce ştiu şi eu. De-acum poţi judeca singur!

3. Că trupul mi-a fost mort se poate pune la îndoială la fel de puţin ca faptul că acum trăiesc! Coboară tu în adâncul mării, rămâi acolo, sub apă, două ore încheiate, şi pun pariu cu tine că - după trup - vei fi pe deplin mort!”

4. Schabbi: “Da, da, ai fost într-adevăr mort, iar făcătorul de minuni te-a înviat doar prin cuvântul său atotputernic! Nu, nu, aşa ceva n-a mai văzut pământul acesta! Dar ce va fi acum?”

5. Iura i-a spus lui Schabbi: “Ei, prietene Schabbi, ce spui acum de această întâmplare?”

6. Schabbi: “Ce să spun, ce se poate spune? Aici se manifestă puterea lui Iehova şi nimic altceva! Căci aceasta depăşeşte cu mult orice putere de imaginaţie şi nici o cunoaştere nu a ajuns vreodată pe aceste culmi înspăimântătoare. Acum chiar simt că mă zăpăcesc!”

7. M-am adresat atunci lui Schabbi: “Ei bine, prietene, cum e cu povestea aceea despre Mesia, pe care au răspândit-o în ţara voastră acum treizeci de ani renumiţii magi din răsărit? O consideri încă o poveste inventată de astrologi?

8. Pentru că, iată, omul acela, care a fost născut de o fecioară gingaşă într-un grajd de oi şi căruia cei trei magi, pe care voi îi numiţi regi ai stelelor, i-au adus aur, tămâie şi smirnă, sunt Eu - pe vremea aceea un copil, iar acum un bărbat în toată firea! Cum îţi place această coincidenţă ciudată a împrejurărilor şi cum ţi se pare toată povestea?

9. Faptul că sunt într-adevăr Acelaşi îl pot dovedi aceşti doi martori: comandantul Cornelius, un frate mai mic al împăratului Augustus, şi guvernatorul general Cyrenius, care a pus la cale fuga Mea în Egipt şi care este un frate mai mare al împăratului Augustus! Acum, că ştii toate acestea, spune-Mi ce crezi despre Mesia, pe care cei trei magi L-au făcut cunoscut şi la voi?! E ceva de El sau nu?”

10. Schabbi: “Da, acum da. Dar atunci suna totul a poveste de magi! Pentru că, dacă îi cunoşti pe magii noştri, înţelegi foarte uşor cum se pricep să tragă foloase de la orice apariţie nouă de pe cer. Mai întâi, pentru că sunt familiarizaţi cu toate scrierile din ţara noastră şi din celelalte ţări. Ei îi cunosc pe profeţii evrei la fel de bine ca pe cei indieni; cunosc sen scrit şi sen ta veista ale perşilor şi birmanilor la fel de bine ca şi cărţile noastre. La fel, cunosc şcolile păgânilor şi cărţile lor. Şi, apoi, nu există nici o steluţă pe cer pe care să nu o cunoască şi căreia să nu-i fi dat de mult un nume.

11. Dacă apare o stea pe care încă nu o cunosc, de exemplu o cometă, ei bine, ei o folosesc pentru tot felul de interpretări profetice. Dacă interpretarea nu prinde la compatrioţi, se iese cu ea în alte ţări şi undeva tot se găseşte un locşor în care povestea face senzaţie. Noi, cei +luminaţi la minte, ştim asta foarte bine, şi de aceea ni se pare de iertat faptul că vestea naşterii lui Mesia al evreilor nu a avut atunci un efect prea mare asupra noastră, mai ales că magii, întorşi acasă, au adus-o la cunoştinţa evreilor cu multă pompă, iar noi am considerat că o fac spre folosul lor material. Probabil că luaseră lucrurile foarte în serios; dar noi avem o vorbă: «Cine minte de obicei, nu e crezut nici când spune adevărul.»

12. Care dintre noi ar fi îndrăznit măcar să viseze că magii ar fi descoperit, în sfârşit, şi ceva adevărat?!

13. Acum lucrurile s-au modificat, desigur, în ceea ce Te priveşte, iar Tu, în înţelepciunea Ta, nu ne vei socoti necredinţa de atunci drept un păcat!”