1. Philopold: “Dar când, acum câteva săptămâni, mi s-a dăruit nepreţuita fericire de a-L întâlni pe acest Învăţător divin, au dispărut brusc toţi norii întunecaţi, şi soarele vieţii divine a început să strălucească în sufletul meu! Abia în această lumină sfântă am recunoscut esenţa mea şi esenţa lui Dumnezeu. Şi atunci mi-am dat seama ce Îi datorez lui Dumnezeu, unicul Tată, Lui, care din vecii vecilor este iubirea cea mai pură.

2. M-am recunoscut în totalitate şi mi-am dat seama că făcusem totuşi un contract aparte cu spiritul divin pentru a ajunge şi eu să fiu un copil divin, înainte de devenirea mea umană pe acest pământ, pământ care, în toată nemărginirea, nu are altă menire decât să-i poarte pe aripi pe copiii Domnului pentru ca aceştia să procreeze şi să se formeze în spiritul ordinii veşnice a lui Dumnezeu.

3. Priveşte în sus! Toate aceste stele fără număr sunt lumi cu mult mai frumoase şi mai strălucitoare decât pământul nostru; pe multe dintre aceste lumi găseşti oameni care - ca formă - ne sunt foarte asemănători, iar printre ei domneşte o mare înţelepciune, şi nici de iubire nu duc lipsă. Dar, asemenea animalelor acestui pământ, ei vin pe lume oarecum gata formaţi şi nu trebuie să înveţe de la zero tot ceea ce vor şi trebuie să cunoască. Limba este aproape peste tot aceeaşi, iar cunoaşterea lor are limite foarte precise. Peste tot, cunoaşterea ajunge până la Spiritul Suprem, dar ea este mai mult un fel de intuiţie decât o cunoaştere.

4. Într-un cuvânt, pe multe dintre nenumăratele corpuri cereşti găseşti oameni care sunt aproape identici cu păgânii mai buni ai acestui pământ, cu deosebirea că - în esenţă - oamenii de pe corpurile cereşti nu inventează nimic nou, dar ceea ce există deja, există în forma cea mai desăvârşită, în timp ce păgânii pot oricând inventa ceva nou, aşa încât calea spre o perfecţionare nelimitată, mereu în creştere, nu le este niciodată şi nicăieri închisă.

5. În lumile mari există însă pe ici, pe colo, şi înţelepţi care din când în când pot lua legătura cu unele spirite superioare şi se lasă instruiţi de acestea în cunoaşterea mai profundă a lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă câteodată că pe câte unul mai deştept îl apucă dorinţa de a deveni şi el un copil al lui Dumnezeu!

6. Căci, în toate lumile, înţelepţii ştiu, prin spiritele superioare care li se revelează, că în imensul spaţiu al creaţiei există undeva o lume pe care oamenii pot deveni copii ai lui Dumnezeu şi că un suflet, după ce a scăpat de trup în lumea lor, poate îmbrăca în acea lume un alt trup, însă grosier, din carne. Iar din clipa în care cineva manifestă o dorinţă serioasă pentru a face aceasta, lui i se explică de-a fir a păr prin ce va trebui să treacă pe această lume.

7. Mai întâi, i se ia sufletului orice amintire a stării lui anterioare, bune, în aşa măsură încât în noua lume, născut din trupul imperfect al unei femei, el se află într-o stare inferioară, inconştientă, asemenea animalelor, şi nici măcar nu-şi dă seama câtuşi de puţin de noua sa existenţă. Abia cu timpul, cam după un an, începe să se dezvolte o nouă conştiinţă din imaginile şi fenomenele percepute prin simţuri. Memoria şi amintirea proaspătă a celor percepute sunt apoi singurii ghizi şi singurele ajutoare pe noul drum al vieţii pe acest pământ. Aici nu vin spirite superioare, trimise de Dumnezeu, pentru a conduce copilul în sferele superioare ale cunoaşterii, ci părinţii, cu experienţa lor, trebuie să îşi dea silinţa să-l conducă pe copil pe o cale mai bună. Pentru asta, copilul trebuie să înveţe mult, trebuie să înceapă să se formeze, trebuie să caute şi să se roage, trebuie să îndure frica, setea, foamea, tot felul de dureri şi lipsuri, trebuie să se lase umilit până în ultima clipă a vieţii, iar la sfârşitul unei asemenea vieţi vine apoi de obicei o boală grea şi dureroasă care pune capăt vieţii omului de carne.

8. Dacă omul a îndeplinit toate condiţiile cerute, dacă L-a iubit pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele său - chiar şi atunci când acesta l-a prigonit ca duşman - mai mult decât pe sine însuşi, atunci el a reuşit să învie scânteia spiritului divin din inima sufletului său şi să o facă să crească.

9. Abia din acest moment începe să crească Dumnezeul din om, care pătrunde sufletul său, Îl face de-o seamă cu El, şi astfel fostul om al naturii s-a ridicat din noroiul nimicniciei şi a devenit un copil al lui Dumnezeu, care, aflat acum în această stare a perfecţiunii, se poate bucura de toate acele lucruri desăvârşite care se găsesc în Dumnezeu Însuşi (*).

10. Iată, prietene Murel, întocmai cum ţi-am arătat eu acum, în mare şi cât se poate de scurt, aşa i se înfăţişează lucrurile şi unui om dintr-o lume stelară. Şi dacă acesta o cere apoi foarte serios, el este eliberat de trupul uşor într-o clipă şi foarte repede, fără ca ei să-şi dea seama, este adus pe acest pământ pentru a fi conceput aici şi a deveni un om ca tine şi ca mine.

11. După cele ce ţi-am spus, îţi poţi da seama dacă nu cumva, înainte de a veni pe acest pământ, am încheiat cu Domnul Dumnezeul nostru de bunăvoie o înţelegere?

12. Dumnezeu însă îşi ţine cuvântul nestrămutat, urmând rânduiala Sa veşnică, şi nimic nu Îl poate schimba gândul. Dar dacă şi noi am făcut asta mereu, conform legii pe care El însuşi a dat-o pentru toţi oamenii acestui pământ prin Moise şi prin patriarhi, şi pe care, în plus, a înscris-o în inima fiecărui om, asta este o cu totul altă întrebare!

13. Fără îndoială, o vom ţine de acum înainte, de asta nu mă îndoiesc, dar acesta nu este un merit al nostru, ci se datorează doar milei lui Dumnezeu. Acum spune-mi cum te mulţumeşte această mică înţelepciune a mea!”

(* - Vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.)