Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 4.8.2020, 11:52
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 23.5.2014, 15:05    Post subject: Capitolul 223 - Ordinea naturală a lumilor Reply with quote

Capitolul 223
Ordinea naturală a lumilor

1. Murel a spus: “Îți mulțumesc, prea-înțeleptul meu prieten și frate Philopold! Mi-ai dezvăluit acum lucruri cum probabil nici Solomon - în marea lui înțelepciune - n-a visat. Totul este atât de neobișnuit, încât orice om care gândește ar trebui să se îndoiască, pentru că în rațiunea noastră omenească nu există nici măcar scânteia unei presimțiri oricât de vagi în legătură cu asemenea lucruri. Cu toate acestea, eu nu mă pot îndoi câtuși de puțin. Căci, dacă toate acestea nu s-ar baza pe propria ta experiență lucidă, nu ai fi putut să mi le povestești, pentru că, de când poartă pământul oameni, niciodată n-au trecut asemenea lucruri prin mintea vreunuia și nici ție n-ar fi putut să-ți treacă prin cap dacă nu ai fi ajuns la ele prin cea mai luminoasă experiență. Căci nimeni nu poate născoci așa ceva. Asta este o uimitoare revelație de sus, iar eu o iau drept adevărată, ca și când aș fi trăit-o eu însumi.

2. Dar acum mai spune-mi ceva despre lumile stelare. Pentru că eu tot nu-mi pot închipui cum ar putea fi lumi acele minuscule puncte luminoase!”

3. Philopold i-a răspuns: “Da, prietene drag, asta va merge puțin mai greu, pentru că tu nu ai nici o idee despre această lume pământeană și nu ai o imagine adevărată a ei, nu știi cum arată și cum este alcătuirea ei fizică față de alte lumi! Așadar, trebuie să îți spun cum arată acest pământ și cum este alcătuit el, și apoi îți vei putea face mai ușor o idee despre celelalte lumi.”

4. În continuare, Philopold i-a descris lui Murel întregul pământ, la fel ca un bun profesor de geografie, și s-a sprijinit în demonstrația lui și pe experiențele pe care Murel le avusese în timpul lungilor sale călătorii. I-a arătat și motivele pentru care pe pământ ziua și noaptea trebuie să-și urmeze una alteia necontenit, cu regularitate, și apoi i-a explicat și cum este, cu luna, natura ei, depărtarea ei față de pământ și rolul ei, precum și cu celelalte planete ale acestui soare.

5. Abia după ce a terminat cu aceste explicații, el a trecut la stelele fixe, spunând:

6. “Acum ai aflat câte ceva despre natura acestui pământ, despre soare, lună și celelalte planete care plutesc în jurul soarelui, atâtea câte se pot afla într-un timp atât de scurt, și cu greu ai mai putea avea îndoieli în privința lor: «așa și nu altfel - este imposibil altfel», iar eu îți pot spune acum că toate punctele luminoase de pe cer, de la cele mai mari până la cele mai mici, nu sunt altceva decât lumi stelare pure, extrem de mari, dintre care unele sunt mult mai mari decât acest soare al nostru, în fața mărimii căruia te apucă amețeala.

7. Ele ne apar atât de mici numai din cauza depărtării. Dacă îți poți închipui de patru ori o sută de mii de ori distanța de la pământ la soarele nostru, atunci ai aproximativ distanța următoarei stele fixe după soare. Și de aici poți înțelege de ce apar ele ca fiind atât de mici ochilor noștri, când deja soarele, care este atât de mare încât ar putea cuprinde de o mie de ori o mie de pământuri ca al nostru nu ne apare mai mare decât una dintre palmele noastre.

8. Alte stele fixe, pe care încă le mai vedem, sunt atât de îndepărtate de noi, încât exprimarea acestei depărtări printr-un număr devine cu neputință. Dacă ai reușit să pricepi asta, atunci vei putea înțelege și de ce micile puncte luminoase pot fi lumi incredibil de mari, chiar dacă ochiului nu îi apar nici pe departe drept ceea ce sunt! Ai înțeles tot ce ți-am spus?”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !