1. În timp ce Matael voia să mai spună ceva, un meteorit mare şi foarte strălucitor a trecut foarte aproape de pământ, fiind însoţit în zborul său rapid de un zumzet neobişnuit, foarte clar, căci se afla la o înălţime de numai opt sute de stânjeni. În urma meteoritului se vedea o coadă lungă, care parcă se târa după el. Toţi trei s-au speriat în faţa acestei apariţii şi l-au întrebat pe înger despre ce era vorba.

2. Îngerul însă, în loc să le dea imediat un răspuns şi o explicaţie, a ţâşnit în direcţia meteoritului şi, în câteva clipe, l-a adus jos, sub forma unei bile cam grosolane cu un diametru de doi stânjeni şi jumătate, pe care a aşezat-o pe un loc liber, după care a spus către cei trei: “Acum veniţi încoace şi priviţi fără teamă această apariţie. Nimănui nu i se va clinti sau arde nici un fir de păr de pe cap!”

3. Cei trei s-au ridicat şi s-au apropiat cu mare sfială de meteoritul care era încă foarte strălucitor, în preajma lui, ei au simţit un miros puternic de sulf. Meteoritul însuşi arăta ca o piatră ponce, iar din porii mai mari ţâşneau flăcări alb-albăstrui care provocau un fel de şuierături, pârâituri şi un uşor ţiuit straniu. Câte o flăcăruie mai era luminoasă, altele însă erau deja aproape stinse.

4. Abia acum Matael l-a întrebat pe înger: “Ce obiect mai este şi acesta, cum şi unde a luat naştere? Pare să fie o masă destul de solidă şi trebuie să aibă o greutate mare pentru puterea noastră omenească. Haide, iubite prietene ceresc, explică-ne puţin!”

5. Îngerul i-a răspuns: “Acest bulgăre mai era o parte a soarelui nu cu mult timp în urmă. Printr-un mare crater de foc, foarte zbuciumat, el a fost aruncat împreună cu alţii în spaţiul cosmic, cu o putere neînchipuit de mare. Ca din întâmplare, el a luat direcţia spre acest pământ. Cu o viteză mai mare decât cea a fulgerului, a zburat prin eter şi - pe deasupra capătului celuilalt al continentului Europa - a ajuns în atmosfera pământului, pe care a străbătut-o mai întâi doar la suprafaţă. Dar când, în momentul următor, a pătruns în atmosferă şi a întâlnit rezistenţa tot mai mare a atmosferei din ce în ce mai dense a pământului, viteza lui s-a micşorat foarte mult. Până aici, el a parcurs în doar patru secunde douăzeci de ore de drum. Cu toate acestea, când am ajuns eu la el aproape trecuse de Asia, şi în zece secunde ar fi căzut în marele ocean planetar. Dar aşa a vrut Domnul, să căpătaţi o lămurire şi în privinţa aceasta şi să nu mai credeţi că zboară vreun spirit rău pe deasupra pământului, pentru a-l distruge şi a face pagube oamenilor. Acum îl aveţi în faţa voastră pe «spiritul cel rău» şi puteţi vedea că acesta este un fenomen foarte natural printre corpurile cereşti.”

6. Murel: “Dar cum se face că în aer strălucea atât de puternic, iar acum devine din ce în ce mai mat?”

7. Rafael: “Strălucirea puternică se datorează deplasării rapide prin aer. El se freacă foarte puternic de particulele aerului şi le apasă foarte tare, pentru că acestea nu se pot feri destul de repede din calea sa. Dar aerul, aşa cum e aici, se aprinde dacă e presat sau apăsat prea tare. Şi, pentru că aerul se aprinde pe întreaga traiectorie a unui astfel de meteorit, în punctul în care se află el e întotdeauna o lumină ca de fulger, iar pentru că în spatele lui rămâne un spaţiu gol, fără aer, ai cărui pereţi sunt încă aprinşi, se vede mereu o coadă înflăcărată, care în sine este doar o aparenţă, nu o realitate.

8. Priviţi cât de fierbinte este această masă şi veţi înţelege uşor lucrurile pe care vi le-am explicat acum! Vă mai pot face o demonstraţie, într-un mod foarte natural, şi anume, pot să iau o piatră de aici, să o arunc în aer cu viteza fulgerului, iar, după câteva clipe, spirite care mă slujesc o vor aduce înapoi. Atunci vă veţi putea convinge cum această piatră de doar câteva livre străluceşte la fel de tare cum a strălucit acest meteorit mai înainte.”

9. Spunând aceasta, Rafael a aruncat piatra în aer cu o forţă înspăimântătoare, iar spiritele care-l slujeau au făcut-o să se rotească timp de câteva clipe cu o viteză mai mare decât a fulgerului la o înălţime de numai câţiva stânjeni. Pe lângă faptul că producea un vuiet puternic, ea strălucea atât de tare încât toată zona era luminată până departe ca ziua, iar cei trei nu vedeau altceva decât un cerc luminos ca un soare, deoarece mişcarea era atât de rapidă încât ochiul omenesc nu o putea localiza.

10. După câteva clipe piatra a fost aşezată de spiritele ajutătoare în faţa celor trei privitori, fiind încă foarte fierbinte, şi Rafael a spus: “Acum, după ce aţi urmărit acest experiment rapid şi uşor, găsiţi vreo deosebire între acest meteorit artificial şi cel natural?”

11. Matael: “Nu, este întru totul acelaşi lucru, doar volumul diferă, natural. Dar în mintea mea apare totuşi o întrebare: tu eşti unul dintre cele mai puternice spirite îngereşti şi ştiu, pentru că ne-ai dat deja câteva probe ale indescriptibilelor tale îndemânări şi puteri, că ţi-ar fi foarte uşor să arunci o astfel de piatră cu cea mai incredibilă forţă şi iuţeală, aşa încât aerul, foarte puternic presat din cauza vitezei pietrei, să se încingă şi să încingă în cel mai scurt timp şi piatra. Pentru asta eşti unul dintre cele mai puternice spirite-înger, care ar putea să se joace cu corpurile cosmice cum ne jucăm noi cu alunele, şi ai putea să azvârli într-o clipă chiar şi un soare într-o asemenea adâncime a spaţiului creaţiei, încât unui fulger să-i ia de o sută de mii de ori o sută de mii de ani ca să-l ajungă! Pentru un asemenea experiment ţi-a fost dată aşadar de Dumnezeu forţa, puterea pe care noi n-o putem pricepe încă. Dar cum poate soarele, un corp natural inert, să dezvolte din sine o asemenea forţă?”