1. După ce Matael le-a transmis celor trei acest răspuns pus în inima sa, s-a minunat el însuşi de acest adevăr perceput în el însuşi atât de limpede acum, ca niciodată înainte.

2. Rafael însă i-a spus lui Matael: “Vezi acum cât de treaz este Domnul, chiar dacă trupul Său doarme, şi cum ai primit şi ai înţeles în inima ta cuvintele Sale şi le-ai repetat apoi cu glas tare, prin gura ta de carne?! Iată, în acelaşi fel percepem şi noi cuvântul şi voinţa Domnului în noi, vii şi pline de forţă, şi le percepem astfel încât apoi devenim întru totul cuvântul şi voinţa Sa! Şi, odată ce suntem astfel, suntem şi fapta însăşi realizată prin cuvântul şi voinţa Sa. Suntem aşadar cuvânt, voinţă şi faptă într-o SINGURĂ formă! Înţelegi acum limpede, prietene Matael?”

3. Matael: “Atunci când abia ai căpătat convingerea liniştitoare că înţelegi totul cu o singură privire, apare imediat ceva ce nici măcar în vis nu ţi-a trecut prin minte! Din toate acestea văd că înţelepciunea dumnezeiască este atât de vastă şi atât de adâncă încât niciodată vreun spirit nu o va putea cuprinde în întregime! Prin urmare, vom avea mereu ceva nou de învăţat şi de priceput! Dar e foarte bine aşa!

4. Mie nu mi-ar conveni câtuşi de puţin dacă toate mi-ar fi la fel de limpezi cum Îi sunt Domnului însuşi. Dacă în toată nemărginirea n-ar mai exista nimic necunoscut mie, m-aş sătura foarte curând de viaţă. Aşa, există însă o mulţime nesfârşită de lucruri bine ascunse, pe care nu le vom epuiza niciodată, şi trebuie să mărturisesc deschis că fericirea lui Dumnezeu nu ar fi nicidecum de invidiat dacă toate creaturile şi toţi copiii Săi ar înţelege toate lucrurile la fel de limpede ca El, iar înţelepciunea Sa atotcuprinzătoare, eternă şi nesfârşită ar trebui să-I provoace o plictiseală îngrozitoare dacă ar trebui s-o folosească doar pentru El însuşi!

5. Dar de aceea a umplut El spaţiul nelimitat, cu nenumărate opere care corespund nesfârşitei Sale înţelepciuni şi puteri, şi de aceea a creat fiinţe gânditoare şi înzestrate la rândul lor cu multă înţelepciune. Acestea, mereu pătrunse în cel mai înalt grad de această profunzime a înţelepciunii şi de puterea întru Dumnezeu, cercetează şi admiră mereu profunzimea înţelepciunii şi puterea unicului Creator şi, cu fiecare nouă dezvăluire, sunt iarăşi cuprinse de admiraţie şi de cea mai intensă iubire!

6. Ei bine, acest singur lucru trebuie să fie pentru Dumnezeu fericirea adevărată! Pentru El ca Tată şi Creator al îngerilor, al lumilor şi al oamenilor - doar asta trebuie să fie cea mai mare fericire: să-i facă mereu mai fericiţi pe toţi cei care arată o tot mai adâncă recunoaştere şi iubire faţă de El şi de cuvintele Sale!

7. Şi, ca să pregătească pentru noi, oamenii acestui pământ, pentru voi, îngerii tuturor cerurilor, şi pentru toate creaturile întregii nesfârşiri o fericire din ce în ce mai mare, a venit El însuşi ca om pe acest pământ, pentru a ni se revela, în trupul Său de carne şi sânge, ca un om altui om. Prietene, fiinţă sau înger de la începutul veacului, sau om ca mine, Domnul nu face asta doar de dragul nostru, ci şi de dragul Său, căci, cu timpul, ar trebui să piară de plictiseală dacă şi-ar da seama, în omniscienţa Sa, că, fiind o inteligenţă lipsită de formă, eternă, chiar dacă este desăvârşită, creaturile Sale nu o vor vedea niciodată şi cu atât mai puţin I se vor putea adresa, prin urmare va trebui să le rămână necunoscut!

8. Nu ar fi cât se poate de trist pentru un tată pământean dacă ar avea, să zicem, douăzeci de copii nespus ele drăgălaşi, dar toţi orbi şi surzi, cu care tatăl, oricât de iubitor ar fi, nu ar putea vorbi şi nici nu li s-ar putea arăta ca om?! Încearcă să-ţi imaginezi o asemenea stare de lucruri: un tată deosebit de bogat, cu douăzeci de copii, şi fete şi băieţi, deosebit de frumoşi, dar toţi orbi şi surzi! Oare nu ar cheltui un asemenea tată sumele cele mai mari pentru a-şi face iubiţii copii să vadă şi să audă?! Şi ce tristeţe ar simţi dacă în toată lumea nu ar exista nici un mijloc de a-i ajuta să vadă şi să audă!

9. Acum, ce-i drept, noi, oamenii, ne vedem şi ne auzim între noi, şi ne plăcem unii pe alţii - uneori mai mult decât e nevoie -, aşa încât uneori, lăsându-ne în voia acestei plăceri, putem chiar uita de Creatorul nostru; dar bunul şi sfântul Creator, preaînţeleptul Tată, ar trebui să se lipsească pentru totdeauna de această plăcere sfântă de a fi vreodată recunoscut, auzit şi văzut de copiii Săi! Aşa ceva nici nu se poate imagina în cazul unui Tată etern, stăpânit de cea mai înaltă şi mai curată iubire pentru copiii Săi!

10. Fără îndoială că El tânjeşte să ne vadă pe noi, copiii Săi, ajunşi la acel nivel la care, în ordinea Lui, să devenim capabili să Îl vedem, să Îl iubim şi să ne dezvăluim Lui fără a ne primejdui existenţa - decât să fim nişte copii care nu au încă habar de existenţa fundamentală a Tatălui veşnic.

11. De aceea, cred că nu bat câmpii prea tare dacă spun aşa: nu doar de dragul nostru, ci şi de dragul Său a îmbrăcat Domnul carnea şi sângele şi a coborât astfel pe pământ la noi, copiii Săi încă foarte primitivi! El prevăzuse deja cu multe veacuri înainte ce va face acum, iar noi suntem martorii punerii în aplicare a marelui Plan! Spune-mi, tu, Rafael, dacă am judecat drept sau nu!”