Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 1.5.2024, 03:30
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 24.5.2014, 02:55    Post subject: Capitolul 238 - Cuvântul interior. Motivul întrupării Domnului în om. Reply with quote

Capitolul 238
Cuvântul interior. Motivul întrupării Domnului în om.

1. După ce Matael le-a transmis celor trei acest răspuns pus în inima sa, s-a minunat el însuși de acest adevăr perceput în el însuși atât de limpede acum, ca niciodată înainte.

2. Rafael însă i-a spus lui Matael: “Vezi acum cât de treaz este Domnul, chiar dacă trupul Său doarme, și cum ai primit și ai înțeles în inima ta cuvintele Sale și le-ai repetat apoi cu glas tare, prin gura ta de carne?! Iată, în același fel percepem și noi cuvântul și voința Domnului în noi, vii și pline de forță, și le percepem astfel încât apoi devenim întru totul cuvântul și voința Sa! Și, odată ce suntem astfel, suntem și fapta însăși realizată prin cuvântul și voința Sa. Suntem așadar cuvânt, voință și faptă într-o SINGURĂ formă! Înțelegi acum limpede, prietene Matael?”

3. Matael: “Atunci când abia ai căpătat convingerea liniștitoare că înțelegi totul cu o singură privire, apare imediat ceva ce nici măcar în vis nu ți-a trecut prin minte! Din toate acestea văd că înțelepciunea dumnezeiască este atât de vastă și atât de adâncă încât niciodată vreun spirit nu o va putea cuprinde în întregime! Prin urmare, vom avea mereu ceva nou de învățat și de priceput! Dar e foarte bine așa!

4. Mie nu mi-ar conveni câtuși de puțin dacă toate mi-ar fi la fel de limpezi cum Îi sunt Domnului însuși. Dacă în toată nemărginirea n-ar mai exista nimic necunoscut mie, m-aș sătura foarte curând de viață. Așa, există însă o mulțime nesfârșită de lucruri bine ascunse, pe care nu le vom epuiza niciodată, și trebuie să mărturisesc deschis că fericirea lui Dumnezeu nu ar fi nicidecum de invidiat dacă toate creaturile și toți copiii Săi ar înțelege toate lucrurile la fel de limpede ca El, iar înțelepciunea Sa atotcuprinzătoare, eternă și nesfârșită ar trebui să-I provoace o plictiseală îngrozitoare dacă ar trebui s-o folosească doar pentru El însuși!

5. Dar de aceea a umplut El spațiul nelimitat, cu nenumărate opere care corespund nesfârșitei Sale înțelepciuni și puteri, și de aceea a creat ființe gânditoare și înzestrate la rândul lor cu multă înțelepciune. Acestea, mereu pătrunse în cel mai înalt grad de această profunzime a înțelepciunii și de puterea întru Dumnezeu, cercetează și admiră mereu profunzimea înțelepciunii și puterea unicului Creator și, cu fiecare nouă dezvăluire, sunt iarăși cuprinse de admirație și de cea mai intensă iubire!

6. Ei bine, acest singur lucru trebuie să fie pentru Dumnezeu fericirea adevărată! Pentru El ca Tată și Creator al îngerilor, al lumilor și al oamenilor - doar asta trebuie să fie cea mai mare fericire: să-i facă mereu mai fericiți pe toți cei care arată o tot mai adâncă recunoaștere și iubire față de El și de cuvintele Sale!

7. Și, ca să pregătească pentru noi, oamenii acestui pământ, pentru voi, îngerii tuturor cerurilor, și pentru toate creaturile întregii nesfârșiri o fericire din ce în ce mai mare, a venit El însuși ca om pe acest pământ, pentru a ni se revela, în trupul Său de carne și sânge, ca un om altui om. Prietene, ființă sau înger de la începutul veacului, sau om ca mine, Domnul nu face asta doar de dragul nostru, ci și de dragul Său, căci, cu timpul, ar trebui să piară de plictiseală dacă și-ar da seama, în omnisciența Sa, că, fiind o inteligență lipsită de formă, eternă, chiar dacă este desăvârșită, creaturile Sale nu o vor vedea niciodată și cu atât mai puțin I se vor putea adresa, prin urmare va trebui să le rămână necunoscut!

8. Nu ar fi cât se poate de trist pentru un tată pământean dacă ar avea, să zicem, douăzeci de copii nespus ele drăgălași, dar toți orbi și surzi, cu care tatăl, oricât de iubitor ar fi, nu ar putea vorbi și nici nu li s-ar putea arăta ca om?! Încearcă să-ți imaginezi o asemenea stare de lucruri: un tată deosebit de bogat, cu douăzeci de copii, și fete și băieți, deosebit de frumoși, dar toți orbi și surzi! Oare nu ar cheltui un asemenea tată sumele cele mai mari pentru a-și face iubiții copii să vadă și să audă?! Și ce tristețe ar simți dacă în toată lumea nu ar exista nici un mijloc de a-i ajuta să vadă și să audă!

9. Acum, ce-i drept, noi, oamenii, ne vedem și ne auzim între noi, și ne plăcem unii pe alții - uneori mai mult decât e nevoie -, așa încât uneori, lăsându-ne în voia acestei plăceri, putem chiar uita de Creatorul nostru; dar bunul și sfântul Creator, preaînțeleptul Tată, ar trebui să se lipsească pentru totdeauna de această plăcere sfântă de a fi vreodată recunoscut, auzit și văzut de copiii Săi! Așa ceva nici nu se poate imagina în cazul unui Tată etern, stăpânit de cea mai înaltă și mai curată iubire pentru copiii Săi!

10. Fără îndoială că El tânjește să ne vadă pe noi, copiii Săi, ajunși la acel nivel la care, în ordinea Lui, să devenim capabili să Îl vedem, să Îl iubim și să ne dezvăluim Lui fără a ne primejdui existența - decât să fim niște copii care nu au încă habar de existența fundamentală a Tatălui veșnic.

11. De aceea, cred că nu bat câmpii prea tare dacă spun așa: nu doar de dragul nostru, ci și de dragul Său a îmbrăcat Domnul carnea și sângele și a coborât astfel pe pământ la noi, copiii Săi încă foarte primitivi! El prevăzuse deja cu multe veacuri înainte ce va face acum, iar noi suntem martorii punerii în aplicare a marelui Plan! Spune-mi, tu, Rafael, dacă am judecat drept sau nu!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !