1. Murel a spus: “Da, dar ar fi minunat de bine şi de frumos dacă am şti la ce! Cum ar fi dacă dragul nostru prieten din ceruri ne-ar spune ceva despre Luceafărul de dimineaţă? Pentru că, dacă va fi să-i învăţăm pe alţii despre creaţia vie a lui Dumnezeu, niciodată nu vom putea şti destul! Căci vom avea de-a face cu tot felul de oameni care ne vor descoase în legătură cu tot felul de lucruri. Iar dacă nu vom fi în stare să le dăm lămuriri satisfăcătoare, ei vor fugi de noi, ne vor batjocori şi ne vor dispreţui. In schimb, dacă vom fi în stare să-i luminăm atât cât vor, atunci vor asculta de noi şi în alte privinţe şi ne vor accepta şi Evanghelia! Tu ce i-ai răspunde, Philopold, aceluia care te-ar întreba ce este Luceafărul de dimineaţă?”

2. Philopold' “Prietene! Dacă m-ar întreba asta, i-aş răspunde că va afla răspunsul din interiorul său, prin percepţiile sale interioare, dacă îşi va aranja viaţa conform învăţăturii fericirii cereşti. Iar dacă nu va face asta, toate explicaţiile mele nu-i vor folosi la nimic, pentru că nu va putea crede în nimic cu convingere. O credinţă oarbă nu foloseşte nimănui la nimic; căci astăzi crede, dar mâine vine unul mai puternic şi îl crede pe acela pe cuvânt, şi este limpede că nu cu mai mult folos pentru viaţa sa decât cu o zi înainte, când ne-a crezut pe noi.

3. Omul trebuie astfel îndrumat încât să vadă în el însuşi esenţa lucrurilor apropiate şi a celor îndepărtate, să devină conştient de ele şi să le privească apoi în lumina vie a acestei conştiinţe interioare. Iar dacă ajunge aici, şi acest lucru nu este deloc imposibil, atunci nu mai are nevoie de lecţiile noastre!

4. După părerea mea, noi facem destul dacă îi arătăm omului calea dreaptă şi luminoasă a vieţii. Toate celelalte vor veni apoi de la sine, aşa cum a arătat şi cerescul nostru prieten atunci când a spus că nu trebuie decât să pui sămânţa potrivită în pământ, iar ea va încolţi şi din ea va creste apoi o plantă. Dar pentru noi înşine, pentru întărirea noastră, mesagerul cerului ar putea să ne deschidă ochii în privinţa Luceafărului de dimineaţă, aşa cum cândva a deschis, prin fierea unui peşte, ochii lui Tobias. Căci mie îmi pare a fi acelaşi Rafael care l-a condus cândva pe tânărul Tobias!”

5. Matael: “S-ar putea să ai dreptate! Numele este acelaşi şi înţelepciunea este aceeaşi, astfel că cerescul nostru prieten este un adevărat doctor de ochi şi ne poate lumina în privinţa Luceafărului de dimineaţă, dacă vrea şi dacă are voie! Căci, în cazul lui, totul depinde de voinţa Domnului. El însuşi nu are o voinţă a lui proprie, aşa cum noi avem voinţa noastră proprie şi liberă.”

6. Aici, Rafael a remarcat: “Ai vorbit foarte bine, dar chiar atât de lipsită de libertate nu este nici voinţa mea! Şi eu sunt un vas, nu doar o emanaţie pură a voinţei divine. Simt foarte bine ce vreau şi apoi simt ce vrea Domnul.

7. Dar eu percep voinţa Domnului mai uşor, mai precis şi mai repede decât voi, oamenii, şi supun apoi voinţei Domnului într-o singură clipă şi în totalitate voinţa mea. Din punctul acesta de vedere, pot fi considerat o emanaţie pură a voinţei divine, dar, dincolo de asta, eu am o voinţă complet liberă şi aş putea acţiona, asemenea oamenilor, împotriva voinţei Domnului. Dar aşa ceva nu se poate petrece pentru că eu am înţelepciune într-o măsură atât de mare încât, ca lumină de sine stătătoare desprinsă din lumina primordială, recunosc prea bine dreptatea eternă, inalterabilă, a voinţei dumnezeieşti ca fiind valoarea cea mai înaltă în existenţa tuturor oamenilor, îngerilor şi lumilor, şi de aceea, prin propria mea voinţă nu îndeplinesc decât voinţa dumnezeiască, iar voinţa mea o subordonez întotdeauna în totalitate celei divine.

8. De aceea, dacă doriţi să vă dezvălui tainele Luceafărului de dimineaţă, pe care păgânii îl numesc “Venus”, o pot face din propria mea voinţă, dacă voinţa Domnului nu se opune. Dacă ea s-ar opune totuşi, nu aş dori să vă dau nici o lămurire. Aşadar, ceea ce vă spun vine din propria mea cunoaştere şi înţelepciune, care însă nu poate fi alta decât cea dumnezeiască, pentru că eu sunt pătruns neîncetat de voinţa dumnezeiască, care îmi determină faptele şi vorbele. Aşa încât, dacă voi doriţi să cunoaşteţi Luceafărul de dimineaţă în natură şi în realitate, eu vă voi face pe plac şi vi-l voi arăta.” Cei trei au spus: “Da, preaiubitul nostru prieten din ceruri, aşa să faci!”