(30august 1842)

1. După acest schimb de replici între Abedam şi Enoh, vorbitorul necunoscut s-a întors din nou către Enoh, spunându-i:

2. „Ascultă, dragul meu Enoh, ştiu că ai fost numit principalul slujitor al Domnului. Eu şi fratele meu aici de faţă avem o anumită deosebire de păreri, nu în ceea ce priveşte inimile noastre, ci doar lumina înţelegerii. De aceea, ştiind că datorită iubirii tale supreme pentru Domnul ai fost numit principalul Său slujitor, fiind astfel înzestrat cu lumina cea mai înaltă, am venit la tine ca să ne ajuţi să lămurim această chestiune.

3. Iată în ce constă neînţelegerea noastră: eu afirm că inclusiv omul supus judecăţii este viu, deşi el trăieşte o viaţă supusă coerciţiei, în timp ce omul nesupus judecăţii trăieşte o viaţă perfect liberă, fără nici un fel de coerciţie exterioară.

4. Astfel, o viaţă supusă judecăţii este o viaţă trăită în păcat, în timp ce o viaţă liberă (nesupusă judecăţii) este una trăită în iubire. Altfel spus, nu există moarte, ci doar o diferenţă în calitatea vieţii trăite.

5. Aşa cred eu. Cât despre fratele meu, aici de faţă, iată ce afirmă acesta:

6. O viaţă supusă judecăţii nu poate fi numită viaţă, fiind întru totul sinonimă cu moartea! Căci o viaţă supusă judecăţii este precum o piatră aruncată în aer. Deşi aceasta zboară prin aer la fel ca o pasăre, forţa care o poartă nu este forţa vieţii, ci forţa celui care a aruncat-o, ea nefiind altceva decât un proiectil. Când această forţă îşi va pierde puterea, piatra va cădea imediat la pământ, în timp ce pasărea continuă să poată zbura în orice direcţie doreşte.

7. Chiar dacă piatra ar fi aruncată cu o forţă atât de mare încât ar continua să zboare la infinit prin spaţiul nesfârşit, tot s-ar pune întrebarea dacă ea devine astfel vie, sau rămâne la fel de moartă'.

8. Iată, dragul meu frate Enoh, aceasta este deosebirea de păreri pe care am dori să ne-o lămureşti, dar într-o manieră cât mai clară, astfel încât să înţelegem perfect în ce constă adevărul”.

9. Enoh a început să reflecteze cât se poate de serios, dar nu a reuşit să ajungă la un răspuns la întrebarea pusă de străin. Fiecare din cele două afirmaţii i se păreau la fel de corecte. Oricât de mult le-ar fi comparat între ele, el nu a putut descoperi una care să fie mai adevărată decât cealaltă.

10. De aceea, el şi-a focalizat inima asupra lui Iehova - aşa cum făcea întotdeauna în asemenea ocazii. Răspunsul a venit pe loc, spunându-i că ambele afirmaţii erau corecte.

11. De aceea, Enoh a rămas extrem de stânjenit, neştiind practic ce se răspundă.

12. Străinul nu părea deloc tulburat de această aşteptare, dar Abedam l-a tras din nou de mânecă pe Enoh, spunându-i în şoaptă: „Frate Enoh, cred că de acum înainte numele meu ar trebui să fie Abedam cel Nerod.

13. Gândeşte-te că am fost numit lider al poporului de la apus, adică exact al acelui popor din care provin aceşti doi străini!

14. Cu toată presupusa mea trezire spirituală, doar jumătate din această întrebare ar fi fost suficientă pentru a mă amuţi pentru întreaga eternitate.

15. O, Doamne, ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă cei doi mi-ar fi pus mie întrebarea de mai sus? Cu siguranţă, m-aş fi stins la fel ca o picătură de apă căzută în nisipul fierbinte, când soarele este la amiază.

16. Când te gândeşti că Domnul m-a numit tocmai pe mine ca lider al fraţilor din regiunea de la apus.

17. Frate, dacă asta nu înseamnă să dai de necaz, nu ştiu ce alte probleme aş mai putea avea de acum înainte!

18. Pe de altă parte, El ne-a spus de multe ori că totul depinde de iubire. Cu ajutorul acesteia, vom putea realiza foarte multe lucruri.

19. Frate, îl iubesc - şi L-am iubit întotdeauna - pe Dumnezeu mai presus de orice, la fel ca pe toţi oamenii de pe acest pământ, dar cu toată iubirea mea rămân la fel de ignorant ca întotdeauna!

20. Ce crezi? - Eu sunt de părere că Iehova ne-a trimis acum o nouă piatră de încercare, pentru a ne testa din nou credinţa. Dacă nu ar fi aşa, mi-ar fi imposibil să pun în balanţă prostia mea nemărginită cu sarcina uriaşă pe care am primit-o de la El. Care este părerea ta, dragul meu frate?”

21. Enoh a devenit însă şi mai tulburat, şi abia a reuşit să îngaime câteva cuvinte:

22. „Frate, crede-mă, în marea ta simplitate, tu eşti mai fericit decât voi fi vreodată eu, cu toată presupusa mea înţelepciune.

23. De aceea, răspunsul meu va fi o simplă proclamare a iubirii, refuzând să mai dau curs vreodată unor asemenea întrebări-capcană.

24. Căci fiecare din cele două afirmaţii sunt adevărate, dar există totuşi o mare diferenţă între ele, foarte greu de pus însă în cuvinte.

25. Ce înseamnă viaţa trăită sub puterea judecăţii, prin comparaţie cu moartea?

26. Va trebui să amânăm răspunsul la această întrebare. Până atunci, să ne ocupăm de cei doi; căci nu pot vorbi despre ceea ce nu înţeleg. - Sper că eşti de acord cu mine!”