1. Aceste cuvinte i-au pătruns drept în inimă lui Enoh. El a meditat în sinea sa asupra tuturor cuvintelor rostite de Abedam, dar şi asupra celor rostite de străin.

2. Totul a fost însă în zadar, căci el, pe care îl numisem mare preot, trebuia să treacă printr-un test mai dificil decât ceilalţi.

3. În timp ce străinul vorbea în şoaptă cu Abedam, Enoh s-a folosit de ocazie şi s-a adresat celuilalt străin, pe care l-a întrebat cine este necunoscutul, care era numele acestuia şi de unde primise o înţelepciune atât de divină.

4. Dar celălalt străin i-a replicat: „Cum poţi să mă întrebi aşa ceva?

5. Eu sunt opozantul lui în această dispută, şi ştii foarte bine că după cutumele străvechi opozantul trebuie să tacă atunci când celălalt vorbeşte. Iar dacă partea adversă îl convinge că a greşit, el nu mai are dreptul de a vorbi în continuare.

6. Ascultă, exact acest lucru s-a întâmplat acum. De aceea, potrivit vechii cutume eu nu mai am dreptul să spun nimic în legătură cu el fără permisiunea lui, şi cu atât mai mult ţie, care eşti marele preot consacrat de Domnul Însuşi!

7. Potrivit obiceiului, nu-i poţi forţa pe opozanţi să îşi dezvăluie numele, căci acest lucru poate duce la părtinire.

8. Din acest motiv, opozanţii şi-au ascuns întotdeauna feţele, susţinându-şi tezele cu o voce falsă, monotonă, care să nu poată fi recunoscută.

9. Mai târziu s-a ajuns chiar să nu li se mai permită amândurora să vorbească. Unul dintre ei trebuia să susţină inclusiv teza opozantului său, tocmai pentru a li se păstra ascunsă identitatea, astfel încât judecata la care erau supuşi să fie absolut corectă.

10. Cum poţi să-mi ceri atunci mie, un opozant redus la tăcere, să vorbesc, tocmai tu, care, în calitatea ta de şef al justiţiei, ar trebui să mă pedepseşti dacă ţi-aş cere să-ţi adresez un singur cuvânt?

11. De aceea, nu pot să-ţi dau nici un răspuns.

12. Deşi opozantul meu este cu mult mai înţelept decât mine, sunt şi eu suficient de inteligent ca să nu mă las prins în capcană.

13. Ce am avut de spus, am spus, căci, potrivit vechii cutume, fiecare are dreptul să vorbească în apărarea sa.

14. De aceea, nu te supăra din cauza răspunsului meu, iar dacă doreşti totuşi să mă mai întrebi ceva, fă-o deschis, în fata tuturor, pentru ca toată lumea să ştie că - din ordinul marelui preot - vechea cutumă aplicată în cazul zilei dezbaterilor s-a schimbat”.

15. După acest discurs defensiv, Enoh nu a mai ştiut ce să facă. De aceea, el s-a îndreptat către Adam, cerându-i sfatul.

16. Dar Adam i-a răspuns: „De ce eşti atât de agitat? Acest lucru nu este deloc potrivit pentru un judecător.

17. Rezolvă disputa şi nu te mai gândi la ea.

18. Indiscutabil, înţelepciunea primului vorbitor şi corectitudinea celuilalt - care pe mine unul mă face să cred că este de bună credinţă - sunt absolut uimitoare,

19. Dar nu înţeleg de ce trebuie să fii atât de agitat? Oare nu te-a numit Domnul însuşi principalul învăţător şi preot al acestor oameni? Îndeplineşte-ţi funcţia şi nu mai pune atâta lucrurile la inimă.

20. Disputa a fost rezolvată. Ce doreşti mai mult?

21. Ce îţi pasă ţie că Abedam din regiunea de la apus l-a recunoscut pe străin mai repede decât tine? Mai bine relaxează-te şi slăveşte-L pe Dumnezeu. Acesta este unicul sfat pe care pot să ţi-l dau”.

22. Cuvintele lui Adam l-au mai calmat pe Enoh, dar el nu a putut alunga din inima sa cuvintele lui Abedam şi cele ale străinului. De aceea, el i s-a adresat din nou lui Adam:

23. „Tată, într-o anumită privinţă ai dreptate; dar străinul mi-a cerut în mod explicit să îi hrănesc pe toţi cei flămânzi cu hrana oferită de el. Ce trebuie să fac în acest caz? Cum ar putea acest necunoscut să-mi ceară aşa ceva dacă ar fi un simplu opozant?

24. Cu siguranţă, cazul este foarte dificil, căci omul este prea înţelept pentru a putea fi acuzat de lipsă de respect. Care ar putea fi sursa puterii sale?”

25. De data aceasta, Adam nu a mai avut contraargumente, aşa că i s-a adresat lui Enoh: „Mda, ai dreptate.

26. Cred însă că cel mai bun lucru pe care îl putem face este tot relaxarea. Dacă străinul va dori să fie recunoscut de tine şi de noi ceilalţi, el îşi va revela cu siguranţă identitatea. Dacă nu, nu ne rămâne decât să-L slăvim pe Dumnezeu, căci de la El vin toate încercările.

27. Cel mai bun lucru este să ne supunem voinţei Domnului, oricare ar fi aceasta! Amin”.