Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 27.2.2021, 00:55
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Taina dezvaluita a celor trei zile petrecute de Iisus la templu" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 10.3.2018, 07:18    Post subject: Capitolul 13 Reply with quote

Capitolul 13
Continuarea ședinței. Întrebarea copilului Iisus către slujitorii Templului:
Ce-ați face dacă totuși Eu aș fi Mesia?
Răspunsul precaut al talmudistului Joram referitor la Mesia.

La această replică energică a judecătorului roman toți și-au reluat locurile, vizibil nemulțumiți și au tăcut o vreme.

Deoarece nu Mi s-a mai adresat nici o întrebare m-am dus Eu la ei și le-am spus: Ascultați, pentru că nu vreți să Mă mai întrebați nimic, Mă consider liber să vă pun Eu o scurtă întrebare: Spuneți-mi - dar absolut sincer - ce ați face dacă Eu aș fi într-adevăr făgăduitul Mesia, în jurul căruia s-a purtat ieri toată discuția!

Băiete, băiete, fii atent la ce vorbești, și asta pentru că ești chiar în Templul lui DUMNEZEU, un lăcaș care este atât de sfânt! Ferește-te de a face o asemenea fărădelege!

Atunci Eu i-am replicat: Mai bine ai grijă tu și voi toți să nu faceți din casa Domnului un mormânt ucigaș! Dacă vă întreb ce-ați face dacă eu aș fi totuși acel Mesia făgăduit, nu înseamnă că profanez Templul, pentru că orice om poate să vă pună o asemenea întrebare, fără sfială și fără a păcătui! - Iar voi puteți acum să-mi dați un răspuns condiționat, așa cum și întrebarea mea pentru voi a fost una condiționată!
Atunci se ridică bătrânul talmudist și cabalist cu numele de Joram, care a spus: La DUMNEZEU orice este posibil: dar noi, oamenii, trebuie să fim cu mare atenție și să considerăm ca împlinită o prorocire atât de însemnată, doar dacă toate condițiile privind realizarea făgăduinței sunt îndeplinite și clare pentru toată lumea.

Iar tu, dragă băiatule, ai găsit la profetul Isaia câteva versuri care se potrivesc cu nașterea ta; dar câte lucruri a prorocit acest profet în legătură cu venirea acelui făgăduit Mesia și care ți se potrivesc ție la fel de puțin ca și mie, deși și eu pot susține că sunt un descendent al lui David, înrudit pe departe chiar cu tatăl tău, Iosif, și mai pot să spun că datorită mie Maria, care se afla atunci la Templu, a devenit soția lui. Eu n-am mai văzut de 11 ani pe soții aceștia, pe care-i prețuiesc foarte mult, iar pe tine chiar nu te-am văzut niciodată și presupun că ești primul născut al lui losif din cea de-a doua căsătorie. Așa că eu nu știu despre tine decât ceea ce am auzit ieri din gura ta și de la levitul nostru Barnabe, care este el însuși din Nazaret, ceea ce privește puterea ta deosebită, care, după unele relatări demne de toată încrederea, depășește cu mult tot ceea ce s-a realizat vreodată prin puterea voinței și a credinței, ea este desigur de natură să atragă în mod special atenția asupra ta: dar că această putere neobișnuită ar fi dovada a ceva, nu se poate spune cu precizie, deși - după cum s-a spus - ea nu poate trece nebăgată în seamă atât de oameni, cât și de preoți.

În orice caz, noi știm că Mesia va fi un om ca și noi, doar calitățile și aptitudinile sale vor fi de natură divină, în ceea ce privește aptitudinile tale încă de la această vârstă, ele sunt de asemenea natură că ar putea să facă pe cineva să creadă că vei deveni cu timpul ceva deosebit. Dar, privește, eu sunt deja un om bătrân și am aflat multe în viața mea; de multe ori am descoperit copii cu trăsături și aptitudini ieșite din comun, care mă făceau să zic: Iată, prin acest copil DUMNEZEU ne-a trimis, precis, un nou mare profet. - Dar, pe măsură ce copiii respectivi înaintau în vârstă, toate aceste aptitudini deosebite dispăreau ca și cum n-ar fi existat niciodată, ori se pierdeau pur și simplu, iar copilul respectiv ajungea până la urmă un om absolut obișnuit, ca noi toți, care cunoaștem doar ceea ce am reușit să învățăm și să ne însușim, cu multă osteneală, în ani mulți de muncă obositoare!

Astfel, în cazul meu, ca și în cazul multor alți semeni ai noștri, s-au adeverit cuvintele: Îți vei câștiga pâinea cu sudoarea frunții tale și este posibil ca și ție să-ți se întâmple la fel, iubitul meu văr - după cum s-ar putea și să nu ți se întâmple, noi, oamenii, nu putem ști, nici nu putem hotărî aceasta dinainte. Omului îi trec multe gânduri prin minte, dar să nu uităm că DUMNEZEU este cel care dirijează totul! - Ei, acum iubitul meu văr mai tânăr, poți să-ți continui mai departe observațiile, iar eu îți voi sta cu plăcere la dispoziție!

Eu am răspuns: Dintre toți membrii colegiului, tu îmi ești cel mai simpatic, și știu că azi-noapte ai spus părintelui superior câteva cuvinte frumoase și cinstite despre Mine, ceea ce a deschis puțin ochii părintelui superior în ceea ce privește personalitatea Satanei, făcându-l astfel să înțeleagă - ce-i drept pentru prima dată în viața lui, și destul de vag - teoria atât de importantă a corespondențelor tainice precum și ideea că asemenea fapte bune nu sunt niciodată posibile cu ajutorul unei forțe malefice!

Tu vezi acum că Mie nu-Mi este străin ce ai discutat în secret cu Preotul Superior, așa că poți să-ți închipui, că știu de asemeni foarte bine ce gânduri îi trec acum prin cap Preotului Superior, care se teme că voi da la iveală unele lucruri neplăcute pentru el. Teama lui este, însă, nefondată.

Dacă faptele Mele ar fi săvârșite cumva cu ajutorul lui Belzebut, ei bine, atunci el ar fi fost demult trădat, ba chiar judecat, dar pentru că Eu sunt ajutat în faptele Mele bune de puterea și forța lui DUMNEZEU, care vrea întotdeauna doar binele și niciodată ceva rău, Preotul Superior n-are de ce se teme de Mine, căci, să știți, din partea Mea nu o să i se clintească nici un fir de păr!

Dar, uite, că am pierdut timpul pălăvrăgind tot felul de lucruri inutile, în loc să continuăm să discutăm problema de bază!

Joram a întrebat: Și care ar fi aceasta? Spune tot ce ai de spus, și noi vom încerca să dăm o sentință ușoară pentru că și în spusele tale am descoperit multă. ușurință!
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !