Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 27.2.2021, 01:05
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Taina dezvaluita a celor trei zile petrecute de Iisus la templu" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 10.3.2018, 07:36    Post subject: Capitolul 18 Reply with quote

Capitolul 18
Minunile celor 27 de magicieni din Damasc, povestite de Iisus.
Jena și uimirea lui Barnabe.
Secretul atotștiinței lui Iisus.

(Băiatul Iisus a spus:) Se împlinesc acum exact doi ani de zile de când ai fost la Damasc. Atunci au venit acolo vreo 27 de magicieni din India. Ei au anunțat cu mare vâlvă, cum că în ziua a treia după lună nouă, vor face mari minuni în dumbrava din afara orașului.

Printre aceste minuni preconizate de ei era și următoarea: Cinci dintre magicieni vor scoate din pământ, doar cu ajutorul degetelor și fără vreun efort fizic deosebit, un stâlp greu de peste 1000 de funți, care era înfipt în pământ la o adâncime de peste șapte picioare, deci mai mult din jumătatea lui, pe care apoi îl vor lăsa să plutească liber în aer timp de câteva clipe. Același lucru urmau ei apoi să facă cu o bucată de stâncă mai grea de 10.000 de funți, o greutate care, altfel, n-ar fi putut fi nici măcar clintită din loc de 300 de bărbați dintre cei mai puternici, doar cu forța mâinilor lor. La sfârșit urma să fie readusă la viață, pentru câteva clipe, o cămilă moartă, ba chiar mai trebuia să fie însuflețită o statuie, timp de câteva clipe.

Bineînțeles că, în urma acestor anunțuri, întreg Damascul se afla în dumbrava respectivă în ziua anunțată, ca să asiste la toate aceste minuni. Tu ai fost printre primii, erai în apropierea magicienilor și ai putut vedea totul foarte bine și te-ai minunat foarte tare. Multe dintre numerele cu care ei au început îți erau deja cunoscute de mult, dar când ultimele au fost executate cu o precizie surprinzătoare, ai căscat gura și ochii de uimire și-ai bătut din palme deasupra capului strigând: Este nemaipomenit - încă nu s-a mai întâmplat așa ceva! Aceștia nu sunt oameni, aceștia sunt zei, la care ar trebui să ne închinăm!" Tu te-ai exprimat astfel, mai mult pentru că de față se aflau mai mulți păgâni de vază, veniți în număr mare la această manifestare; dar de fapt te gândeai totuși la Belzebut, de aceea, în sinea ta, ți se făcuse frică!

Acum spui că și în fața minunilor Mele te-a cuprins teamă! Ce deosebiri găsești între minunile Mele de acum și cele văzute de tine acum doi ani în Damasc?

La aceste cuvinte, Barnabe s-a jenat foarte tare și a răspuns abia după o vreme: Dar spune-mi, băiat minunat și misterios, de unde cunoști tu toate acestea?! Tu nu te aflai atunci în orașul acela și, după câte știu, nici altcineva din ținutul tău! Și nici eu nu am povestit nimănui acea încâlceală de minune, cu excepția câtorva colegi de la Templu. Cum ai ajuns, deci, tu să cunoști un secret atât de bine ascuns al meu?

Eu am spus: Poți să fii liniștit - căci nimic nu-mi rămâne necunoscut, dar nu pun nimănui bețe-n roate, căci în realitate fiecare este și rămâne liber să acționeze conform Legilor lui DUMNEZEU sau împotriva lor. Urmările faptelor lor nu depind de puterea voinței Mele, ci de ordinea și sfințenia Legilor lui DUMNEZEU care există atât în natură, cât și în sfera moralității oamenilor.

Dar felul în care eu iau cunoștință despre toate acestea rămâne deocamdată un secret asupra căruia se va arunca o rază de lumină abia peste vreo douăzeci de ani, ca, de altfel, și asupra celorlalte fapte ale Mele. Dacă veți crede că în Mine se află Spiritul lui Mesia în deplinătatea lui, atunci veți înțelege mai repede cum și de unde îmi vine o asemenea putere. Câtă vreme, însă, nu sunteți în stare să acceptați și să credeți, va trebui să așteptați timpul stabilit! Atunci veți înțelege precis, dar cu toate acestea nu veți putea fi asemenea Mie!
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !