Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 27.11.2020, 06:10
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Taina dezvaluita a celor trei zile petrecute de Iisus la templu" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 10.3.2018, 08:18    Post subject: Capitolul 24 Reply with quote

Capitolul 24
Cuvântul lui Joram despre esența lui DUMNEZEU, ca răspuns dat judecătorului roman.

Această cuvântare aspră a judecătorului i-a intrigat rău pe slujitorii Templului și i-a speriat foarte tare, astfel că ei au început să se bâlbâie, în loc să vorbească clar și închegat. Cel mai stăpân pe el s-a dovedit Joram, care s-a ridicat de pe scaunul său, s-a aplecat adânc în fața judecătorului, și apoi a spus:

(Joram a spus): Onorat judecător, foarte sever, dar foarte drept, care ești stăpân peste întreg Ierusalimul și mult în afara lui! Tema privind fața lui DUMNEZEU este pentru noi o problemă dificilă, pentru că în Moise este interzis categoric să ne creem despre el o noțiune concretă sau o imagine! De aceea tu nu vei găsi în Templul nostru nici un tablou, care să permită oamenilor să-și facă o imagine concretă despre DUMNEZEU, ca despre o zeitate care este perceptibilă cu simțurile omenești!

Cu toate acestea, strămoșii noștri - precum Abraham, Isaac și Iacob - au avut deseori vedenii, în care DUMNEZEU l-i s-a înfățișat cu chip omenesc și le-a vorbit, deși, mai târziu, la Moise, se spune: Nimeni nu-l poate vedea pe DUMNEZEU și trăi totodată; căci DUMNEZEU este un foc mistuitor și locuiește într-o lumină de neatins!

Cu toate acestea Moise i-a cerut odată lui DUMNEZEU să-l vadă, chiar dacă asta ar fi însemnat moartea sa în aceeași clipă.

Atunci DUMNEZEU s-a adresat lui Moise pe muntele Sinai: Ascunde-te în această grotă și eu voi trece prin fața ei! Și când te voi striga, să ieși din grotă, iar tu îmi vei vedea spatele!

Este, deci, foarte greu de spus ceva despre aceasta, căci ba se vorbește despre o formă a lui DUMNEZEU, ba nu mai există nici una, ba uneori chiar te așteaptă o pedeapsă, dacă vrei să-ți faci o imagine concretă despre DUMNEZEU, așa că acest lucru nu este posibil, cu toate că sufletul omenesc tânjește mereu după un DUMNEZEU concret, așa că nu poți lua prea mult în nume de rău ideea păgânilor, că și l-au imaginat pe Zeus exact ca pe un om. Noi avem doar cuvântul DUMNEZEU, mai mult de atât nu prea avem!

În ceea ce mă privește pe mine, personal, eu consider că acest băiat este destul de bun și de puternic, ca să fie un zeu. Dar, gândește-te la poporul care respectă învățătura lui Moise și a profeților! Templul reprezintă pentru oameni centrul spiritual, către el își îndreaptă ei dorințele, speranțele, în Templu ei se simt aproape de DUMNEZEU, care le vorbește prin gura Preotului Superior, și tot prin el și ajutoarele sale le ascultă DUMNEZEU rugăciunile! Ia poporului toate acestea și pune în locul lor pe acest băiat divin, și în curând vei avea o revoluție în întreaga țară!

Suntem proști, pentru că suntem nevoiți să fim astfel. Dacă nu așa ar sta lucrurile și dacă viața noastră, ca și bunăstarea și liniștea poporului, nu ar depinde de această stare, noi n-am mai fi fost de mult proști! Sau îți închipui că este chiar așa de ușor să prezinți poporului ceva ce nu se vede și despre care nu-ți poți face o imagine, oricâtă bunăvoință ai avea?!

Eu, din partea mea, cred despre acest băiat același lucru ca tine, dar în fața poporului trebuie să continui cu prostia veche și să nu las să se întrevadă nici cea mai mică urmă, că în sinea mea aș crede cu totul altceva, decât ceea ce afișez în exterior!

Dacă băiatul, cu puterea sa, reușește, cu timpul, să atragă atenția asupra lui, cum a făcut acum cu noi, astfel că lumea să-l recunoască și să-l accepte drept cel care este, atunci va putea termina ușor cu Templul. Dar o stare veche, de fapt, în care se întretaie așa de multe interese, nu poate fi înlăturată pur și simplu, ca o mobilă, pe care poți s-o arunci sau s-o distrugi, fără prea multe menajamente, ca să pui după aceea alta în locul ei.
Aceasta este părerea mea și cred că toți slujitorii Templului sunt de acord cu mine, și mă îndoiesc că cineva m-ar putea contrazice!

Judecătorul a spus: Desigur, contra acestei păreri nu sunt prea multe de spus. Dar o observație poate fi făcută și anume: dacă voi credeți cu adevărat în menirea băiatului acesta ați putea găsi atunci o cale de a atrage atenția poporului asupra băiatului și de a-l arăta că a venit pe lume?!

Joram a spus: Această cerință poate fi considerată modestă și noi credem că în această direcție se poate face ceva! Dar trebuie să ne gândim, că este vorba de un demers destul de îndrăzneț, care ar putea să ne pregătească atât nouă, cât și acestui copil bun, multe neplăceri!

În primul rând că băiatul, mai mult ca sigur că nu va rămâne la Templu, pentru că astăzi sau mâine părinții lui îl vor duce din nou la Nazaret, care se află la o distanță considerabilă de aici, așa că dată fiind această situație, noi nu vom putea să-i trimitem acolo pe toți cei care au de pus întrebări.

În al doilea rând, cred că sute de mii de oameni își vor pune întrebarea, din care motiv băiatul, prorocit de profeți, nu locuiește la Templu, care atunci ar fi singură casă care i se cuvine!

Și ce motiv putem noi atunci invoca în fața poporului, pentru faptul că el preferă Galileea și Nazaretul orașului lui DUMNEZEU? În curând poporul ar spune: Orașul și Templul s-au făcut vinovate de o mare vină: ea trebuie judecată și ispășită!

Deci, pe scurt, oricum am potrivi de atent lucrurile, problema va declanșa o mare agitație printre oameni, care ne-ar da foarte mult de lucru. De aceea, cred eu, că cel mai bun lucru este să nu pomenim deocamdată nimic oamenilor despre asta, și să lăsăm ca băiatul și timpul să rezolve lucrurile.

Orice s-ar mai întâmpla, noi suntem acum deja pregătiți, datorită discuțiilor din aceste trei zile, și ne vom mai pregăti și în continuare, mai bine și mai temeinic! - De altfel, văd că băiatul vrea și el să vorbească și să ne spună ce are de gând, iar voinței lui este greu să te opui!
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !