Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 7.7.2020, 03:24
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 22.3.2018, 19:09    Post subject: Capitolul 259 - Alți incredulii îl recunosc pe Tatăl. Discursul Domnului referitor la diferitele viziuni pe care le au oamenii asupra lui Dumnezeu și la cauzele acestora. Reply with quote

Capitolul 259
Alți incredulii îl recunosc pe Tatăl. Discursul Domnului referitor la diferitele viziuni pe care le au oamenii asupra lui Dumnezeu și la cauzele acestora.
(21 februarie 1843)

1. După această invitație, toți cei prezenți s-au apropiat de Domnul, simțind încă de la prima atingere că afirmația vorbitorului de dinainte era adevărată.

2. Plini de iubire față de omul sărman, au căzut cu toții la picioarele Lui, plângând cu lacrimi de căință și de fericire; și-au ridicat brațele către El și i-au cerut iertare pentru păcatele și pentru orbirea lor, care nu le-a permis să recunoască imensa grație care s-a revărsat asupra lor.

3. Domnul i-a ridicat însă de jos și le-a adresat următoarele cuvinte: „Copilașii Mei, priviți-Mă cu inimile voastre, iar sufletele voastre vor deveni iluminate și vor înțelege că Cel care vă adresează aceste cuvinte sunt Eu, Tatăl vostru din eternitate!

4. Ați venit cu toții la Mine plini de iubire, cu excepția unuia, și M-ați recunoscut ca Dumnezeu și Părinte, dincolo de această ipostază sărmană.

5. Dar Eu vă spun următorul lucru: Eu apar ca un om sărac numai în fața celor săraci; în fața celor bogați le apar infinit de bogat.

6. Voi erați săraci în inimile voastre, aproape complet golite de iubire; de aceea, nu puteam să apar în fața voastră într-o altă ipostază, căci aceasta este reflexia Mea în inimile voastre.

7. Cunoașterea voastră era pe măsura iubirii pe care ați avut-o - săracă. De aceea, nu puteam să Mă revelez vouă altfel decât așa cum Mă percepeați în inimile voastre.

8. Adevăr vă spun: dacă ați fi fost bogați, aș fi apărut în fața voastră într-o altă ipostază! Căci Eu sunt sărac pentru cei săraci, bogat pentru cei bogați, plin de compasiune pentru cei plini de compasiune, blând pentru cei blânzi, bun pentru cei buni, drept pentru cei drepți, plin de grație pentru cei care tânjesc după lumină, ca un Tată plin de iubire pentru cei care Mă iubesc mai presus de orice, atotputernic pentru cei puternici, ca un Judecător pentru cei care au tendința să-i judece pe alții, ca Viață pentru cei vii, ca moarte pentru cei morți, ca un Foc pentru foc, ca o Furtună pentru furtună, ca Mânie divină pentru cei mânioși, ca Judecată pentru judecată, ca un Cer pentru ceruri, ca un Creator pentru ființele create, ca un Părinte pentru copiii Săi, ca un Dumnezeu pentru cei înțelepți, iar pentru frații Mei sunt Eu însumi un Frate adevărat!

9. Altfel spus, Eu sunt totul în toate! Omul Mă percepe în funcție de natura inimii sale, iar Eu îi apar așa cum M-a vizualizat el dintotdeauna în inima sa.

10. Căci nici un om nu are altă putere interioară decât aceea pe care i-am dăruit-o Eu. De dragul independenței sale, i-am dăruit omului un liber arbitru, în fața căruia se supun toate aceste forțe vitale. Ca un fel de al doilea Dumnezeu, acest liber arbitru este complet separat de voința Mea divină atotputernică. La fel sunt însă și iubirea sa, precum și cunoașterea care derivă din ea.

11. De ce am creat omul în această manieră? - Pentru că am dorit să-l creez după chipul și asemănarea Mea, ca o ființă perfectă, urmând ca apoi să se dezvolte independent de Mine, creându-și o imagine asupra Mea în funcție de măsura lui, la fel cum și Eu l-am creat cândva pe el după măsura Mea.

12. În acest fel, omul Mă vede așa cum este el, dar adeseori distorsionează atât de puternic măsura cu care l-am înzestrat încât ceea ce rezultă este o nouă creație, care nu mai seamănă deloc cu cea intenționată de Mine.

13. Așa se face că mulți oameni M-au transformat pe Mine, Iubirea eternă, într-un judecător, într-un Dumnezeu al răzbunării, într-un capricios, într-un înțelept solitar, într-o forță atotputernică și implacabilă, în providență, într-un conducător al lumilor, într-un mare rege, deopotrivă sublim și monstruos, într-un Domn al cerului și al pământului, într-un foc al mâniei, într-o energie eternă și nesfârșită... Unii M-au îngropat chiar în materie, sau M-au confundat chiar cu pântecul lor!

14. Fiecare a făcut din Mine ce a vrut. Din păcate, foarte puțini au fost cei care M-au privit în inimile lor ca un Părinte etern și preaplin de iubire.

15. Iar acum ascultați, copilașii Mei! Omul nu poate trăi de-a pururi pe acest pământ. După ce îl părăsește, în spiritul lui devine evident ce imagine și-a creat despre Mine în timpul vieții sale fizice.

16. Nu vor putea veni însă la Tatăl decât cei care și-au cultivat inimile, invocându-L continuu în această ipostază părintească, căci numai ei vor putea percepe adevărata față, cea primordială, a Tatălui etern.

17. Cât despre ceilalți, care Mi-au deformat imaginea din inimile lor, aceștia vor găsi în lumea cealaltă exact ceea ce au căutat: iubirea va găsi iubire, compasiunea va găsi compasiune, înțelepciunea va găsi înțelepciune, mânia va găsi mânie, cei care i-au judecat pe alții vor găsi un judecător, moartea va găsi moarte, focul va găsi foc, iadul va găsi iad, și așa mai departe.

18. Voi erați săraci; de aceea, am venit la voi sub forma unui om sărac. Deveniți bogați în iubirea voastră față de Mine, dar și față de frații și surorile voastre, iar Eu voi deveni bogat în inimile voastre!

19. În acest fel, când veți veni la Mine pe lumea cealaltă, Mă veți găsi ca un Tată excesiv de bogat.

20. Enoh și Lameh, învățați-i și voi pe copiii Mei această lecție, căci ea reprezintă adevărata școală a vieții eterne, învățați-i pe oameni să-L cunoască pe Tatăl, nu pe Judecător, iar acest pământ va fi eliberat de povara Judecății care apasă asupra lui.

21. Cât despre voi, micuții Mei copilași, faceți același lucru, cu excepția celui despre care am vorbit. Acesta să vină la Mine. Amin”.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !