1. După discursul inspirat al lui Enoh, Lameh s-a îndreptat către el şi i-a spus: „Iubit şi puternic prieten şi frate întru Dumnezeu, Tatăl nostru atotputernic, preasfânt şi preaplin de iubire! Acum, că am terminat cu toate sarcinile pe care ni le-a dat Domnul pentru această zi, nu ştiu ce altceva am putea face decât să-i aducem un mare imn de slavă Tatălui ceresc, dacă nu cumva iubirea ta ne va spune altceva, în numele Domnului”.

2. Enoh i-a răspuns: „Ascultă, dragă prietene şi frate, care este voia Tatălui preasfânt: dorinţa Lui este să mergem cu toţii la culcare, găzduindu-i peste noapte pe toţi oaspeţii aflaţi acum în palatul tău.

3. În ceea ce priveşte ziua de mâine, nu trebuie să ne facem probleme, căci ea va trece de la sine, la fel cum a trecut şi ziua de astăzi.

4. De aceea, vom merge cu toţii la culcare, fără să ne mai facem planuri pentru ziua de mâine. La momentul potrivit, Domnul ne va informa ce avem de făcut.

5. Haide, anunţă-le oaspeţilor dorinţa Tatălui şi dispune pregătirea unor dormitoare curate pentru ei.

6. Eu şi cei şapte fraţi ai mei vom înnopta aici. În ceea ce te priveşte, tu şi cei care îţi sunt dragi puteţi face ce doriţi.

7. Dacă doriţi să rămâneţi cu noi, foarte bine. La fel de bine va fi însă şi dacă veţi dori să înnoptaţi într-o altă cameră, - căci în cazul de faţă, nici una nu este mai bună decât celelalte. Iar acum, să trecem la fapte. Amin”.

8. După aceste cuvinte, Lameh şi-a anunţat imediat oaspeţii că vor înnopta în casa lui, după care l-a rugat pe Terhad să rămână în compania lui.

9. La porunca stăpânului lor, servitorii lui Lameh au venit şi aiu condus, plini de respect, pe oaspeţi în dormitoarele lor; Femeile şi slujnicele au adus pături şi perne frumos mirositoare în camera tronului, amenajând aici un culcuş confortabil pentru înalţii oaspeţi din munţi, inclusiv pentru Lameh şi pentru apropiaţii acestuia, conform dorinţei exprimate de el.

10. Lumânările din naftalină şi torţele au continuat însă să ardă la ferestre, căci în oraşul lui Enoh exista obiceiul ca la fiecare fereastră să fie aşezat un vas din metal sau din lut, umplut cu ulei mineral, din care ieşea un fitil pe care oamenii îl aprindeau, obţinând astfel un fel de lumânare sau de torţă. Lameh l-a întrebat pe Enoh dacă este cazul să stingă torţele.

11. Acesta i-a răspuns însă: „Lasă-le aprinse, căci este mai bine să ne odihnim cu luminile aprinse decât într-un întuneric deplin”.

12. După aceste cuvinte, Lameh şi-a concediat servitorii, nu înainte de a se asigura că aceştia îi vor consacra Domnului ultimul lor gând înainte de culcare.

13. După plecarea servitorilor, Lameh a căzut în genunchi şi s-a rugat Domnului, închinându-i un imn de slavă, cu voce tare.

14. Nimeni nu a comentat, dar imnul lui Lameh părea să nu se mai oprească. Atunci, în încăpere a răsunat vocea familiară a Tatălui, care a spus:

15. „Lameh, cuvintele tale răsună mai frumos în urechile mele decât muzica sferelor din spaţiile infinite, dar chiar mai frumos răsună iubirea care vibrează în inimă decât acest imn glorios! De aceea, lasă-ţi buzele să se odihnească pentru ca apa vie a sufletului tău să se liniştească, devenind precum oglinda unui lac, în care chipul Meu să se poată reflecta, iar tu să-Mi poţi contempla natura!”

16. Atunci, Lameh s-a ridicat, i-a mulţumit Tatălui cel bun pentru mustrarea Sa plină de iubire, după care s-a retras alături de ceilalţi pentru o binemeritată odihnă.