Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 24.4.2024, 23:37
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 23.3.2018, 15:44    Post subject: Capitolul 270 - Oaspeții se odihnesc peste noapte în casa tui Lameh. Răspunsul glorios al Tatălui adresat tui Lameh și referitor la tăcerea interioară din timpul rugăciunii. Reply with quote

Capitolul 270
Oaspeții se odihnesc peste noapte în casa tui Lameh. Răspunsul glorios al Tatălui adresat tui Lameh și referitor la tăcerea interioară din timpul rugăciunii.
(10 martie 1843)

1. După discursul inspirat al lui Enoh, Lameh s-a îndreptat către el și i-a spus: „Iubit și puternic prieten și frate întru Dumnezeu, Tatăl nostru atotputernic, preasfânt și preaplin de iubire! Acum, că am terminat cu toate sarcinile pe care ni le-a dat Domnul pentru această zi, nu știu ce altceva am putea face decât să-i aducem un mare imn de slavă Tatălui ceresc, dacă nu cumva iubirea ta ne va spune altceva, în numele Domnului”.

2. Enoh i-a răspuns: „Ascultă, dragă prietene și frate, care este voia Tatălui preasfânt: dorința Lui este să mergem cu toții la culcare, găzduindu-i peste noapte pe toți oaspeții aflați acum în palatul tău.

3. În ceea ce privește ziua de mâine, nu trebuie să ne facem probleme, căci ea va trece de la sine, la fel cum a trecut și ziua de astăzi.

4. De aceea, vom merge cu toții la culcare, fără să ne mai facem planuri pentru ziua de mâine. La momentul potrivit, Domnul ne va informa ce avem de făcut.

5. Haide, anunță-le oaspeților dorința Tatălui și dispune pregătirea unor dormitoare curate pentru ei.

6. Eu și cei șapte frați ai mei vom înnopta aici. În ceea ce te privește, tu și cei care îți sunt dragi puteți face ce doriți.

7. Dacă doriți să rămâneți cu noi, foarte bine. La fel de bine va fi însă și dacă veți dori să înnoptați într-o altă cameră, - căci în cazul de față, nici una nu este mai bună decât celelalte. Iar acum, să trecem la fapte. Amin”.

8. După aceste cuvinte, Lameh și-a anunțat imediat oaspeții că vor înnopta în casa lui, după care l-a rugat pe Terhad să rămână în compania lui.

9. La porunca stăpânului lor, servitorii lui Lameh au venit și aiu condus, plini de respect, pe oaspeți în dormitoarele lor; Femeile și slujnicele au adus pături și perne frumos mirositoare în camera tronului, amenajând aici un culcuș confortabil pentru înalții oaspeți din munți, inclusiv pentru Lameh și pentru apropiații acestuia, conform dorinței exprimate de el.

10. Lumânările din naftalină și torțele au continuat însă să ardă la ferestre, căci în orașul lui Enoh exista obiceiul ca la fiecare fereastră să fie așezat un vas din metal sau din lut, umplut cu ulei mineral, din care ieșea un fitil pe care oamenii îl aprindeau, obținând astfel un fel de lumânare sau de torță. Lameh l-a întrebat pe Enoh dacă este cazul să stingă torțele.

11. Acesta i-a răspuns însă: „Lasă-le aprinse, căci este mai bine să ne odihnim cu luminile aprinse decât într-un întuneric deplin”.

12. După aceste cuvinte, Lameh și-a concediat servitorii, nu înainte de a se asigura că aceștia îi vor consacra Domnului ultimul lor gând înainte de culcare.

13. După plecarea servitorilor, Lameh a căzut în genunchi și s-a rugat Domnului, închinându-i un imn de slavă, cu voce tare.

14. Nimeni nu a comentat, dar imnul lui Lameh părea să nu se mai oprească. Atunci, în încăpere a răsunat vocea familiară a Tatălui, care a spus:

15. „Lameh, cuvintele tale răsună mai frumos în urechile mele decât muzica sferelor din spațiile infinite, dar chiar mai frumos răsună iubirea care vibrează în inimă decât acest imn glorios! De aceea, lasă-ți buzele să se odihnească pentru ca apa vie a sufletului tău să se liniștească, devenind precum oglinda unui lac, în care chipul Meu să se poată reflecta, iar tu să-Mi poți contempla natura!”

16. Atunci, Lameh s-a ridicat, i-a mulțumit Tatălui cel bun pentru mustrarea Sa plină de iubire, după care s-a retras alături de ceilalți pentru o binemeritată odihnă.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !