1. Între timp, Enoh, Kisehel, Sethlahem, Joram şi cei patru fraţi, pe nume Hil, Bael, Julel şi Darei, au fost transportaţi de puterea Domnului la câteva mii de paşi în afara oraşului, la poalele munţilor sacri.

2. De aici ei au fost nevoiţi să îşi continue drumul pe jos, bazându-se pe propriile lor puteri.

3. Pe la jumătatea distanţei, pe când treceau prin faţa unei peşteri mari, din ea s-a târât afară un dragon imens, care le-a blocat calea.

4. Viziunea era teribilă, căci dragonul părea atât de puternic încât ar fi putut înghiţi cu totul munţii din faţa sa. Ochii săi străluceau ca metalul incandescent, iar între fălcile sale se ascundea un întreg abis, din care ieşeau flăcări şi fum. Forma capului era ca de lup, dar avea dimensiunea unui bou uriaş. Avea un gât ca de leviatan - cel mai mare şi mai puternic monstru al oceanului. Corpul său, acoperit cu solzi puternici şi cu nişte aripioare ca de peşte, avea o circumferinţă de 666 de metri. Picioarele sale păreau nişte stejari dezrădăcinaţi, iar coada, cu o lungime tot de 666 de metri şi acoperită cu solzi, era despicată în şapte.

5. Priveliştea era într-adevăr înspăimântătoare, cu atât mai mult cu cât dragonul părea că doreşte să-i ucidă pe călători, sau cel puţin să-i pună la încercare.

6. Enoh a văzut imediat natura malefică a monstrului, căruia i-a adresat următoarele cuvinte: „Ascultă, gunoi al creaţiei, care ţi-ai asumat această formă fantomatică. Ştiu foarte bine cine eşti şi care este intenţia ta! Pe mine nu mă poţi amăgi, la fel cum nu ai reuşit nici până acum! Căci iubirea mea pentru Dumnezeu este mai mare decât puterea ta, iar din ea se naşte o lumină sfântă, în care te pot vedea în toată goliciunea ta malefică. Tocmai această răutate a ta se dovedeşte o imensă slăbiciune, pe care iubirea mea o poate alunga cu o singură suflare.

7. Am dorit să îţi spun aceste lucruri încă de la bun început, ca să ştii în faţa cui te afli! Eu, Enoh, unicul Mare Preot al lui Dumnezeu pe pământ, îţi poruncesc în numele acestui Dumnezeu - al meu şi al tău, deopotrivă - să părăseşti acest loc şi să te scufunzi în oceanul răutăţii tale infinite, fără a mai avea vreodată dreptul să vizitezi această regiune. Vei rămâne de-a pururi proscris acolo, în noroiul răutăţii tale, savurându-ţi propria ură.

8. Haide, dispari şi nu-ţi asuma riscul de a fi atins de degetul meu mic, căci ştii foarte bine ce durere îţi poate provoca această atingere! - Iar acum, dispari, în numele Domnului! Amin”.

9. Dragonul s-a întors însă către Enoh şi i-a vorbit cu vocea unei prostituate: „Da, Enoh, te cunosc de multă vreme, la fel cum vă cunosc pe toţi, căci eu sunt solul pe care păşiţi dintotdeauna!

10. Pe vremea când soarele nu exista încă pe firmament, iar lucrurile şi fiinţele de toate felurile nu apăruseră încă, eu existam deja, ca primă emanaţie a lui Dumnezeu. Divinitatea s-a divizat, iar eu am fost lumina ei; iar Dumnezeu a văzut că lumina Sa era mai puternică decât El, motiv pentru care s-a înspăimântat în faţa puterii sale.

11. El a lăsat totuşi lumina să strălucească din ce în ce mai puternic, în speranţa că aceasta îşi va pierde puterea şi va slăbi în intensitate, permiţându-i să îşi redobândească întreaga putere primordială a naturii Sale.

12. Dar eu, lumina liberă a lui Dumnezeu, am înţeles cu uşurinţă planul primordial al Divinităţii şi mi-am dat seama că oricât de mare ar fi puterea mea, nu mă voi putea opune niciodată puterii Sale absolute. De aceea, i-am vorbit cu vocea cea mai blândă:

13. „Ascultă, Cauză Primă a mea, eternă şi invincibilă! Întrucât văd că Te temi de puterea mea, ca şi cum aceasta ar fi mai mare decât a Ta, deşi Tu ai fost Acela care mi-a dat viaţă, ia această lumină de la mine şi îngăduie-mi doar să duc o existenţă opusă Ţie, care să Ţi se poată împotrivi!”

14. Dar, în loc să-mi îndeplinească dorinţa, Dumnezeu s-a mâniat pe mine. El a creat alte fiinţe din propria Lui existenţă, trimiţându-le împotriva mea, cu scopul de a mă izgoni în propriul meu centru, eliberând astfel universul.

15. Am fost astfel pe nedrept întemniţat. Mi s-a luat tot ce aveam, lăsându-mi-se nu-mai esenţa personală, respectiv ceea ce vezi în faţa ta, adică această formă mizerabilă, la care se adaugă amintirea a ceea ce am fost cândva şi dorinţa de a face rău până când circumstanţe mai favorabile îmi vor permite să redevin cine am fost. Mi s-a permis recunoaşterea plenară a voinţei divine, dar am fost supus constrângerii unei intenţii mereu greşite.

16. Am ajuns astfel o fiinţă veşnic blestemată, absolut pe nedrept, pentru simplul motiv că aşa doreşte mânia lui Dumnezeu. Din această cauză am ajuns un diavol care trebuie să sufere de-a pururi, blestemat de toate creaturile, pentru că aşa doreşte Dumnezeu, în mânia Lui faţă de mine.

17. O, Enoh, sunt foarte nefericit! Sunt nevoit să sufăr de-a pururi, fără a putea face ceva pentru a schimba această situaţie. Nu mi se permite şansa să mă pot întoarce de unde am plecat, sau să renunţ la această formă. Sunt nevoit să mint şi să înşel, pentru ca Dumnezeu să aibă astfel posibilitatea să se răzbune şi mai cumplit pe mine. Mi se permite să văd binele şi adevărul, dar sunt silit să comit exclusiv răul, din cauza mâniei mele înnăscute, singura care mi-a mai fost lăsată, pentru ca astfel pedeapsa mea să continue la infinit.

18. O, Enoh, cumplită stare! Oare nimănui nu o să i se facă vreodată milă de mine?

19. O, Enoh, nu mă alunga de aici! Nu spori nefericirea mea, şi aşa destul de mare! Dacă îţi stă în puteri, distruge-mă de-a pururi, iar această dispariţie a mea va fi eterna mea mulţumire pentru gestul tău!”