1. Aceste cuvinte ar fi putut-o costa însăşi viaţa pe Mira, dacă nu s-ar fi aflat în prezenţa Domnului, căci iubirea ei pentru El, ţinută mult timp ascunsă, a explodat acum cu toată forţa, deşi corpul ei nu era încă pregătit pentru acest lucru. De aceea, Mira a căzut cu faţa la pământ, fără suflare.

2. Dar o singură atingere cu degetul a Domnului a fost suficientă să o trezească din nou la viaţă, ba chiar la o viaţă cu totul nouă, aşa cum nu a mai simţit vreodată până atunci.

3. Acest fenomen a fost cât se poate de benefic pentru Mira, având loc în conformitate cu ordinea Mea divină; căci omul trebuie să moară mai întâi faţă de lumea exterioară pentru a putea primi şi suporta în fiinţa sa întreaga plenitudine şi forţă dătătoare de viaţă a iubirii Mele.

4. Când Mira s-a trezit din somnul ei de moarte, reînviată de iubirea pe care Mi-o purta, ea a început să plângă, dând frâu liber sentimentelor copleşitoare care o animau. Gura ei era incapabilă să rostească vreun cuvânt, dar întreaga ei fiinţă era extrem de grăitoare, spunând mai multe decât ar putea afla cineva chiar citind toate cărţile din lume. Cuvântul suprem pe care îl rostea fiinţa ei nu poate fi comparat cu nici un altul. Numele lui era iubire, adică iubirea cea mai pură, mai autentică şi mai vie pentru Dumnezeu.

5. Acest cuvânt suprem, mai presus de oricare altul, a penetrat întreaga fiinţă a Mirei, generând acea cascadă de lacrimi născute din preaplinul inimii ei. Aceste lacrimi, mai scânteietoare decât diamantele, Mi-au umezit picioarele, iar semnificaţia lor era mai profundă decât cunoaşterea oferită de toate tratatele filozofice ale lumii.

6. Adevăr vă spun: lacrimile unui păcătos care se căieşte şi se închină la picioarele Mele cu toată iubirea sunt mai valoroase pentru mântuirea lui decât dacă ar obţine cadou o mie de lumi pentru propria sa plăcere!

7. De altfel, Mira nu a fost niciodată o păcătoasă. De aceea, iubirea ei năvalnică semăna cu focul unui soare central, iar lacrimile ei cu nişte stele obişnuite care iluminează şi dau viaţă planetelor de pe orbitele lor.

8. Plină cu o astfel de iubire, Mira şi-a luat inima în dinţi şi Mi-a aruncat o privire, Mie, Tatălui preasfânt şi preaplin de iubire, cu o intensitate şi o strălucire pe care nimeni altcineva decât Mine nu ar fi putut-o suporta. Chiar şi inima Mea a simţit pentru o clipă nevoia să se retragă pentru o scurtă vreme, din anumite motive pline de înţelepciune, legate strict de miracolul iubirii.

9. Dacă Mi-aş fi dat la rândul Meu frâu liber iubirii ce i-o purtam, aceasta ar fi inflamat într-o asemenea măsură iubirea Mirei încât trupul ei ar fi luat foc, datorită propriei sale ardori.

10. De aceea, am preferat să devin invizibil pentru un scurt interval de timp, în care M-am văzut cu Enoh, singurul capabil să Mă perceapă dintre bărbaţii de afară. L-am învăţat cu această ocazie ce să le spună femeilor aflate în stare de şoc, astfel încât să Mă poată recunoaşte, dar fără a repeta fenomenul care s-a petrecut în colibă (legat de moartea Mirei).

11. Aceasta este inclusiv explicaţia pentru care eram nevoit să apar şi să dispar succesiv din viaţa părinţilor patriarhi, căci iubirea lor pentru Mine era încă imatură, făcându-i să se inflameze atât de puternic în prezenţa Mea, încât aceasta le era foarte greu de suportat.

12. Constatând dispariţia Mea intempestivă, aprinsele Mele admiratoare din interiorul colibei s-au mai calmat, furtuna de foc a iubirii lor pentru Mine liniştindu-se într-o oarecare măsură. Cele cinci femei s-au privit cu ochii măriţi de uimire şi s-au întrebat una pe cealaltă: „Ce s-a întâmplat? Unde este El? De ce a dispărut atât de brusc? Ceva mai devreme dorea să ne vorbească despre soare, ia acum, când inimile noastre s-au aprins la fel ca un astru solar, a dispărut fără urmă! Foarte ciudat! Ori de câte ori dorim să ne topim de tot în El, dispare complet!”

13. Singură Mira a remarcat: „Chiar dacă ochii mei nu îl mai pot vedea, inima mea este plină cu prezenţa Sa, iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât aş fi putut spera vreodată să obţin, eu, o păcătoasă atât de mare în faţa Lui!

14. Mie îmi este suficient faptul că îl pot iubi, căci sunt conştientă că prezenţa Lui în formă vizibilă în faţa noastră, a muritorilor de rând, reprezintă o graţie rară, iar lucrurile nu pot sta altfel!

15. Dacă s-ar afla tot timpul printre noi, îmbrăcat în această formă umană, noi nu am mai şti ce să facem din cauza intensităţii mereu în creştere a iubirii noastre faţă de El. Sau poate că ne-am obişnui atât de mult cu El încât am ajunge să îl confundăm cu unul din semenii noştri!

16. De altfel, El ştie cel mai bine de ce avem nevoie noi: pleacă atunci când este cazul, şi revine la momentul oportun!”

17. Chiar în acest moment, Domnul şi-a făcut din nou apariţia şi i-a spus Mirei: „Ai perfectă dreptate! Aşa cum spuneai: Domnul pleacă şi se întoarce, dar numai pentru binele vostru suprem! Iar acum, El este din nou în faţa voastră, după cum puteţi vedea!”

18. Cele cinci femei celeste au scos un strigăt de bucurie şi au căzut la picioarele Domnului.

19. El le-a ridicat însă imediat şi a luat loc la masă, alături de ele, după care i s-a adresat Puristei: „Du-te şi vezi ce se întâmplă cu mâncarea care fierbe în oală. De asemenea, aţâţă mai bine focul, căci arde prea tare într-o parte şi aproape deloc în partea opusă! Când părinţii patriarhi vor sosi în colibă, mâncarea va trebui să fie gata. De aceea, haide, draga Mea copilă, treci la treabă!”

20. Purista s-a îndreptat imediat spre sobă şi a făcut ce i s-a spus. A constatat imediat că fructele puse la copt erau deja înmuiate, aşa că i le-a arătat Domnului.

21. Domnul: „Foarte bine. Poţi să le aduci, iar tu, Mira, ieşi şi anunţă-i pe părinţii patriarhi că masa este gata şi că pot intra în colibă! Aşa să fie! Amin”.