1. Văzând cum cerurile se deschid în faţa lor, părinţii patriarhi au fost cuprinşi de o mare bucurie. Adam şi Eva s-au îndreptat în grabă către Abel, Seth către Sehel, iar Ghemela către Zuriel, şi cu toţii au vorbit despre aspectele spirituale şi despre viaţa perfectă şi liberă a spiritelor în lumea de dincolo, într-o stare de binecuvântare desăvârşită.

2. Seth l-a întrebat pe Sehel: „Fiul meu, cum te-ai simţit după ce Domnul ţi-a dezagregat trupul fizic, făcându-te să părăseşti această lume?”

3. Sehel i-a răspuns: „Domnul fie cu tine! – Iniţial, m-am trezit într-un spaţiu vid, animat de un suflu. Am simţit cum eterul este tulburat de un freamăt, care a rupt centura solară, după care am devenit complet liber, ca o viaţă eternă, trăită în infinitate.

4. De îndată ce m-am transformat în lumină, am penetrat întregul univers, iar această lumină a pătruns în toate fiinţele, descompunându-le. În ele s-a trezit atunci o Viaţă nouă, trăită într-o luciditate supremă. Iar la rădăcina acestei lumini era Tatăl, şi Viaţa Sa era însăşi Viaţa luminii.

5. Am intrat astfel într-o stare de unitate perfectă cu tot ceea ce există, care îmi permite să duc o viaţă eternă, luminoasă şi atotputernică, a cărei sursă este Viaţa născută din Dumnezeu.

6. Cam aşa s-au petrecut lucrurile, părinte Seth, şi la fel se vor petrece ele în eternitate cu toate spiritele care vor trece marele prag. Căci fiecare secundă a viitorului respiră o viaţă chiar mai perfectă decât cea precedentă.

7. Crede-mă, părinte Seth: ceea ce vezi şi auzi acum nu reprezintă o iluzie a simţurilor tale sau un defect de auz, ci adevărul cel mai pur cu putinţă şi realitatea supremă. În schimb, ceea ce percepi în realitatea exterioară nu reprezintă decât scoarţa arborelui, învelişul grosier care ascunde în sine miezul adevărului suprem. Prin comparaţie cu adevărata realitate, ea nu reprezintă decât un pământ cu suprafaţa acoperită de o ceaţă groasă, întunecată, prin care nu se poate vedea nimic.

8. Iată, acolo, a continuat Sehel, arătând către Domnul, o, părinte Seth, acolo se află Viaţa întregii vieţi şi Lumina oricărei lumini, în toată plenitudinea ei.

9. Ascultă Cuvântul Său, căci acesta stă la baza întregii existenţe! Din acest Cuvânt ne-am născut eu şi cu tine, căci El reprezintă sursa vieţii oricărei entităţi.

10. Atunci când vorbeşte El, fiecare din cuvintele Sale dă viaţă unor creaţii substanţiale de o profunzime fără egal, şi noi cohorte de sori şi de planete îşi încep pentru prima oară mişcarea de revoluţie pe orbitele lor, care va continua apoi la nesfârşit.

11. De aceea, ascultaţi cu cea mai mare atenţie tot ce vă spune Tatăl ceresc şi nu mai uitaţi apoi nici o clipă cuvintele Sale. Numai în acest fel vă veţi da seama că cel care posedă în conştiinţa sa Cuvântul Tatălui posedă în egală măsură şi Viaţa eternă.

12. Căci Cuvântul Lui este dătător de Viaţă, iar tonalitatea discursului Său este însăşi temelia tuturor lucrurilor.

13. Lui îi aparţin pentru totdeauna întreaga slavă, întreaga glorie şi întreaga iubire pe care i-o datorează creaturile Sale! Amin”.

14. Cuvintele lui Sehel au produs o mare impresie asupra întregii asistenţe, care s-a grăbit să îl slăvească pe Domnul Vieţii pentru graţia de a le fi dăruit îngerilor Săi o astfel de înţelepciune şi o putere atât de mare.

15. În continuare, Adam l-a întrebat pe Abel: „Fiul meu mult iubit, pe care l-am deplâns atâta vreme, vrei să ne spui şi tu câteva cuvinte, asemănătoare celor rostite de Sehel, care au măturat în calea lor toate îndoielile noastre, ca un fluviu atotputernic?”

16. Abel i-a răspuns: „Părinte terestru al fiinţei umane! Nu se pune problema că aceste cuvinte i-ar aparţine lui Sehel sau mie, căci totul, dar absolut totul vine de la Dumnezeu, Tatăl etern şi preasfânt. Cuvintele noastre îi aparţin de fapt Lui, aşa cum voinţa Lui sfântă se manifestă prin noi!

17. Căci pentru spirit nu există un alt cuvânt decât cel al Tatălui, la fel cum nu există nici o altă viaţă decât a Lui.

18. Cel care trăieşte întru Dumnezeu rosteşte cuvintele Acestuia. El nu poate exprima decât cuvintele Vieţii care provin de la Domnul Vieţii!

19. Dacă cineva se ridică şi spune: ‚Mi-am semănat propriul teren!’, el se dovedeşte un mincinos la fel de mare ca şi bătrânul Dragon care îşi arogă imensa compasiune a Tatălui, pretinzând că: ‚Eu sunt stăpânul lui Dumnezeu şi îl pot înfrânge oricând doresc!’, deşi nu este în sine decât o creatură, şi încă cea mai rătăcită dintre toate.

20. Vezi tu, tată, este foarte uşor pentru un spirit pur să vorbească şi să acţioneze cu toată forţa şi puterea Domnului, căci aceste spirite îl iubesc mai presus de orice, trăiesc şi respiră la unison cu El, fiind în acelaşi timp absolut libere. De aceea, Lui şi numai Lui în datorăm cu toţii întreaga noastră iubire! Amin”.

21. Acest discurs a avut darul să trezească în Adam cele mai nobile sentimente, aducând totodată lacrimi de iubire în ochii Evei. Mişcat la culme, Adam a strigat: „O, Doamne, Părinte preasfânt, deşi mă bucur că trăiesc încă în mijlocul copiilor mei de pe pământ, îţi mărturisesc că aş prefera de o mie de ori să ajung acolo unde se află Abel al meu, care este mai întâi de toate al Tău!”

22. Domnul i-a răspuns: „Mai ai puţină răbdare şi te vei putea bucura de pacea pe care o meriţi! Amin”.

23. Adam L-a întrebat: „Ce trebuie să înţeleg prin termenul de ‚pace’?”

24. Domnul: „Pacea este învierea spiritului întru Viaţa eternă, a cărei sursă se află în Mine!

25. Adevăr îţi spun: vei fi nevoit să rămâi pe pământ până când Eu voi învia în tine. În acel moment, vei învia tu însuţi, trezindu-te în lumina Vieţii Mele şi în trupul Iubirii şi al Cuvântului care se nasc din Mine!

26. De aceea, linişteşte-te! Mănâncă şi bea, până când trupul Meu şi sângele Meu îţi vor trezi spiritul! Amin”.