Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 30.3.2024, 01:26
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 26.6.2018, 03:38    Post subject: Capitolul 25 Reply with quote

Capitolul 25
Lameh întreabă cum este posibil ca Satana, deși a fost creată de Dumnezeu, să fie atât de rea. Domnul îi răspunde printr-o parabolă.
(26 aprilie 1843)

1. În continuare, Lameh s-a apropiat la rândul lui de Domnul și L-a rugat să îi răspundă la întrebarea care îl tulbura.

2. Domnul i-a răspuns: „Știu despre ce este vorba. Enoh știe și el, dar Kisehel nu este încă în stare să contemple profunzimile cele mai intime ale vieții tale. De aceea, spune ce ai de spus cu voce tare. Haide, spune-ne tuturor ce anume te preocupă”.

3. Cu inima plină de iubire, Lameh i-a mulțumit Domnului pentru grația acordată și i-a pus următoarea întrebare:

4. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, de o bunătate inexprimabilă! Tu ai creat-o pe Satana din însăși esența Ta, nu dintr-o esență străină! Cum se face în acest caz că această ființă, care este în întregime creația Ta, poate fi de o răutate atât de inimaginabilă, de vreme ce tot ce există în Tine nu poate fi altfel decât bun, căci Tu Însuți ești de o bunătate infinită, fiind așadar absolut exclus ca din Tine să poată ieși ceva rău?!

5. Văzând răutatea incredibilă a Satanei, pur și simplu nu pot să-mi explic acest lucru. Acesta este lucrul care mă nedumerește, și întrebarea mea mi se pare întru totul justificată. Dacă mi-ai putea lămuri acest subiect, cu siguranță mintea mea s-ar liniști de tot!”

6. Ca răspuns la această întrebare nu lipsită de temei, Domnul i-a spus lui Lameh: „Dacă privești această chestiune doar dintr-o perspectivă umană, Mă tem că ea nu poate avea o soluție. Dacă o vei privi însă dintr-o perspectivă pur spirituală, aspectul ei aparent inexplicabil va dispărea pe loc și vei putea vedea soluția ei la fel de clar cum vezi lumina soarelui într-o dimineață strălucitoare și pură.

7. Din păcate, îmi este greu să-ți explic această problemă într-un limbaj pe înțelesul tău, căci ea îmi atinge profunzimile ultime ale înțelepciunii Mele, care este absolut infinită.

8. Ca să înțelegi totuși cât de cât despre ce este vorba, îți voi spune o parabolă. Cu cât vei medita mai intens asupra sensului ei, cu atât mai clar vei înțelege spiritul adevărului ce acoperă acest mister de o profunzime fără limite. Ascultă deci:

9. Un om de o mare înțelepciune și de o bunătate infinită a conceput un plan. El și-a propus să își ia o nevastă și să facă împreună cu ea copii care să-i semene întru totul, cu scopul de a le transmite lor imensele comori și bogățiile nelimitate pe care le avea, astfel încât aceștia să se foloseasc㠖 fiecare în felul lui – de ele.

10. În sine, proiectul era excelent, dar cum l-ar fi putut duce el la îndeplinire, de vreme ce pe întreg întinsul teritoriilor sale, altminteri foarte extinse, nu exista nici o ființă feminină?

11. Ce poate face în acest caz omul nostru, a cărui înțelepciune este nelimitată? – El nu mai stă pe gânduri și își spune:

12. ‚Ce rost are să mai caut prin teritoriile mele atât de extinse, când posed deja în mine ceea ce doresc să găsesc: iubirea, înțelepciunea și puterea care decurge din primele două.

13. De aceea, îmi propun să îmi creez eu însumi o soție care să fie la unison cu mine în toate privințele! Doar am creat deja atâtea alte lucruri cu ajutorul forțelor mele, iar acestea au dăinuit. Nu văd de ce nu mi-ar reuși și crearea unei soții perfecte!

14. Voi concepe așadar o idee care să se identifice perfect cu mine și care să corespundă voinței mele ferme. În acest fel, nu voi mai fi nevoit să caut în altă parte ceea ce nu există și nu poate exista în afara mea!’

15. Zis și făcut. În scurt timp, în fața creatorului nostru apare o creație absolut minunată! Cel care i-a dat viață, creatorul plin de înțelepciune și de putere, o contemplă cu o satisfacție imensă.

16. Dar opera sa nu reprezintă încă decât o mașinărie, fiind lipsită de o voință proprie, și deci moartă. Ea nu face altceva decât ceea ce o pune stăpânul său să facă și nu rostește alte cuvinte decât cele pe care i le pune acesta în gură.

17. Ghidat de înțelepciunea sa, omul reflectează o vreme, după care conchide: ‚Am creat ce mi-am dorit, dar creația mea nu reprezintă decât o reflexie a mea! Dacă o voi lăsa așa, satisfacția pe care mi-o va oferi va fi minoră. Dacă îi voi dărui însă o viață proprie, liberă și independentă, trebuie să accept din start riscul că ea se poate îndepărta de mine și poate acționa așa cum vrea ea, nu cum doresc eu.

18. Pe de altă parte, puterea mea se întinde asupra întregului teritoriu care există. De aceea, dacă ea va depăși limitele pe care i le voi trasa, voi ști ce am de făcut; căci ea va rămâne de-a pururi opera mea!”

19. Așa și-a spus în sinea sa omul nostru plin de înțelepciune, după care a acționat așa cum și-a propus.

20. El i-a dăruit operei sale o libertate deplină de comportament. Femeia s-a putut mișca și a putut vorbi liber, independent de dorințele creatorului ei. A fost un mare triumf pentru creatorul nostru să vadă că femeia creată de el poate desfășura o activitate autonomă de a lui, fiind plină de vitalitate, dar fără să părăsească vreodată sfera voinței creatorului ei.

21. Omul nostru nu s-a limitat însă la atâta, ci și-a propus ceva mai mult: să îi dăruiască operei sale o libertate totală de mișcare și de voință, care să-i permită acesteia să se bucure de o educație personală, precum și de o întreagă gamă de experiențe.

22. Această educație continuă inclusiv la ora actuală, iar creația noilor opere nu are alt scop decât acest proces educativ. Cât despre creatorul nostru, acesta nu face altceva decât să contemple încântat realizarea plenară și sigură a operei sale!

23. Iată, ți-am spus o parabolă de o mare importanță, căci ea descrie începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor! Reflectează asupra ei, iar lumina îți va inunda ființa, până când va ajunge în străfundurile ei! – Până atunci însă, să ne continuăm drumul! Amin”.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !