1. Auzind aceste cuvinte, Lameh a rămas interzis, neştiind cum să procedeze. Oare trebuia să caute într-adevăr în sine răspunsul la această întrebare care nu putea fi lămurită în mod evident decât de Domnul Însuşi, sau trebuia să o considere o simplă umilinţă absolut necesară, dat fiind că în discuţia precedentă se aprinsese puţin cam tare în faţa Domnului?

2. Împărţit între cele două alternative, Lameh a ezitat multă vreme, rămânând mut, dar conştient că îi datorează un răspuns Domnului.

3. Dându-şi seama care este motivul real al tăcerii sale, Domnul i-a spus: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, cât timp mai ai de gând să Mă faci să aştept răspunsul tău?

4. Ceva mai devreme ai vorbit cu multă înţelepciune, iar discursul tău i-ar fi făcut cinste chiar şi celui mai înalt dintre heruvimi. Şi totuşi, atunci nu ţi-am cerut un răspuns, ci doar ţi-am acordat dreptul de a-Mi pune întrebări.

5. În schimb, acum, când ţi-am dat o ocazie perfectă de a-ţi da frâu liber înţelepciunii, văd că eşti mai tăcut decât un şoarece care se ascunde de pisică şi nu mai ai nici un chef să vorbeşti pentru a-ţi dovedi în continuare înţelepciunea.

6. Ce s-a întâmplat? Ţi s-a redus perspicacitatea sau te temi să-Mi împărtăşeşti răspunsul pe care l-ai descoperit, nefiind prea sigur de valabilitatea lui?

7. Haide, vorbeşte şi împărtăşeşte-ne exact ce simţi, dat fiind că este rândul tău să vorbeşti!”

8. Lameh s-a recules, încercând să facă faţă exigenţelor Domnului, după care a spus cu o voce foarte tulburată:

9. „O, Doamne, abia acum îmi dau perfect seama că atunci când mi-ai pus această întrebare teribilă, nu ai dorit cu adevărat să-Ţi răspund, ci doar mi-ai ridicat în cale un obstacol care să pună capăt nebuniei mele care mă împingea să îmi demonstrez înţelepciunea!

10. Nu îmi rămâne decât să îţi mulţumesc, o, Tată preasfânt şi preaplin de iubire, din profunzimile acestei inimi care Te iubeşte mai presus de orice, căci îmi dau seama din ce în ce mai clar că am dorit să ies în evidenţă în faţa Ta şi a lui Enoh, ca şi cum aş fi fost un înţelept adevărat, de la care ar fi avut de învăţat până şi Enoh!

11. Din fericire, sfânta Ta întrebare mi-a arătat până unde merge nebunia mea. De aceea, Te rog să mă ierţi. Te rog de asemenea, o, Tată preasfânt şi preaplin de iubire, să îţi reverşi graţia asupra mea şi să răspunzi Tu la întrebarea pe care mi-ai pus-o, în măsura în care voinţa Ta sfântă consideră că răspunsul la ea ne-ar putea fi util. În schimb, dacă potrivit judecăţii Tale pline de înţelepciune consideri că nu vom putea înţelege acest răspuns, întrucât este mult prea profund pentru puterea noastră de înţelegere, îţi voi mulţumi cu aceeaşi ardoare, chiar dacă nu ne vei răspunde”.

12. Domnul i-a răspuns astfel lui Lameh: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, mărturisirea propriei slăbiciuni îmi este mult mai mult pe plac prin comparaţie cu expunerea precedentă referitoare la omogenitatea raporturilor dintre viaţa Creatorului şi cea a creaturilor Sale, chiar dacă era cât se poate de corectă, dat fiind că Eu Însumi ţi-am inspirat-o, cu scopul de a-ţi modela inima şi de a-ţi demonstra în ce constă adevărata înţelepciune. Adevărata înţelepciune constă în umilinţă, singura virtute care îi permite fiinţei umane să îşi dea seama că nu poate face nimic prin propriile sale forţe, deşi poate face absolut orice dacă se foloseşte de puterea Mea.

13. Ca să te convingi de adevărul acestor spuse, voi plasa în inima ta răspunsul la această întrebare importantă, ca să înţelegi cu claritate cum poate să vorbească o fiinţă umană în faţa Mea şi a întregii lumi atunci când se lasă inspirată de Mine!

14. Aşa să fie. Poţi începe să vorbeşti! Amin”.