1. Auzind această invitaţie a Domnului, care i-a permis să îi pună o nouă întrebare, deşi soarele avansa deja pe cer, Lameh s-a bucurat peste măsură şi nu a mai aşteptat să i se spună a doua oară.

2. „O, Doamne, Părinte preaplin de iubire şi Creator al tuturor îngerilor şi oamenilor! Iată nelămurirea mea: viaţa terestră are drept scop punerea la încercare a spiritului uman. Din acest punct de vedere, ea ar corespunde perfect obiectivului sublim pentru care a fost concepută, dacă nu ar fi atât de puternic asociată cu un aspect extrem de dezagreabil; mă refer acum la capacitatea noastră de a resimţi cele mai atroce suferinţe.

3. Întrebarea mea este: de ce trebuie să sufere corpul nostru aceste dureri îngrozitoare? De ce trebuie eu să simt o stare de durere atunci când mă lovesc de ceva, dacă mă tai, cad, mă înţep sau mă pişc? De ce este supus corpul nostru atât de frecvent unor suferinţe atât de mari? De ce este supus el arsurilor focului, care îl fac să sufere atât de îngrozitor, şi de ce trebuie să nască femeile în dureri atât de atroce?

4. Iată, Tată preasfânt şi preaplin de iubire, care este nelămurirea mea. Nu reuşesc cu nici un chip să pun în concordanţă durerea cu tot ce am aflat despre viaţă. De aceea, mi-aş dori ca Tu, Creatorul nostru, să îmi explici motivul pentru care durerea trebuie să existe în viaţa noastră!

5. Îţi pun această întrebare deoarece bănuiesc – şi am aproape certitudinea – că viaţa spiritului este incapabilă să simtă durerea. De ce nu îi seamănă din acest punct de vedere viaţa corpului? – Am dreptate sau nu?”

6. Domnul l-a privit cu compasiune pe Lameh şi i-a răspuns astfel: „Ascultă, iubitul Meu fiu Lameh, de data aceasta eşti foarte departe de adevăr!

7. Spune-Mi cu toată sinceritatea: îţi poţi imagina cu adevărat o viaţă care să nu fie receptivă la toate felurile de impresii? Dacă nu ai mai simţi nimic, te-ai mai considera viu?

8. Să presupunem că o fiinţă umană ar resimţi toate senzaţiile ca fiind plăcute, aşa cum resimte de pildă senzaţia orgasmică a actului procreaţiei. Nu crezi că dacă aşa ar sta lucrurile, ea s-ar autodistruge în cel mai scurt timp, rănindu-se, lovindu-se, arzându-se şi tăindu-se în permanenţă? Nu crezi că în mai puţin de un an, ea şi-ar pierde în aceste condiţii toate membrele?

9. Singura stare complet lipsită de senzaţii, fie ele bune sau rele, este moartea absolută.

10. De aceea, durerea ar trebui să fie considerată cea mai mare binefăcătoare a vieţii şi cea mai fidelă protectoare a sa, căci fără ea viaţa nu ar putea dura1.

11. De altfel, aşa cum ţi l-am dăruit Eu, corpul tău nu cunoştea durerea. Dacă doreşti să trăieşti fără durere întreaga ta viaţă, tot ce trebuie să faci este să respecţi cu stricteţe ordinea Mea atunci când mănânci, când dormi, când stai în picioare, când mergi sau când alergi. Dacă vei mânca şi vei bea cu moderaţie, nu vei avea probleme interne. Dacă nu vei fi sclavul dorinţelor tale trupeşti, membrele nu îţi vor face probleme.

12. Durerea este adevăratul atribut al vieţii, fără de care ai fi lipsit de simţuri. Ea reprezintă o senzaţie a iubirii şi permite percepţia acesteia. Dacă nu te vei integra în ordinea iubirii Mele, vei percepe această stare sub forma durerii. Invers, dacă te vei integra în această ordine, o vei percepe sub forma unei senzaţii dintre cele mai agreabile.

13. De aceea, nu-ţi mai dori vreodată să trăieşti fără durere, căci aceasta este gardianul cel mai fidel al vieţii, contribuind din plin la trezirea vieţii tale spirituale.

14. Cât despre ipoteza pe care ai emis-o în final, referitoare la incapacitatea spiritelor pure de a resimţi durerea şi suferinţa, voi chema acum unul dintre ele şi acesta îţi va arăta care este adevărul. Amin”.