Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 20:46
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 30.6.2018, 10:34    Post subject: Capitolul 95 Reply with quote

Capitolul 95
Enoh vorbește cu înțelepciune despre iubirea trupească și despre iubirea lumii.
(12 august 1843)

1. Amabila invitație a lui Enoh a avut darul de a-l reconforta pe Lameh, care a spus:

2. „O, dragul meu frate, nu mi-aș dori decât să pot vorbi despre Dumnezeu și despre minunile Sale până când mi s-ar usca gâtul și limba. Din păcate, frumusețea neasemuită și splendoarea greu de imaginat a acestui loc mă împiedică să mai scot vreun cuvânt, căci nu sunt decât un biet păcătos, iar rostirea cuvintelor devine foarte dificilă atunci când instrumentele vocale refuză să își îndeplinească menirea! De aceea, aș prefera să iei chiar tu cuvântul, pentru a-mi lămuri alte aspecte, care mie îmi scapă!

3. Cred că am vorbit destul despre nebunia oamenilor. Dacă ai însă ceva de spus în favoarea lor, te rog să iei cuvântul și să compensezi astfel nedreptatea pe care le-am făcut-o prin afirmațiile mele deloc măgulitoare la adresa lor!

4. Personal, am vorbit în funcție de experiența mea, și este cert că lucrurile se petrec exact așa cum le-am descris în puține cuvinte; dar tu, dragul meu frate, ai observat probabil lucrurile și dintr-o altă perspectivă, privind de la înălțimea acestor munți sublimi, perspectivă care mie mi-a lipsit, căci am trăit tot timpul la șes, în profunzimile păcatului! De aceea, cred că ești mult mai în măsură decât mine să judeci umanitatea dintr-o perspectivă echitabilă. De aceea, te implor, ia cuvântul și vorbește în locul meu!”

5. Enoh i-a întins mâna lui Lameh și i-a spus: „Frate, este foarte adevărat că tu ai trăit cu totul alt tip de experiențe în profunzimile de la șes prin comparație cu mine, care am trăit pe înălțimile sacre; totuși, cuvintele tale sunt cât se poate de adevărate în ceea ce îi privește pe majoritatea oamenilor, care acordă o importanță mai mare trupului lor decât Domnului Însuși!

6. Dacă întrebi pe cineva: ‚Fratele meu (sau sora mea), pe cine preferi și cui i te închini tu în primul rând: trupului tău sau lui Dumnezeu, Domnul, Creatorul și Părintele tău?’, el (sau ea) îți va răspunde imediat: ‚Ce întrebare îngrozitoare! Cine și-ar putea iubi propriul trup mai mult decât pe Dumnezeu? Vai, un astfel de gând reprezintă un păcat în sine, din cauza căruia s-ar putea cutremura întregul pământ!’

7. Dacă vei analiza însă faptele acestui frate al tău (sau ale acestei surori ale tale), viața sa de zi cu zi, vei descoperi foarte rapid cât de multă bucurie îi produc toate aceste lucruri deșarte, pur lumești, trupești și demne de tot disprețul, pe care nu le savurează timp de câteva minute, ci zile, săptămâni, luni și chiar ani la rând!

8. Dacă vei încerca să îi vorbești cu toată seriozitatea despre Dumnezeu și despre aspectele pur spirituale și vii ale vieții, îi vei citi pe față o stare de uimire absolută, de iritare și chiar de prostie. După o oră de asemenea discuții, expresia lui plictisită în cel mai înalt grad îți va spune cu toată claritatea:

9. ‚Prietene, schimbă te rog subiectul! Vorbește-mi despre orice altceva, căci nu înțeleg nimic din ceea ce îmi spui. Acest subiect de conversație este pur și simplu prea elevat pentru mine! Dat fiind că nu pot să-l înțeleg, el nu face altceva decât să mă plictisească de moarte, trezindu-mi o stare de proastă dispoziție, și în cele din urmă de somnolență! – Vorbește-mi mai bine de o pisică, de o pasăre, de o fată tânără și frumoasă sau de un băiat tânăr și atrăgător, iar atunci te voi asculta cu cea mai mare atenție, întreaga zi dacă va fi nevoie. Scutește-mă însă de toate aceste aiureli divine, mult prea elevate pentru mine și pe care nu le înțeleg deloc!’

10. De bună seamă, un om care se teme de Dumnezeu nu va îndrăzni să îți spună deschis acest lucru, dar faptele și gesturile sale îți vor striga în față ceea ce el nu va avea curajul să rostească în cuvinte, iar comportamentul său se va face auzit mai puternic decât răgetul unui leu înfometat!

11. Privind lucrurile din această perspectivă, nu ar trebui să faci o diferență atât de mare între experiențele tale și ale mele! Din acest punct de vedere, poți face o comparație între regiunile de la șes și cele din munți și poți vorbi fără teamă, cu atât mai mult cu cât Muthael ni se va alătura în curând, căci venirea lui este așteptată.

12. Iar acum, vom intra cu toții în grotă și ne vom îndrepta către Levant; acolo, vei putea contempla și alte minuni ale lui Dumnezeu!

13. Așa cum îți spuneam însă, atunci când ne vom întâlni cu Muthael, îi voi cere să ți se adreseze ție, și te asigur că vei ști ce să îi răspunzi! – Așa să fie, în numele Domnului! Amin”.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !